LACUL ATITLAN
Cel mai grozav loc pe care îl poți vedea în Guatemala este Lacul Atitlan. Mă rog, după fabuloasa Antigua, desigur. Am stat două săptămâni pe malul lacului mutându-mă din San Pedro La Laguna în San Marcos și la final în Panajachel și dacă n-aș fi avut bilet de avion deja cumpărat, mi-ar fi plăcut să stau încă pe atât.
De abia am ajuns în oraș și am ieșit să mănânc. La un restaurant de cartier erau niște ziare pe masă, am luat unul să mă pun la curent cu noutățile din Guatemala. Știrile începeau cu două omoruri pe prima pagină, un tip omorât de un sicario (ucigaș plătit) în nu știu ce Zone din Guatemala City, altul fusese ucis pe stradă cu lovituri în cap tot prin capitală, apoi știrile continuau cu niște accidente rutiere, iar pe la pagina 5 alt mort ucis cu arma pe undeva prin nord, într-un cimitir.
Am pus ziarul înapoi și am continuat plimbarea. La un debarcader erau mai multe bărci, un nene m-a zorit să urc în barcă, nici nu știam unde se duc, începuse să plouă, mai mulți oameni așteptau sub o prelată, m-am urcat și eu și am plecat spre alt orășel de pe lac în timp ce afară ploua tot mai tare.
***
Primele zile la Atitlan le-am petrecut în San Pedro, într-un hotel din afara centrului turistic. Deși hotelul a fost în regulă, am nimerit acolo fix de ziua Sfântului Petru, pe care o familie din vecini a decis să o sărbătorească cum se cuvine, cu tot felul de activități artistice timp de 3-4 zile, spectacole dăruite comunității de acolo.
Totul a început la 4 AM cu un concert live la care nu participa nimeni. 4 dimineața, nu glumesc…păcat de cântăreț, cânta bine și îmi plăcea și muzica, dar la ora aceea a fost un chin să am asemenea cântări la câțiva metri de pat. Pe la 7 dimineața au luat o pauză și au apărut niște dansatori în costume mayașe: au țopăit toată ziua cu măști pe față, împrăștiind tămâie. Mirosea așa de tare a tămâie încât mi se afumaseră și hainele.
A doua zi au scos la plimbare două statui cu sfinți pe care le-au dus în oraș și cât au fost plecate a fost liniște și bine. Când s-au întors, au pus pocnitori pe stradă cale de vreo 50 de metri și le-au dat foc. A fost ca la război, vreo 20 de minute continue de ”bombas” care se aprindeau unele de la altele și făceau un tărăboi teribil. Sfinților le plac zgomotele, se pare!
Ziua a continuat cu tămâie, multă tămâie! În a treia zi au venit iar dansatorii, tămâia, pocnitorile și niște instrumentiști zgomotoși. Asta în timp ce pe strada de sub balcon treceau chicken buses claxonând, tuktukuri, mașini… În cele din urmă am cedat nervos, mi-am schimbat rezervarea și m-am mutat în San Marcos.
