Lustrația 2.

Ceea ce e intrigant în modul în care se (i)lustrează în ultimii peste treizeci de ani,  e faptul că nu se face nici o distincție între ordonator (nu de credite!) și executant. Categoria  generală e a torționarilor. Totuși selectiv.

Termenul, ca multe altele sugerând cruzimea, maliția, trimite, prin francezul tortionnaire,  la păgâna latină, dezvoltându-se însă plenar prin subtilitatea  creștină, atingând culmi nebănuite în instituția cercetătoare numită ca atare Inchiziție, inquisitio (căutare, cercetare, anchetă). Fiind un act dinamic, se pornește de la un verb: torquere cu supinul tortum  (a răsuci – gâtul cuiva, a învârti, a strâmba, a schingiui, a supune la cercetări, a chinui). Cu asemenea abundență formală dar totuși monosemantică, verbul generează prin rădăcină  o familie indubitabilă semantic, anume tortura, (suferință, schingiuire, spasm care însă poate fi și ventris, al pântecelui, în funcție de ce a îngurgitat spasmodicul), tortor (călău, schingiuitor) adică obsedantul pentru  justițiarii noștri cercetători de azi torționar. 

În funcție de cererile și deducțiile anchetatorilor vigilenți, torturarea poate avea forme bizare dintre care culme o reprezintă cert torquere umbras (a ancheta umbrele); până la urmă deloc straniu dacă îi poți retrage titlul de D.H.C. cuiva decedat de aproape un secol, după cum s-a procedat nu demult; și totuși avem și o formă mai blândă, chiar plăcută ca desfășurare, mai puțin ulterior: torquere aliquem mero, (a îmbăta pe cineva pentru a-i afla secretele). Nici nu ai spune că e tortură…

Evident că tortura  încheiată cu execuție contravine azi drepturilor omului căci nu există criminali în Europa ci doar persoane care „ar fi ucis, ar fi violat…”, reușita rămânând la (ne)simțirea) celor care îi judecă sau „i-ar judeca”. Deci nu știm precis cum „s-ar desfășura lucrurile” în ciuda faptului că unii au voie să tortureze cu mijloace moderne, dar nu la ei acasă ci, probabil și în spațiul carpato-danubiano – pontic, că tot suntem aliați. Pentru a înțelege corect, trebuie reținut că torționarul, călăul, este un profesionist care îndeplinește ordinele celor de sus împlinind un verdict și nu neapărat un sadic ad libitum. Ultimul călău francez, Marcel Chevalier a fost pensionat în 1977 după ce a ghilotinat un criminal feroce condamnat pentru viol, sadism și crimă. Regretabil, ultima execuție hexagonală. 

Revenind la noi, ne putem explica de ce sunt vânați în cadrul lustrației  torționarii, călăii ajunși la vârste octo- chiar nonagenare, deci nu întâmplător atunci când creatorii și întemeietorii de partid, Securitate și miliție, genitori ai marilor spirite democratice de azi, își dorm somnul de veci.  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *