Circul și arena

Exact când speram că am epuizat galeria termenilor vieții electorale, o întâmplare parlamentară – deci nu oricum – mi-a probat inconsistența speranței. Doi parlamentari s-au ciondănit la concret, unul alegându-se cu o mușcătură ce trimitea la un tratament ORL, mai precis nazal, rhino, fără a fi rhinoceroticus, cu nas ca de rinocer cum ar zice Sidonius. Se pare că „ar fi fost” și o lovitură în figură. Deci nu e vorba de nasofilie din partea mușcătorului ci probabil o pornire de carnivor, până la urmă firească căci nu toți au picat în maladia ecologică a vegetarianismului european. Ar putea fi și o tentă de masculinitate, prezentă chiar în marea operă de vreme ce Turridu îl mușcă pe Alfio, tot cu trimitere la  ORL, adică de ureche. S-a făcut referire și la o posibilă pornire canibală, asta așa ca să „vorbim” mediatic; psiho(tic) mediatic s-ar încadra și într-o formă a „fenomenului de buling care ia dimensiuni alarmante”. Oricum, nefirească neliniștea generată la un popor atât de credincios și convins că „bătaia e ruptă din Rai”. Personal aș opta pentru schimbarea verbului pentru a nu jigni sacrul: „bătaia e coborâtă din Rai”.  În fapt, dacă anumite persoane ar purta la rever, de exemplu, un simbol vegetal ostentativ, o floare (trandafir), asemenea întâmplări probabil că ar avea alt deznodământ: mușcătorul ar putea nimeri spinii rozei și s-ar lecui. 

Dar avem de-a face cu circ: din păcate DEX prezintă, elegant, doar înțelesurile concrete ale termenului (spectacol cu gimnastică, acrobație, animale dresate, incintă rotundă (ne)acoperită, depresiune formată de ghețar – ca și animalele dresate, în curs de dispariție). Evident ne întoarcem la latinescul circus pe care îl avem moștenit în românescul cerc cu sensurile cunoscute, concrete sau nu (figură geometrică,, cerc de busolă, grup de oameni cointeresați). După cum cercul poate fi și vicios, tot așa și circul poate fi atitudinal, mai ales în sfera politicului precum în afectarea nazală de la care am pornit,  ca parte a socialului; înțelesul circului politic asimilat cercului vicios – iată cum se leagă neologismul de moștenire –  îl aflăm tot de la latini: la Roma, în zidul exterior al lui Circus Maximus erau o sumedenie de dughene și prăvălioare pe lângă care roiau ghicitori, prezicători, candidați și alți șarlatani și escroci, dar și prostituate profesioniste și pungași, motiv pentru care Horatius îl numește Circus fallax, Circul înșelător.

Zona esențială de  desfășurare a spectacolului roman era arena, din harena, nisip, loc de lupte presărat cu nisip în amfiteatru. Dacă vinovații ajunși în arenă erau de rang, spectacolul tot de circ era, iar capetele trebuiau să cadă firesc pe nisipul al cărui rost era să absoarbă sângele, spre satisfacția spectatorilor. Victimele puteau fi și patrupede, cele bipede nefiind nicidecum atât de numeroase cât ne place să credem azi, încât să-i afecteze emoțional pe spectatori, fie și pentru că nu erau prefăcuți. Deci între circ și amfiteatru se desfășoară spectacolul electoral.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *