(cu pornire de la 2-3 filozofi academico-televizieri și cu sfârșire-n coada peștelui intelectualist)
Aah, cât de multă așazisă filozofie, nu doar filozofare, suie azi până-n culmile dezasperante ale futilității cele mai pline de logică și coerență, de sofistică și aparentă aprofundare (circumvolutiv circambulatorie, bașca de maximă virtuozitate), idei cum că apa-i udă, roata e rondă, binele-i Bine ba-i chiar și Fain (să fie, căj metafizică sau substitut de D-zeu teologic se face), ori cel puțin că omul nu-i biet animal ci mama lui de superior și de peste doar și poate…
Laudă omului că-și permite a abuza de luxul de-a face apologie analitică și teoretică și abstractă din a justifica și atinge aceleași culmi ale relevării de adevăr, când din varii perspective mai mult sau mai puțin teologice, când evoluționist-ateie sau cognitiviste, cu privire la niște puncte de vedere sau chiar idei deja familiare umanității de hăthăt sute/mii de ani! Vederi/idei pe care, dovedind oamenilor că nu știu că știu, deștepții antici doar le-ar pus în dialog și cuvinte, Descartes le-a văzut în „bunul simț”, Kant direct în instinct, de la Pascal la Heidegger tot mereu zicându-se că omul-Om hălăduie ființial în gândul locutor.
Așadar, voala de iată actualmente coșcogeamite producție de blablablauri de aparent ștaif maximal, exhibând o creativitate demnă de-aproape orice alte scopuri nobile sau empiric-pragmatice, doar pentru a conchide asupra unor verități elementarissime sau chiar achiesabile de școlari. (Desigur, cu variațiuni prin ocoale zise specializate, dar cu ocolișuri ba meandrice ba de manej, oricum epigonic și plastograf.) E drept că nu există maturizare și tot drept copii căpoși și egocentrici o ținem langa până aproape de moartea senectă, dar și ca adulți și magiștrii numai să tot înflorim/aburim în jurul ghirlandelor de părtinire, eroare, inconștiență și înfumurare tipice primelor vârste… e preadetot. Drept mai fiind și că drumul aducerii dinspre obscur spre lumină, din ignoranță la cunoaștere, din instinct la conștiință/supraconștiință și din glod la sfințenie e treabă mare, dificilă nu doar utilă. Însă de-ți ia zeci de ani de ocoale declarat și presupus novatoare ca să spui ceva reductibil la banal sau la propriul simțului comun (ah, ce-mi plac mie docenții, cioclopezii și erudiții care încheie o demonstrație destul de sofisticată cu un proverb peizan, de nu tâmp cel puțin vag și răstălmăcibil), nu se cheamă a face ceva gen simulare sau (scuzați!) onanie? Io cre că se. (Numai că cine mi-s moa… candidat totalmente independent, lipsit de pozitivismul și pragmatismul ingineresc de tip Karlî Marx/Friț Engăls, deci cu zero susținători și votanți, bașca cu comilitoni felonarzi, preteni turnători, colegi degrabă vărsători de răstălmăciri/calomnie.)
Se poartă, azi, dialogurile. Ca și cum n-am fi în cea mai mare și intensă campanie electorală pe țară, pe regiune, pe mapamond (iar dacă așa cum e pe terra e și-n bolți celestine: pe galaxie), în toate tribunele publice și-n absolut toate instituțiile culturale astăzi au loc… nicidecum prezentări, expuneri, dezbateri, competiții între lideri, partide și proiecte de guvernare sau administrare, nici propagande pentru lupte, câștiguri și înfrângeri partizane. Ci aproape exclusiv (poartă-se și se delivrează) așanumite conferințe. Inteligente și superinteligente prelegeri – individuale, de duo, de minigrup. Nu politice (repet) ci puramente intelectualiste, artistice, evocative, inspiraționale, motivaționale, patriotice în sens generalist sau global. Nu cred deloc c-ast-ar fi rău, ba dincontră-aș zice că-i bine. De n-ar fi demn de ezitare, adică de-ntrebare-ntrebătoare tocmai asupra acestui fragil sau străveziu neutralism cazon, gratuitate estetă și elevată, obiectivare de bunăvoință și inocență, curtoazie curată. Nu mai vedem defel scandalurile și încrâncenările anilor 1990-2010, oriunde te duci observând oferta abundentă de cultură pașnică, darnică, zâmbitoare, accesibilă, măgulindă. Și nu la cultura-n genere mă refer (concerte, teatre, filme, expoziții, muzeie), ci la cultura oralității academice, a oratoriei profesorale, a informației TED, a culturalizării în și de masă, a filozofiei pe franzelă albă sau pe-azimă crocantă, respectiv în umpléul cozonacilor de casă bunicalo-sătească.
Ca și domniilor voastre, îmi plac și mie conferințele-prelegeri solo. Totuși moderate, și-acestea, de măcar câte-un emergent jurnalist ori manager cultural (pe vremuri se numea activist, iar ziariștii toți erau activiști, de fapt orice persoană cu permis la microfon public fiind politruc sau mininomenklaturist pursânge). Care el/ea, pasămite facilitator, azi, își dă cu păreri, provocări, întrebări retorice sau chiar dispensabile și mai ales comentarii mai mult sau mai puțin de duh paralel temei, titlului, circumstanței. Detaliu cu +/–, ce face ca totuși să ne dăm seama că Pârvan carismaticul era doar nebun (și bine e că nu mai apare vreun altul); că Ge de la George sau Gîhî de la Gheorghe supranumit Călinescu era la catedră un isteric duplicitar (n-a învățat pe nimeni nimic, doar perora histrionic); că dacă vrem un Căpitan care să excite spiritele (contra cost) e bine să apelăm la Dan Puric; că Nae Ionescu n-a existat (fu doar o scorneală a unor excitați tinerei), nu există și debunăseamă nu va fi nicicând. Iar atunci, deci, foarte bine: să punem pe bandă rulantă, în buclă, pe neopatefon caragealian (nu Ion Luca, ci matein), variațiuni epigonice pe aceleași (sau altele) teme vechi, degonflate și regonflate cadențat-periodic. Iambi, trohei și 5 dactile/ TVR Folclor în blide/ ura! țară și popor/ cu panaș de stat major/ și școală de funduț gol!… (Scuzați: trebuia și io să iau pauza datului peste cap a 1 șot ori țoi, așa că apăsei parcă din greșală pe telecomanda tuturor posturilor de radiodifuziune și televiziune națională. Cele care contra taxelor noastre, a bugetului de stat și-a unor tone de reclame bănoase ne răsplătesc prin dopaj îmbuibat cu filme comuniste și mai ales – desigur, cum să nu? – cu etern nonstopul folclorism și atotprezentul feiclorism de folclor autentic.)
Așadar, v-ați dat seama au ba, vorbim azi despre moda tuturor instituțiilor culturale de-a nu (mai) face politică fățișă, însă de-a servi cu toptanu șuete educative și informative, prelegeri intelectuale (ba chiar și intelectualiste, nici cele telectuale, pedantiste sau sfertodocte nefiind evitate, căci a spune emfatic vorbe multe cu sens dinspre minim spre nul e artă și meserii). Voala de iată trendul găzduirii cu guralivă guriță a amfitrionilor și-amfitrioneselor de promotori și popularizatori de științe reduse la cunoștințe pentru care nici gimnaziul, nici liceul și nicio facultate nu se mai obosesc în sens utopic sau să se deranjeze pozitiv. Cam la orice colț de cotitură poți da peste veritabile școli populare (de vară, toamnă/iarnă prelungite peste oricâte primăveri), de tipul celor lansate cândva de Iorga pentru o națiune cu alfabetizare minimalistă. Universități Dalles ca Casele de Cultură de odinioară per fiece cartier, sector, sat comunal, cătun (in)dependent… (Baidăuei: sediul mai nouț al ultimei bucureștene Dalles funcționa bine până deunăzi, ca bazar de comerț cu amănuntul, cu mărunțișul, cu ridicata/luat cu lopata, cu flecuștețul, ocazional cu vizionari, astrologi și predicatori, dar acuma marele gol expozițional pare-se că stă și mai bine cu nimic, vacum, abandon, pustiu, gândaci/păianjeni de dezirabil viitor futuristo-științific mutant.) Se dau cuvântări, prelecțiuni și conferințe nu doar în istoricul și tradiționalul Atheneu-preț-de-un-leu costând 100, ci și-n teatre mari și boieroase, elegante și sobre, la marea Operă Națională din parcul homalăilor bucureșteni, la Teatrul Național de lângă ex-Inter și Universitate. Și foarte probabil la absolut fiece teatru ori restaurant cu estradă, care mai ia ceva bani și pentru închirierea sinelui personal vreunui șou manelist demiînchis ori privat. În ultimul deceniu nu mai știu, însă înaintea sa și MNARul închiria Sala Tronului Regal și încăperile aferente pentru banchete și aniversări, șușe, dude și zuze, de dragul bugetului instituției (desigur, niciodată și cu vreo șpagă sau alt interes confidențial).
Dar stați un moment, punem punct sau măcar pct/virgulă respectiv 3 puncte, deoarece, iată, un picuț ne-am cam lăbărțat. Vorbeam despre mese rotunde, dreptunghiulare, pătrate dpdv intelectual și informațional-didactic, pedagogic și oratoric, adică despre prelegeri, conferințe, blabla, blablaaaa, blablabla. Și care se dau… în fond și la urma urmei unde oare nu se dau?… Lumea se duce, tre să iasă, ieșeala azi este mast, fiță, morb. Așadar lumea iese, îi e musai să iasă. În galantarul și palmaresul ieșelilor e și conferința, deci tre bifată.
Cum mai avutărăm actori, cântăreți și lăutari ce nu s-au lăsat și nu s-au lăsat până nu – prin forțele independent-proprii, totuși cu susținere/spate și sponsorizare ultrapopulară – au ajuns deputați, senatori, europarlamentari (funcții în care habar n-a avut nimeni de-au semnat de prezență, au zis sau făcut ceva, afară de-a încasa părăluțe, maidegrabă fiind văzuți, cât de rar, fie activi fie dormind, pe scenele adevăratelor lor meseriașe arte de debut)… Deci mai avutărăm și-om mai avea ambițioși d-ăștia. Iar un zelos cornileano-codrean (și fercheș și plin de limbarița Arhanghelului Mihail cu spadă și capă sau a Duhului Sfânt specific furiilor divine) nu mai pupăm noi de nu-l suim cât mai iute pe podiumurile cele mai mari și tari pe insuflatul mim Daaaaaan… Puriicccc!
Să luăm deci model de la acesta din urmă, cu texte turuite impecabil pentru a gâdila și șarma populații, cu trimiteri și citate care te bagă-n 4 labe sub strană, târâș pe sub chivot și epitaf, care te scot momentan din birt, alcool, tabac, alte patimi, purgându-te și făcându-te stâlp de foc, candelă de lumânărar sau făclie de Paște, soldat/sabie/revolver sau carne de tun pentru orice stârpire de dușmani și pupăcire de steag, război, patrii. Și tot model de la domnia sa să facă bine și să ia și academicienii, profii, inginerii și ingineresele; care din perspectiva și prin prisma specializării fiecăruia, consultați desigur și susținuți cu entuziasm necondiționat și de către colegii/homologii lor de la Universitatea Cutare din Statele Unite, de cei dintr-una și-alta din comunele din Paris numite Sorbona 1-5, de studiile și vizitingurile făcute o lună colo și 6 pătrare de semane sau lunițe dincolo, care toți în păr au doveditără peremptoriu în cărțile lor de-autor ale căror coperți le vedeți pe masa de la intrare și bine-ar fi să vi le și procurați prin plată onlain instant sigură. Volume-n care scrie și mai clar decât își pot permite ei în spațiul limitat rezervat pentru moment rezumând cum că susu-i sus dacă te uiți de jos și adeseori poate fi foarte jos de i te aburci pe deasupra, etc, etc, etc… Adică tot felul de sexa- septa- și octo-genari, caremaidecare cu june ștate de plată ceaușist-comuniste (de securiști vero sau colaboratori veroși hai vă rog frumos nici să nu mai pomenim), primii revoluționari și lideri sociali și profesorali ai democrației de șleahtă sau camarile, mafalde economice parvenite care încă ne dau tirade sfatogene cum că e bine să-ți drămuiești veniturile evitând împrumutul bancar și economisind cât de puțin iară speculația bursieră ori cu criptomonede presupune propriile riscuri pentru contra cărora e bine să fii inteligent dar și mai bine-i să te bizui pe un agent care precis nu ți-o trage după cum văzurăm berechet în decenii trecute.
Ziceam însă de contabilii și inginerii constructori ori petroliști („la bază”), care mamă-mamă ce-ar mai trăncăni și ei/ele tot felul de varii chestii/socoteli, căci și ei pus-au mâna și capul pe cărțile de știință, literatură, arte și filozofare ale altora și pot să-ți facă nește sinteze de tip recenzii, să-ți desenze niscai teze și-antiteze, tabele și diagrame, de să ții minte și ce n-ai auzit, n-ai citit și nu ți-a spus personal nimeni ba nici măcar lor înșiși/însele nu și-au mai spus direct până-n clipa de față. Deci ascultă-i laiv, urmărește-i pe teve, pe onlain, pe yutubul postat de ei sau de-alți fitecine, ca să te duci acasă ori să rămâi în fotoliul casei dolodra-n cap de vuuuu, muuuu, puuuu, uuuuu… Adică de certitudinea c-ai văzut/auzit ceva tare, c-a fost mișto, da n-ai putea crede și mărturisi nimic căci, eventual, poate, fu preadetot totuși okei.
Se poartă purtarea, se poartă simularea, se poartă vrăjeala. Seducția și supunerea la personaje cu sivi împopoțonat de funcții, prestigii, publicațiuni, titluri și titulaturi, medalii. (Evident toate pupate și-nșiruite-n vârtej fără răgazul de-a-și fi așternut cu folos efectele sau consecința.) Se poartă înșiratul minților și atitudinilor oamenilor pe sforile sforăitoarelor sforării sapiențialoman declarative, enunțiative, discursive, formative. Mirajul înțelegerii prin îmbârligare nu lipsită de cioturi/sferturi de idei, interpretări, comentarii, nici de oarecare rezonabilitate a-mpletirii de cozi, ciucuri, broderii și brodeli. Se poartă informația „corectă” și înspăimântarea demonică față de feicăreala sau zvonul și fantasma ca dezinformare, se poartă turnarea cu tolcer a adevărului și numai adevărului (în ciuda apartenenței acestuia la ceață, probabilitate/improbabilitate, generație și variație spontanee, la camaraderia cu haosul și haloimesul ontosului real). Oricum, peste tot se poartă inteligența fără de-nțelepciune, instrucțiunea intransigentă, indicația preferabil cât mai plină de sine, fără de umilință, cedare, alternativă, rest, milă. După cum se poartă și se livrează afabilitatea, cumsecădenia și sfatul băbesc – în dosul cărora n-ai cum fi sigur că nu se-ascunde (cum a făcut de enșpe mii de ori în istorie) curândul sau viitorul drac gol, autoritarist, turmentat și avid de putere, dictatorul provenit din josul de tot al spumelor democrațiilor și partidelor sau facțiunilor inițial inocente. Adică ce vreau să zic e că se poartă portul elegant, hăinuța de firmă, masca pozitivă, firetul și galonul civil obținut prin împins, cumpărat și numire. În spatele cărora nicio rezervă, prudență sau vigilență carteziană nu poate fi inutilă – însă cum să existe dacă se poartă și sedarea, dulcea poleială, cumpărarea/vânzarea de conștiință și plezirismul de șatră, îmbătrânirile abandoniste, adormirile degenerative? Toate drept saltea gonflată sau prelată întinsă pentru prins căderea-n apatie, neutralitate sau indiferență a prezumptivilor tineri…
Se poartă purtarea, simularea, vrăjeala.
