În cartea sa, ,,Zbor în bătaia săgeții- Eseu asupra formării “, Horia-Roman Patapievici descrie plin de frenezie formarea sa ca om de cultură.
Această carte a venit la momentul potrivit pentru mine. Căutam o speranță, o lumină ce au fost regăsite în cadrul volumului.
În cartea de față îl întâlnim pe omul Patapievici de când era foarte mic până în prezent.
După cum remarcăm și în titlu ,, zborul” reprezintă înălțarea acestuia cu ajutorul cărților care l-au ridicat la stadiul de om de cultură.
Încă de mic, povestește un joc pe care îl realiza la vârsta de șase ani: povestea lucrurile pe care le făcea, chiar în momentul în care aveau loc.
Se remarcă aici profunzimea autorului care a existat încă din copilărie și a fost aprofundată până în prezent.
Cartea de față abundă în cea mai mare dorință a sa: ,,Singura urgență îmi e cultura”.
M-am regăsit în paginile acestui volum, deoarece există între mine și autorul cărții o pasiune comună: viața Ideilor și trupul lor.
Mediocritatea l-a ocolit pe Horia-RomanPatapievici încă din copilărie.
Claustrarea între cărți l-a determinat să devină o persoană care să îndrăgească cultura.
Este foarte interesant acest volum în care a avut loc și regăsirea mea.
Profesorii săi au fost cei al căror glas nu l-a auzit niciodată, deoarece formarea lui a apărut dincolo de băncile școlii.
Patapievici a fost mereu într-o căutare continuă. Preocupat de timpuriu de cunoașterea absolută, de cunoașterea totală a vieții, acesta folosea creionul pentru fiecare carte citită. Își lua notițe, căuta cuvintele necunoscute în dicționar, ba mai mult, încerca să repete anumite fraze.
Pe autorul nostru cel mai mult l-a inspirat Kant. El însuși explică faptul că incursiunea în lucrările sale a fost una lentă, deoarece opera lui era vastă.
Ceea ce poate surprinde cititorul este lista de lecturi încă de la o vârstă fragedă. Patapievici știa că doar așa gândirea lui poate ajunge pe culmi nebănuite.
Există și pasaje în care i se adresează direct cititorului:,, Așază-te alături de mine și ascultă“. Iese în evidență aici o căldură pe care aceste vorbe le emană. Patapievici invită cititorul la reflecție.
Singura sa teamă a fost ,încă din adolescență, sentimentul de ratare.
Acesta asociază ratarea cu sinuciderea pe care o are consemnată în paginile caietelor lui.
Este vorba despre ratarea ca om de cultură, ca scriitor:
,,Ce sens mai avea să scrii ceea ce deja gândești de vreme ce oricum deja nu voi publica niciodată?”
Se observă sentimentele de nesiguranță și modestie.
Remarc pe alocuri anumite asemănări cu romanul lui Papini ,,Un om sfîrșit”, citit chiar și de Patapievici.
În finalul cărții lui Papini, personajul principal spune că nu numai că nu e sfârșit, ci e inepuizabil.
Așa este și cazul autorului. Ratarea este departe de el.
Conchizând, aleg un citat din volum ce este foarte relevant pentru întregul text:
,, Am devenit, pentru că am căutat.”
