Terori, teroriști…

Eliminat (mai rar capturat) uneori mai devreme sau mai tardiv, ori niciodată dacă e cu adevărat profesionist, teroristul e cel care generează teroare; prin franceză – și nu întâmplător căci nu putem omite teroarea  revoluționară specifică Hexagonului, azi cu felurite veste… – ajungem la latinul  terror ( spaimă, groază, ceea ce inspiră groază) dar și la verbul terrere (a îngrozi, a înfricoșa, a pune pe fugă, a împiedica de frică); rădăcina e comună  cu a verbului tremere (a tremura în fața cuiva); deci se poate tremura și în fața unui conducător, ceea ce înseamnă că liderul, chiar dacă nu terorist, poate fi măcar dictator. Avem de a face  cu (DEX o spune) „asuprire bazată pe intimidare, amenințare”. 

În fapt, conform aceleiași surse la care  ne raportăm (și nu pe), teroarea desemnează „frica provocată intenționat prin amenințări sau alte mijloace de intimidare sau timorare”. 

Etimologic deci lucrurile sunt simple, clare, neinspirând groază; cu toate acestea există câteva aspecte interogative: ne putem întreba de ce luptătorii în uniforme statale sunt absolviți in corpore, ca armată, indiferent de fapte? Răspunsul îl aflăm  în armata romană; defilarea pe sub arcul de triumf, ca spectacol  de purificare simbolică poate fi luat în seamă până la un punct, esențialul însă era lex: conform acesteia militarul era miles legalis, adică își avea legea  proprie, ca atare „singura lege a militarului pe câmpul de luptă este propria lui faptă”. Firesc. Căci mergeau să lupte, nu să se roage. Regretabil, dar azi avem exemple de militari judecați nu neapărat facto proprio ci pentru a voala mizeriile politicienilor. 

Trebuie subliniat însă obiectiv că luptătorii fără uniforme și adesea fără țară sunt teroriști; terorist e sinonim și cu partizan (DEX), numai că acesta depinde pentru cine și ce a luptat. Și-apoi, să fim realiști: uniforma poate genera terorismul de Stat; dacă nu cumva suntem adepții dictaturii militare… 

Dar mult mai scabros, până la penibil și ticălos este terorismul jurnalist mediatic. Corespunde însă perfect definiției cu care am început; și ceva mai mult. Dacă mai adăugăm și înțelesul de întâmplare de groază, vom înțelege plăcerea mediaticilor de a anunța imagini și informații care „vă vor afecta emoțional”; nicidecum, pentru că imaginile sunt neclare, deci eventual ne vor defecta ocular, iar unele informații pot genera admirație pe de o parte, depistarea prostiei pe de altă parte. Exemplu recent: „o bătrână de 87 (optzeci și șapte) de ani a fost depistată cu consum de cocoină (sic!)”. Mesajul scris nu a beneficiat de corectură ceea ce spune tot. Ca și amintita recent „sinonimie” mediatică ortoepic/ortopedic. 

Terorismul jurnalistic bate recordul însă în materie de verificat teze de doctorat. E suprema  formă de impostură în măsura în care jurnaliști conducători de doctorate nu cred să existe, iar cei care verifică o fac … libidinos, adică ad libitum și în  orice domeniu, încât singura întrebare care se naște e pentru cine scormonesc – dar nu lumina ca la Arghezi. În fond dacă te știi și îl știi, totul e cum spune Livius: terror vanus, teroare deșartă, inutilă. 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *