Lidia Vianu „Kaleidoscope/ Caleidoscop”

Semnalez apariția unui nou roman al Lidiei Vianu, intitulat „Caleidoscop” într-o frumoasă ediție bilingvă (engleză și română) la editura Eikon. Autoarea, distinsă anglistă, profesor universitar emerit, coordonator de Masterat (traduceri de texte literare)și îndrumător de doctorate, până de curând la catedra de limbă și literatură engleză a Facultății de Limbi Străine, București, s-a remarcat deopotrivă ca poetă, prozatoare și traducătoare de talent. Am avut privilegiul să îi fiu prietenă încă din anii studenției și am putut astfel să fiu martora evoluției ei in timp, bucurându-mă să-i apreciez dăruirea, excelența profesională și creativitatea minții ei strălucite. Romanul pe care Lidia Vianu îl oferă acum cititorilor este foarte interesant atât ca viziune cât și că tehnică narativă.

Scriitoarea pornește de la imaginea caleidoscopului de jucărie care a fascinat-o de timpuriu prin mobilitatea obiectului de a-și încânta privitoril cu schimbarea continuă a ansamblului format din fragmente multicolore. Romanul se construiește în mod asemănător din amintiri și imagini disparate, alternând experiențele din copilăria autoarei cu cele din anii adolescenței, ai tinereții și ai maturității, într-o pendulare captivantă. Pătrundem într-o autobiografie care își variază tonalitățile, pe fundalul mai vast al epocii de cenușiu, de suspiciuni și de complicități instaurată de regimul comunist în școli și în climatul universitar din țara noastră. Eroina reușește să își păstreze totuși nealterată mintea, trăind la modul insular în lume și alegând adesea însingurarea in defavoarea implicării în mundanul cotidian. Ea evocă și realist și liric atât atmosfera interioarelor, cât și cea a spațiilor deschise din vechiul București al anilor 60-80, înfățișează cu talent marasmul existenței, echivocul relațiilor cu oamenii din jur care o umplu de frustrare, de dezgust și de melancolie.
Mișcarea narativă a acestui du-te vino pare să comunice nevoia de aer a ființei adulte care se refugiază, din când în când, în amintirile copilăriei pentru a respira mai lesne. În același timp, ea își caută sprijin în trecut, se tot întoarce la părinți și la familia dispărută, pentru a căpăta puterea de a face față prezentului. În mod asemănător, cei care i-au revelat pentru o vreme farmecul iubirii devin cumva pilonii de rezistență ai sufletului ei și o ajută să rămână pe linia de plutire. Legătura autoarei cu fiica sa e poate cea mai trainică lumină care deschide orizontul unei solidarități dârze și tacite.

Cartea m-a cucerit și prin sfidarea cronologiei care, adesea întreruptă, prin salturile-n timp, se răsucește în spirală, făcând ca începutul să semene la gust cu aparenta încheiere.
Nu aș dezvălui mai mult pentru că vreau să-i las pe cititori să savureze singuri, mai departe, frumusețea unei cărți pline de miez.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *