cerul un mozaic aprins
din tunete și fulgere
am întors capul ai plecat nu-i nimic
soarele era deja stins
trupul meu nemernic s-a destrămat
florile de la stradă călcate la pământ
vor putrezi în curând
au rămas doar gurile înroșite
ale unor femei singure
brațele schiloade împodobite
cu brățări ieftine
găsite prin magazinele cu suveniruri
cărui dumnezeu să ne închinăm azi
țipau cu glasuri pițigăiate
cuvintele lor amestecate de nerecunoscut
a venit iarna hrănim porumbeii
cu degetele fierbinți scriem mesaje
în alb
ca pe hârtie
soarele urcă iar pe scara lui
aproape vindecat
