1. Dumneavoastră o cunoașteți. Nimeni n-o cunoaște mai bine ca dumneavoastră. Dar acum n-ați mai recunoaște-o. Cum așa? Doña Medea Batalla în pielea goală? O femeie în vârstă – șaizeci, șaptezeci de ani – goală într-o celulă a poliției? Bunica cu părul cărunt fără altceva pe ea decât un scutec prins cu ace, spuneți dumneavoastră? Cu pieptul căzut parcă datorită unei mândrii neobrăzate? Cu brațele subțiri și țepene obișnuite cu munca, nu cu penitența?
2. Cu ce muncă, mă întrebați? În cartier, multe treburi se pun pe seama doamnei Mede, așa cum ar fi dusul și întorsul ei de la piață în zori de zi. Vrea să fie prima care să aleagă cartofi și ardei uscați și, când e sezonul, lăcuste și larve de furnici. Apoi se retrage în locuința ei cu un singur etaj, între o vulcanizare și un mic magazin, în fundul unei parcări, și scoate pe furiș adevăratul său tezaur. Clopoțelul de viperă. Doña Mede știe că supraviețuiește mulțumită clopoțelului care este elixirul de viață lungă. Fiecare șarpe are cinci clopoței. Dacă iei de două ori îți ajunge pentru o săptămână și te bucuri de sănătate.
Ăsta e un secret pe care poate că nu-l știați, dar vi-l spun eu acum ca să-l știți. Pentru că în cazul doamnei Mede toate sunt supoziții și zvonuri, deoarece ea are grijă să țină ascunse – să tăinuiască – secretele sale, lăsând lumea din cartier să vorbească. Că ar fi croitoreasă. N-ați văzut-o intrând în casă cu o boccea de haine și apoi ieșind cu niște pachete în care puteau fi cămăși sau bluze sau fuste? Că ar fi olăriță. Ați auzit-o învârtind roata și ieșind apoi să-și spele mâinile murdare de lut la robinetul de afară? Că ar fi moașă. Unde se duce în grabă când un copil din cartier aleargă să-i spună veniți, doña Medea, veniți acum, zburând, sora mea țipă și spune să veniți s-o ușurați? Că ar fi vrăjitoare, predicatoare protestantă, codoașa inexistenților milionari locali, că doamnei Medea Batalla i se pun în cârcă mult mai multe minuni decât cele pentru care ea mulțumește, cu insistente ofrande personale, Sfintei Fecioare aici, la biserica Purísima Concepción.
O coadă de culoarea fânului îi împodobește ceafa și spatele. Vă amintiți că pe când era tânără părul ei era negru și drept și-i atârna până la fund, ceea ce-i înnebunea pe bărbați. Acum se spune că e cu un picior în groapă. Cu toate că asta se spune de nu știu câți ani.
Toate familiile fericite
(Curtea Veche Publishing, colecția Byblos, 2023, traducere de Eugenia Alexe Munteanu)
