mozaic

cerul un mozaic aprins

din tunete și fulgere

am întors capul ai plecat nu-i nimic

soarele era deja stins

trupul meu nemernic s-a destrămat

florile de la stradă călcate la pământ

vor putrezi în curând

au rămas doar gurile înroșite

ale unor femei singure

brațele schiloade împodobite

cu brățări ieftine

găsite prin magazinele cu suveniruri

cărui dumnezeu să ne închinăm azi

țipau cu glasuri pițigăiate

cuvintele lor amestecate de nerecunoscut

a venit iarna hrănim porumbeii

cu degetele fierbinți scriem mesaje

în alb

ca pe hârtie

soarele urcă iar pe scara lui

aproape vindecat

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *