Dintr-o zvâcnire

A venit timpul să-mi iau zborul Din cuibul care se-ngustează, De câte ori bat din aripe. Dar când adorm, mi se deschide, Deodată, cerul fără capăt Și mă înalț dintr-o zvâcnire. Oare acum când îmi dau drumul, Sunt trează sau visez rotirea Ce-nghite cu nesaț văzduhul?

by · 1 ianuarie 2024 · 0 comments · Agora, Punktul critic