„La femme gelée” / “Femeia îngheţată” (1981, netradusă în limba română), urmărește, în stilul lui Annie Ernaux, al biografiei autoreferențiale, parcursul identității feminine de la vârsta copilăriei mici pană la vârsta adultă. La fel ca „La honte” sau „La place”, „La femme gelee” este încercarea autoarei de a se încadra identitar în raport cu diverşi factori şi medii: mediul familial, prietenii din perioada adolescenței, genul masculin, viața de familie, maternitatea.
Trecând prin toate vârstele, un fel de mini bildungsroman, Annie Ernaux se expune, dar într-un stil rece şi clinic, fără nicio legătură cu autocompătimirea. Atinge teme importante precum iubirea, căsnicia, maternitatea, despovărându-le, însă, de clişeele edulcorante, care erau valabile şi în anii ’80 şi care persistă şi în prezent.
Dacă în „Rușinea” şi „Locul”, Ernaux se raportează la figura tatălui, în sens negativ, dar totuși neutru, prin stilul clinic, în „La femme gelée”, în centru este figura mamei. Mama apare ca o figură inspiratoare, ca model al unei feminități puternice, atipice pentru epoca rememorată: se ocupa de mica afacere familială, dar în același timp avea și preocupări literare. Fapt ce avea să o inspire pe Annie Ernaux în viitoarea carieră de filolog. Mama nu este doar o figură foarte bine conturată și inspiratoare, ci devine chiar un discurs. Un întreg „discurs maternal”, cum avea să îi spună autoarea.
Cu o mamă care o îndemnase „să citească, să se joace, să viseze și să descopere noi și noi străzi”, cu o mamă simbol al forței și al învingătoarei, dar și al frumuseții și curiozității, Annie Ernaux avea să se declare nepregătită pentru căsătorie și maternitate, în timp ce avea doar 24 de ani.
Ernaux acordă maternităţii un loc central în “La femme gelee”, dar se raportează critic la modul în care, de cele mai multe ori, este văzută tema: într-o aură exclusiv pozitivă, când, în fapt, la o privire rece, mama ajunge într-o abandonare totală de sine, până la desființare. Ernaux nu se ferește să amintească de melancolia ultimelor zile de sarcină, în care ar fi vrut să prelungească momentele în care mai putea fi doar femeie, nu și femeie-mamă. Nu se ferește să vorbească de frica perioadei post-natale, în care nu era sigură dacă nu avea să fie doborâtă de o responsabilitate copleșitoare.
După cum mărturisește, atât căsătoria, cât şi maternitatea au fost acte în care s-a simțit angrenată, și nu neapărat acte extrem de conștiente. Dar acte pe care a avut tăria și loialitatea să le asume. Aşa se explică cum, prinsă într-un angrenaj în care a renunțat aproape total la sine și la propria identitate, devine în „Passion simple” o femeie disponibilă spre acceptarea intensităţii emoțiilor dincolo de orice judecată morală.
Textele lui Ernaux se poziționează feminist şi au şi fost receptate ca atare, dar din lectură nu transpare o raportare ideologică, ca discurs ostentativ, ci ca discurs natural, de altfel cultivat în familia sa. În acest context, autoarea a putut să dezvăluie că s-a descoperit nepregătită, la 30 de ani, să joace cu naturaleţe rolurile sociale de soţie şi mamă.
În anii ‘80, romanul nu a fost deloc bine receptat, reproșându-i-se faptul că ideile ei emancipatoare erau depășite. Cu toate acestea, chiar și în perioada recentă, Annie Ernaux a pledat pentru valabilitatea ipotezelor din carte. Ea a acceptat asumat rolurile în care a fost angrenată, dar şi-a rezervat, în acelaşi timp, dreptul de a spune că atât în anii ’60 (perioada rememorată), cât şi în secolul XXI, persistă ceea ce se poate numi „condiţia normală a unei femei”.
“Femeia înghețată” din titlu este, astfel, rezultatul unei construcții lente, pe care investigaţia efectuată de Annie Ernaux nu o dezvăluie imediat. Autoarea caută să distingă, pentru fiecare etapă a vieţii parcurse şi descrise, elementul de libertate față de sursele de condiționare. Descoperind, de fiecare dată, că sursele de condiţionare nu provin din mediul familial, ci din interacţiunea cu alţi factori. Părinții i-au promis singurei lor fiice libertate totală, eliberată de treburile casnice pentru a o scoate pe deplin din destinul fabricii din care ei înșiși au reușit să evadeze (ceea ce se numeşte, sociologic, transgresiune de clasă sau de statut). Această libertate avea să fie gustată, pentru o scurtă perioadă de timp, în perioada studiilor. Pentru ca, apoi, tânăra să îmbrățișeze pe deplin rolurile de mamă şi soţie. Soţia şi mama trăieşte viaţa cu intensitate, dar nu o intensitate a trăirilor, ci o intensitate în care nu mai rămâne timp pentru nimic, nici măcar pentru curiozitate.
Ernaux își permite, prin “La femme gelée”, să sondeze intimul în literatură, cultivând un stil rece, brut, privat de orice lirism, la granița dintre literatură și știință, aproape sociologic. Prin așa numitele biografii autoreferențiale, autoarea franceză alege să se folosească pe ea însăși ca subiect de ficțiune, ea și pasiunile ei devenind obiect literar. “Sigur că lucrurile mi se întâmplă individual, dar atunci când scriu, îmi vine să le scriu colectiv, în aspectul lor general.”, spunea Ernaux în 2002.
De asemenea, memoria, prezentă în toate scrierile sale, este, după cum spune autoarea, un element fundamental al timpului și materia ei de lucru. „Cu ajutorul memoriei salvez ceea ce a avut loc, fie că este rău sau bun”, e de părere Ernaux. Aşa încât, părţile bune sau rele din viaţa ei autobiografiată devin neutre, făcând să transpară un produs feminin puternic, non-autocompătimitor, dar “îngheţat”.
