Impostura și sondajul

formează un cuplu  ideal după cum se poate observa în perioade critice precum cele electorale. Suntem într-o fierbere de cazan din care însă nu e clar ce va rezulta.

Foarte recent un domn, al cărui nume în mod regretabil nu l-am reținut a dat pe un canal audio (nu cel mai suspect…) o definiție a canalelor tv conform căreia „canalele tv sunt dirijate de mafioți  care angajează impostori care la rândul lor angajează impostori”. Nu numai că mă raliez cu totul definitorului dar o fac pentru că termenii utilizați corespund realității.  Chiar dacă orice generalizare poate conține o anume eroare, în cazul acesta nu e … cazul. Cine sunt mafioții de referință nu știm întotdeauna dar și dacă i-am cunoaște nu am schimba cu nimic realitatea. 

Cine sunt impostorii o știm de dimineața până în nocturnă, de la meteo la știri și așa mai departe, scopul aproape declarat este acela (am arătat cu altă ocazie)  de a ne afecta sau defecta emoțional. Trecerea instantanee de la sobrietate la zâmbet parșiv precum în parlamentul european, probează tocmai impostura etimologică: impostor e cel care ia ochii cuiva înșelându-l, impostor. Evident impostura,  ne învață Ieronim,  nu poate însemna decât înșelătorie, impostură. Geneza fenomenului pornește din faptul că „vorbitorii” se pricep la toate nefiind clar ce pregătire au, dacă au. Prin urmare acest tip de angajări nu poate duce decât la impostură și ca atare cei în cauză pot fi „utilizați” la orice. Ce poate fi mau util decât cineva care (bine stipendiat, nu se știe clar de unde…) rostește la comandă orice, chiar cu riscul de a deveni ridicol. 

Dar acești impostori ecranizați, pentru a fi convingători, aduc la rândul lor alți impostori și astfel ne trezim cu o sumedenie de analiști de cele mai diverse domenii precum politic, educativ, cu denumiri pompoase de analist politic, specialist în politologie, geopolitician, specialist în educație; cu mențiunea că respectivii nu sunt în politică, nu sunt în învățământ. Ca atare avem de audiat discursurile unor … impostori ca să nu le zicem ignavi. Oricum, cine seamănă se adună pe ecran.

Și ajungem la isterizantul sondaj de opinie care la anulatele alegeri și-a probat dacă nu inutilitatea, precis expresia imposturii. Nu știm de unde apar tot mai multe institute de sondare, cine le stipendiază și mai ales pentru cine, ce pregătire au sondorii??? După cum ne sunt prezentate e limpede cârdășia cu canalele. În ciuda sau tocmai de ciudă, probabil că nici un cetățean elector român lucid nu va mai lua în serios sondajele care caută să ne bombardeze aproape cotidian. Ar fi bine să se înțeleagă odată și o dată că fiecare e liber să voteze cum crede și nu cum e canalizat. Ce înseamnă sondajul de opinie până la urmă? Francezul Pierre Bourdieu ne-a lăsat definiția optimă: „unul dintre efectele principale ce generează sondajele, este să le impui oamenilor întrebări idioate sau întrebări care nu-i interesează decât pe cei care le pun. Cum oamenii sunt politicoși, ei răspund.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *