Dacă nu vorbesc pentru mine soarele care tocmai răsare și noaptea muribundă, nu voi avea poveste. Povestea pe care doresc să o spun celor care încă trăiesc. Cred că marea trăiește și că fiecare val care îmi spală capul simte pământul, pipăie carnea, îmi caută privirea și o găsește, nătângă. Sau mai curând buimăcită. Uluită. Privesc fără să văd. Mi-e frică să nu fiu văzut. Nu sunt „plă- cut“ la vedere, cum s-ar spune. Sunt capul tăiat numărul o mie de la începutul anului, în Mexic. Sunt unul dintre cei cincizeci de decapitați ai săptămânii, al șaptelea de astăzi și unicul din ultimele trei ore și un sfert.
Soarele care răsare se reflectă în ochii mei deschiși. Capul meu nu mai sângerează. Un lichid gros se scurge din masa encefalică pe nisip. Pleoapele mele de acum nu se vor mai închide nicio- dată, ca și cum gândurile mele vor continua să îmbibe pământul. Aici se află capul meu retezat, pierdut ca o nucă de cocos la țărmurile Oceanului Pacific, pe coasta mexicană din Guerrero.
Capul meu smuls precum cel al unui făt mort care trebuie să și-l piardă pentru ca trupul acefal să iasă orice ar fi, să palpite câteva secunde, iar apoi să moară și el, înecat în sânge, pentru ca mama să se salveze și să poată plânge. La urma urmei, ghilotina și-a demon- strat eficiența tăind mai întâi capetele cadavrelor, nu ale regilor.
Capul meu a fost retezat cu lovituri de macetă. Gâtul meu este un țesut desțelenit în fâșii. Ochii mei sunt două faruri de nedumerire, deschiși până când următoarea maree îi va lua, și peștii se bagă în capul meu prin orificiul sacrificial, iar materia cenușie se varsă, întreagă, pe nisip, ca o supă răsturnată, pierdută în pământ, invizibilă pentru totdeauna, ori eventual îngrășământ în calea turiștilor naționali și străini. Suntem la tropice, la naiba! Încă nu v-ați dat seama de asta, dumneavoastră, care încă trăiți, sau credeți că trăiți?
Creierul a încetat să controleze mișcările unui trup pe care nu-l mai găsește. Capul meu și-a părăsit corpul. La ce bun, fără corp, să respir, să merg, să dorm? Chiar dacă acestea sunt zonele cele mai vechi ale capului meu, mă așteaptă cumva noi zone în partea creierului pe care nu am folosit-o în timpul vieții? De-acum nu mai trebuie să-mi controlez echilibrul, poziția, respirația, ritmul inimii. Pătrund oare într-o realitate necunoscută, pe care partea nefolosită a creierului mi-o va revela curând?
Voința și norocul
(Curtea Veche Publishing, colecția Byblos, 2023, traducere de Horia Barna)
