Cui nu-i e frică de examene?    

Examenele sunt și au fost dintotdeauna o tortură pentru mine. Când eram elevă și apoi studentă, am sperat să scap mai târziu de ele, dar m-am înșelat profund! La toate vârstele apar noi examene! De aceea,  când am aflat de legea Canadei că, la împlinirea unei anumite vârste, la care tocmai am ajuns ,trebuie să dai un test pentru prelungirea permisului auto, am început să tremur.

Drept care, astă vară, cu șase luni înainte de expirarea actualului permis, m-am dus la biroul de persmise să văd ce și cum. Era cald, am stat 2 ore la coadă, am aflat că nu pot da testul decât foarte aproape de expirarea permisului, deci n-am scăpat de teroarea, care m-a bântuit până recent. Iată cum a fost: în decembrie am primit prin poșta scrisoarea de convocare la test.

Textul era înfricoșăror: trebuia să urmăresc un video dat de un link și să mă pregătesc să răspund la întrebări legate de cele văzute. Iar locul unde se ținea acest test era un hotel Best Western, a cărui adresă, deși simplă și clară, mi-a produs o spaimă suplimentară!

Cu o zi înainte de test, n-am mâncat, n-am dormit, am devenit, ca să zic așa, nefuncțională. Iar în ziua testului, fixat pentru ora 14:30, n-am mai putut răbda și m-am dus la Hotel la ora 13:00, ca să am timp să găsesc adresa, parcarea, totul. Tremuram ca varga.

Din fericire, GPS-ul mi-a indicat exact unde să merg, am ajuns în parcare și m-am prezentat la recepționsitul hotelului, întrebând unde se ține testul de conducere. Spre surprinderea mea, care aveam o imagine catastrofală a întregului proces, recepționistul mi-a indicat sala în care trebuia să merg, la subsol. Era ora 13, mai aveam de așteptat!

Am intrat în sala indicată, care semăna cu o clasă de curs. Avea o catedră la care era așezată o tinerică grăsuță, iar pentru candidații la examen erau mese aliniate ca la școală cu scaune orientate spre catedră. Pe mese, pentru fiecare candidat, era câte o foie de hârtie și un creion. Curat examen, m-am gândit!

M-am scuzat că am venit mai devreme, grăsuța binevoitoare mi-a cerut numele și m-a invitat în fața ei, unde era un mic aparat. Tremuram ca varga. Mi-a cerut să-mi scot șapca de pe cap și, în fața aparatului care aprindea beculețe, a început să mă întrebe în ce parte vedeam luminița, în dreapta, în stânga, sus sau jos. După ce am răspuns – se pare corect – m-a invitat să stau la una din mesele pentru candidați, mi-a arătat o foaie pe care era un cadran de ceas care indica ora 11:10, mi-a comunicat ora desemnată și m-a rugat să desenez pe foaia de pe masă, cu creionul furnizat, cadranul cu cifre și acele care arătau ora 11:10. Deși îmi tremura mâna de emoție, am reușit să desenez un cerc și am aranjat cifrele la distanțe egale (ochiometric) una de alta. Au urmat acele cu săgeți în vârf, cel mic spre cifra 11, cel mare spre cifra 2.

Operația a durat câteva minute, inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Grăsuța, după ce s-a uitat mirată la foaia mea (hait, îmi zic, a găsit ceva incorect!) s-a pronunțat solemn:  „Vai, doamnă, ce frumos desen! Așa simetric, cum ați reuțit? Gata, ați trecut testul sunteți liberă”.

Cuvintele ei au căzut ca o bombă peste mine. Acum eram și înfricășată, dar și perplexă. „Îmi dați și o confirmare scrisă că am trecut?” întreb timid. „Vai, doamnă, zice, noi protejăm pădurile, voi completa pe computer că ați trecut, iar dv mergeți la orice birou specializat să vă prelungească permisul.”

Nu-mi venea să cred! Am revenit acasă și a doua zi devreme m-am înființat la biroul respectiv și, stând la coadă, mă întrebam cu îngrijorare dacă grăsuța binevoitoare completase pe computer datele necesare. O făcuse. Iar funcționara mi-a prelungit permisul pentru încă doi ani. „Dar nu mă trageți în poză?” întreb eu, obișnuită cu procedurile. „Nu e nevoie, spune funcționara, vă recunoaște lumea din fotografia de acum trei ani, permis cu portret nou costă mai mult!”

Iată-mă deci conducătoare auto validată oficial. Bucuria mea, cât e ea de mare, nu se compară însă cu intensitatea tremuriciului din lunile premergătoare testului!

Desene de Adelaida Mateescu