Am fost iarbă și flori și am auzit
cum mâna Ta azvârle în beznă
temeri văzute și nevăzute.
Am fost dragoste și ea m-a tranșat
ca pe-un mușchi încă tânăr.
Am fost țipăt și foc –
frica mea era albă precum un chip de mireasă.
O clipă, am crezut că ai părăsit
ceea ce alții ar fi lăsat în uitare.
De undeva, poate chiar din inima mea,
mă priveai.
Și Doamne, cât de cald flutura
răbdarea Ta, o perdea de miere și lapte,
în aurul dimineții!
Adam Flavia
Născută la Tg. Mureș, la 27.12.1982. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Profesor pentru învățământul primar, redactor la revista Neuma, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București- Poezie, din anul 2018. A publicat poezie în revistele: Luceafărul de dimineaţă, România literară, Viața Românească, Apostrof, Vatra, Convorbiri Literare, Poesis, Familia, Mișcarea literară, Discobolul, Acolada, Argeș, Conta, Arca, Poezia, Hyperion, Scriptor, Caligraf, Litere, Feed Back, Mozaicul, Neuma, Vitraliu, Pro Saeculum, Tribuna, Algoritm literar, Zona Literară, Actualitatea literară, New York Magazin, Urmuz, Revista Nouă etc. Cele mai recente volume de poezie: duminicile de sub pământ, Ed. Tracus Arte (2016), Raiul de urgență (Ed. Neuma, 2017), Anotimpuri impare (Ed. Neuma, 2022).
