TORRES DEL PAINE
Multe dintre experiențele mele de neuitat le-am avut în urma unor decizii nechibzuite. Ca o îndrăzneală căreia soarta îi surâde cu îngăduință și la care sufletul se entuziasmează peste măsură, angrenând toată existența mea într-o decizie luată într-o secundă.
Când am aflat că exista un traseu extraordinar de frumos prin Patagonia numit Torres del Paine, mi-am spus imediat ”Vreau și eu!” Poate ar fi trebuit să-mi treacă prin cap și alte gânduri, precum: ”N-ai făcut niciodată o drumeție de cinci zile!”, ”Anca, n-ai stat niciodată la cort, darămite să îl și montezi!”, ”Este periculos acolo”, ”Este departe, este scump, nu oricine poate face asta!”, ”O să pățești ceva!”, ”Nu poți merge singură, îți trebuie o agenție, un ghid, un grup”, ”Este pandemie, trebuie să stai acasă!”, ”Ce faci dacă este vreme proastă?” Etcetera. Dar partea rațională a creierului meu era probabil pe o plajă din Mexic, căci nu a comentat absolut nimic la toate astea, așa că a rămas cum mă avântasem la început.
O dată ce am luat decizia de a face traseul de cinci zile din Torres del Paine, răspunsurile au venit singure. Traseu? M-am uitat la ce au făcut alții. Echipament? Am închiriat din Puerto Natales. Cum se pune cortul? Ah, cât de greu poate fi, o să învăț atunci! Iar în privința vremii, zeii călătorului imprudent au avut grijă ca din cinci zile pe traseu, patru să fie cu soare, deși în Patagonia era deja început de toamnă.
