„incredibili… ”

este  epitetul care ne-a fost servit recent („ați fost incredibili”) cu ocazia unei vizite prezidențiale transatlantice. Analizând termenul constatăm  faptul că ne încadrăm într-o continuitate incontestabilă, nu doar prin originea romană. Desigur o vizită poate avea mai multe conotații.

De exemplu, o „Vizită” la o doamnă, mamă a unui mitocan juvenil se poate încheia abia ajuns acasă când,  constată  Ion Luca, în încălțăminte i se turnase dulceață. Deci, poți să te lingi pe degetele de la  picioare. Iată însă tradiția vizitei în care cert se încadrează și cea aducătoare (aparent, după cum vom vedea… ) a admirativului „incredibili”.

Apelând la onorabilul Ion Neculce, aflăm câteva întâmplări  care ne plasează sub semnul incredibilului încă de acum câteva secole, motiv pentru care cronicarul ne atrage atenția „ce cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarăși bine va fi…”. La ce folosește cunoașterea celor incredibile? Ne spune tot cinstitul boier: „veți ști a vă feri de primejdii și veți fi mai învățați a dare răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oștire, ori de voroave, la domni și la noroade de cinste”. 

Un exemplu:  „Petru-vodă Rareș la Poartă… să-l ierte și să-l puie iar domnu în Moldova”. Dar, cu cei mari nu te joci așa că „împăratul au răspunsu că-i giurat, până nu va trece cu calu peste dânsul… și l-au scos la câmpu și l-au culcat la pământ, învălit într-un harariu, și l-au sărit împăratul de trii ori cu calul. Deci l-au îmbrăcat cu caftan, să fie iarăși domn în Moldova”. S-ar zice că totul se trage de la „Ștefan-vodă cel Bun” care, conștient de debilitatea fiului său „au lăsat cuvânt să închine țara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul turcilor sunt mai înțălepți și mai puternici”. Dacă nedumeriți ne întrebăm ce făceau și ce fac membri delegațiilor în vizită, sau azi la  parlamentul european, ne-o arată „Tăutul logofătul sol la turci”, care, servit de vizir cu „cahfѐ nu știe cum o va bѐ. Și au început a închina : „Să trăiască împăratul și viziriul”. Și închinând au sorbit felegeanul, ca altă băutură”. Iată deci cine ne reprezenta la Stambul. Nu conta că era neam prost ci logofăt. Mai multe exemple incredibile în aceleași  O samă de cuvinte.

Nu putem să nu ne întrebăm însă cu ce ne-am  ales din faptul că „ați fost incredibili”, mai ales că perfectul compus definind o acțiune trecută și încheiată, poate sugera că nu mai suntem cum am fost. Vasilie-vodă, spre pildă, „s-au rugat viziriului să lasă țara de bir trii ani. Și i-au făcut pe voie viziriul.” Ca atare, după împlinirea birurilor , „de le-au trimis la Poartă… încă au rămas și lui Vasilie-vodă o mie de pungi de bani de dobândă”. În aceste condiții parcă ai mai înțelege și sărutatul papucului  padișahului. În cazul contemporan nouă apare însă o problemă;  mesajul e același de ani de zile: „să sperăm că nu peste foarte mult timp…”. În aceste condiții chiar suntem incredibili mai ales că incredibilis înseamnă de necrezut, incredibil, extraordinar, iar expresia lui Cicero incredibilis stultitia, prostie extraordinară, e indubitabilă. 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *