O propunere…

dar  în  nici un caz modestă, precum a lui Swift care vedea rezolvarea crizei alimentare prin sacrificarea nou născuților pentru consum de proteine, ci una sub semnul responsabilității civice generate de conștiința genezei noastre atât de nobil formulate în cuvintele „de la Rîm se trag”, toți românii adică. Și nu întâmplător ne vom referi la luna calendaristică pe care tocmai o întâmpinăm. O lună a împlinirii. Denumirea celei de a opta luni din actualul calendar (în cel vechi roman, era a șasea, dovadă că octombrie – nu din slavă, am mai arătat-o – , de la octo – era a opta), adică august, ne trimite la un verb augere, având înțelesul de a face să crească, a spori, a îmbogăți, a împlini; cum toate acestea implică și contribuția zeilor, cuvintele din rădăcina aug- trimit și la sacru; augmentum (vezi augmentarea) însemna creștere, dar și bucată de carne din victima sacrificată; augur era prezicătorul, iar cele spuse de el puteau fi  de bun augur. 

Augustus și Augusta erau cei venerați, sporitorii, augmentatorii prin funcția în Stat. 

Etimologic cugetând deci, luna august ar trebui să fie (și) cu ajutorul zeilor sau a sfinților, în variantă nouă, una a împlinirilor la nivelul comunității noastre  fie și pentru că ne tragem de unde ne tragem.

La 11 august 106 zeii au privit cu clemență către spațiul carpato –  danubiano – pontic, determinându-l pe înțeleptul Imperator Nerva Traianus să semneze întemeierea provinciei Dacia Felix, act de optim augur. La 23 august 1944 s-au „întors armele” (cu consecințe până azi), pentru ca la 21 august  1965 să fie proclamată Republica Socialistă România. 

Având deci amintita mai sus tradiție, quid vetat, ce ne-ar împiedica să ne sărbătorim cu augural fast ziua de 11 august ca națională, adică de naștere în fond. Pe lângă o incontestabilă vechime, am încheia istorica râcă. Dar pentru asta ar trebui să vrem și să reluăm declinarea lui dignitas. Desigur dacă primim aprobarea forurilor europene, fiind vorba chiar de o reziliență, adică întoarcere înapoi însă în spiritul adevărului, fără să ne întrebăm de data aceasta precum Iisus „ce este adevărul? ”. De ce nu am avea și noi dreptul la adevărul nostru? Măcar unul dar esențial. O politiciană, cu  escală și pe la noi,  scria despre „Adevărurile  noastre”. E drept că e de peste ocean… deci are dreptul și să viseze.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *