Învestire

Strămoșii noștri, senatori, au procedat cu chibzuință și înțelepciune, când au statornicit să înceapă cu rugăciuni  orice acțiune și orice discurs. Suntem încurajați astfel să aducem din prima zi mulțumiri celui mai bun conducător. Chiar o întâmplare recentă ne-a arătat că el a fost ocrotit de voința divină. Însuși o mărturisește.  Să se simtă că vremurile s-au schimbat.

Poporul știe să facă deosebire între conducători. Înălțăm rugăminți „să facă așa, să asculte acestea”, iar la aceste cuvinte ochii lui se umplu de lacrimi și el se îmbujorează la față. Căci el recunoaște și simte că ne adresăm omului. El vine la lăcașul sacru cu sufletul curat și neîntinat și nu cu un imn bine ticluit. N-a existat nici un conducător ale cărui virtuți să nu fie umbrite de vecinătatea vreunui defect. Dar câtă armonie și concordanță i-au fost  hărăzite conducătorului nostru: veselia nu-i știrbește cu nimic severitatea, autoritatea. Puternica lui statură impunătoare, capul falnic și fața frumoasă, o maturitate a vârstei care nu l-a încovoiat, iar părul lui împodobit  cu semnele bătrâneții dar care îi sporesc măreția. 

El în timp ce urca odinioară, cum cerea cutuma, pe Capitoliu, a fost întâmpinat ca și cum ar fi fost deja conducător, de aclamațiile oamenilor. Aceasta a fost interpretată ca o prevestire. Acele mișcări și tulburări au premers păcii instaurate ulterior, adică acum. Statul slăbit s-a refugiat în brațele tale, iar imperiul care părea că se dărâmă a trecut în mâinile tale. Ce cale nouă și neobișnuită pentru Stat. Tu nu ai fost înălțat datorită soției…

Unii au prins curaj și au scuturat  jugul  și luptau cu noi nu pentru libertatea lor, ci pentru subjugarea noastră, și nu admiteau armistițiul decât în condiții de egalitate impunând legile lor ca să le primească pe ale noastre. Așadar primim ostateci, nu-i cumpărăm și nu ducem tratative cu pierderi imense și cu despăgubiri enorme ca să părem învingători. Cei care au obținut  ce-au cerut ne aduc mulțumiri; cei care au fost refuzați nu îndrăznesc să se plângă. 

Pacificarea și supunerea  inamicilor e atât de evidentă, încât nu va mai exista nimeni pe viitor care să trebuiască să fie învins. Se poate desluși de pe acum un triumf  bogat, încât prestigiul imperiului va reveni pentru că ai fost învingător. Este în natura aștrilor ca, atunci când răsar unele mai puternice, cele mai mici și slabe să fie întunecate. Câtă deosebire față de trecerea altui conducător, nu demult. Copiii începeau de odinioară să te cunoască, tinerii te arată cu mândrie, bătrânii te admiră… până și femeile au fost și sunt mai mult ca oricând fericite de fecunditatea lor… 

Tu ai unit și îmbini două lucruri total opuse: securitatea celui care  a cârmuit odată și modestia celui care își (re)începe domnia. Cum putem să nu vorbim fie și în treacăt de îmbunătățirile materiale anunțate în favoarea  situației  comunităților cetățenești. Datorită sprijinului conducătorului, Statul  a ajuns la asemenea îmbelșugare, încât s-a dovedit că noi ne putem lipsi de alții dar și că ei nu se pot lipsi de noi. Cât de mult se bucură acum toate provinciile  că au ajuns în stăpânirea și ocrotirea noastră. Chiar și cele din ținuturile înghețate. Au fost satisfăcute toate cerințele cetățenilor și ale aliaților.

Lămurire: nu am pus ghilimele în cele de mai sus deoarece, urmând cutuma actuală și nu numai, am făcut un plagiat aproape  total după  distinsul Plinius Minor, cel Tânăr deci, cu  al său Panegiric al lui Traian. La posibil intrigata interogație cui prodest, cui îi folosește? , reiau o afirmație care îmi aparține, anume că Imperiul s-a mutat peste ocean. Specific: imperator înseamnă înainte de toate conducător. De ce atâta fast din totdeauna? Pentru că investire înseamnă a îmbrăca, dar nu oricum ci a împodobi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *