Noi nu am avut nici un cuvânt de spus. Dacă nu făceam ce voiau bărbaţii care ne-au cumpărat, eram date pe mâna autorităţilor chineze, care aveau să ne trimită înapoi în Coreea de Nord – unde aveam să fim torturate până ne dădeam duhul. Mama i-a fost vândută unui fermier ca soţie-sclavă, iar eu am fost cumpărată ca ţiitoare de un traficant de carne vie. Până să plec de la el, bărbatul care ne-a vândut m-a tot ameninţat că mă violează. Ca să mă protejeze, mama s-a oferit în locul meu. S-a întâmplat de mai multe ori, câteodată sub ochii mei.
Bărbatul care mă ţinea ca amantă-copil mi-a promis până la urmă că mă va ajuta s-o răscumpăr pe mama şi chiar că-l va aduce şi pe tata în China. Şi s-a ţinut de cuvânt. Era genul de milostenie pentru care mă rugam, dar, când şi-a îndeplinit în sfârşit făgăduiala, eu eram deja alt om. Inocenţa şi bunul meu simţ se risipiseră. Nici de Eunmi încă nu se ştia nimic.
Trei luni mai târziu, eu şi mama ne-am regăsit. Sosirea tatei în China după alte trei luni a fost dulce-amară. A ajuns când eu împlineam 14 ani – cel mai grozav cadou pe care mi l-aş fi putut dori –, dar deja era extrem de bolnav. La vremea aceea, noi nu ştiam ce este în neregulă cu el, dar mai apoi am descoperit că are cancer de colon – rămăsese nediagnosticat ani de-a rândul cât fusese închis. Când a făcut un soi de operaţie experimentală în China, doctorii au stabilit că nu mai pot face nimic; cancerul i se răspândise în cea mai mare parte a corpului.
La începutul anului 2008, tata s-a dus. Când a murit, eu aveam grijă de el; i-am cuprins cu braţele trupul inert. Era 7:30 dimineaţa, îmi amintesc că îmi petrecusem noaptea dinainte strângându-l în braţe şi tăindu-i unghiile. Eram zdrobită şi furioasă şi mă simţeam nespus de singură, chiar şi cu mama lângă mine. Singurul lucru care mai oprea bezna supremă să mă cotropească era ideea că tata – care fusese în stare să găsească bucurie, aventură şi iubire chiar şi într-o viaţă marcată de o suferinţă nespusă – nu mai suferea. Spre deosebire de cei vii, el îşi găsise pacea.
