Dintr-o zvâcnire
A venit timpul să-mi iau zborul Din cuibul care se-ngustează, De câte ori bat din aripe. Dar când adorm, mi se deschide, Deodată, cerul fără capăt Și mă înalț dintr-o zvâcnire. Oare acum când îmi dau drumul, Sunt trează sau visez rotirea Ce-nghite cu nesaț văzduhul?
