Data trecută[*] v-am prevenit și m-am și ținut de cuvânt luându-vă (ziceam literal) „ceva mai facil”. Apoi am avansat și tot avansat înspre idei și sugestii tot mai temerare, darnice, revoluționare chiar. Progresia v-a prevenit sau pregătit cu suficiență pentru ca acum să intrăm și mai pieptiș în marea brânză a lucrurilor de cinste și faimă, de nemaivăzută/nemaipomenită slavă și glorie veșnică.
Deci2
Să fim serioși, americanul wrestling și smackdown n-au cum deveni sporturi mondiale decât sub formă de resling și smăcuire. Adică să se popularizeze și naționalizeze pretutindeni, fiecare să le zică pre limba proprie, ca și pre măsura fireștilor aspirații și drepturi la libera exprimare a identităților de orice fel. În felul acesta s-ar asigura accesul în sport chiar și tuturor comunităților sadomasochiștilor, integrându-se binemersi, obținând și ei respect și recunoaștere, poate chiar și parale. Căci pe scene, stadioane și ringuri ei ar fi singurii care s-ar exprima autentic, expunând sincer și real ceea ce practică pe ascuns, nicidecum doar parodic (așa cum face reslingul/smăcuirea prefăcută, de mimă falșă, de pân-acum).
Deci să fie în primul rând liber și asigurat accesul la exprimare a violenței în lupte, iar luptele de contact fizic să facă bine să-și mai ușureze din constrângeri. Și dacă jocurile cruzimii și-ale durerii fizice reale tot există, mai bine le legitimăm și legalizăm, controlându-le în intensități exhibiționiste, în consecințe, răsplăți și profituri finanțiste. Iar dacă unii, precum atât de suavii/blajinii români, se jură să nu mai cultive de nicio culoare formele de brutalitate umilitoare și de violență deschisă, pe temei c-așa-r fi gigea-gigea sau creștinește, atunci pur și simplu să nu facă resling, box, arte marțiale, lupte. Dar dacă alții, precum să zicem americanii, insistă pe bunul simț de a considera că totuși un pic de barbarie face bine la om și persoană, sau că rănile, echimozele sau sângerările de tip box și chicbox pot aduce oareșcare adrenalină și mai mult succes la casele de pariuri, atunci exact așa să se și îngăduie, să se încurajeze, să se puncteze și depuncteze la modul oficial. În cele din urmă, dacă tot există o Olimpiadă a celor dezavantajați fizic, paralimpicii având parte de discipline sportive, probe și curse, aprecieri și medalii similare olimpicilor binecuvântați anatomic sau supraavantajați kinetofiziologic, să existe olimpiade proprii tuturor genurilor și subgenurilor de comunități aparte, de tipul Olimpiadei Sado-Masochiștilor și a Olimpiadei Transgendăriștilor sau Elgibitiqiuiștilor. Așa dovedind incluziune, antidiscriminare și șanse egale generalizate, carevasăzică desăvârșirea proiectului de anihilare deplină a oricăror tradiționale inechități.
Acuma (deci3) ceva mai hard
E clar că, de pildă, în atletism – fie el de viteză, fie de anduranță ori forță – alergatul rămâne sub limitele anatomiilor, fiziologiilor și motricităților permise de trupul „natural”, deci sutimile și miimile de secundă în +/– nu mai prezintă spectacol. Toate întrecerile sunt și vor fi absolut la fel. Unul ajunge primul, a 2-lea pe locul 2, următorul ia bronz. Fiecare la o secundă sau la ceva zecimi, sutimi ori miimi diferență față de altcineva, de cu vreo lună, an/ani în urmă. Mare scofală… Nimic nou sub soarele stadioanelor și sălilor sporturilor, nimic osebit. De-acum însă, la versiunile convenționale, tradiționale, deci istoric-consacrate și totodată învechite ale competițiilor, se va apela la reproducerea tuturor întrecerilor în condiții de obstaculare. (Pe limba veche românească: împiedicare; arhaico-regional: împtiebdecare, îmchiedicare.) Probe dintre care cele cu îngreunare/împovărare vor fi foarte apreciate de public.
Vom avea, deci, suta de metri alergată cu teniși de 20, 40, 60 de kile. Sau, mă rog, ocalele ori livrele specifice fiecărei culturi sau tradiții de cântar/metrizare. Olimpicii vor fugi, de pildă, contra unor curenți continui de vânt de sute de kilometri (mă rog, mile) pe oră. Cât despre înotători, după ce vor atinge și doborî la limită limitele puterii și anduranței psihofizice a trupului biologic, aceștia vor trebui să fie cronometrați și s-atingă + doboare recorduri în medii vâscoase. În apă cu jeleu sau sos de budincă, în bazine cu păcuri respectiv beton moale. Cum și caiaciștii, canotorii, luntrașii sau plutașii vor avea de vâslit în medii precum leșia, vazelina, supa de bitum sau gudron asfaltic, crema de ciment proaspăt/spumos.
Și pentru ca noi, românii, să nu fim totdeauna ultimii sau printre penultimii/antepenultimii care aderă la nou, la ideile atât de evidente ale viitorului, ar fi cazul să fim și noi măcar o dată primii. Ori măcar în plutonul fruntaș. Și care să fie domeniul acesta de excelență, originalitate și patent propriu (desigur, de împrăștiat drept franciză vândută/plătită pe plan internațional) dacă nu cel sportiv?… Deci, mai întâi și-ntâi, tăcând chitic și nerăsuflând nimic în media (ca să ne asigurăm primatul și să nu ne-o sufle iar, ca de-atâtea ori, străinii de la gură), băgăm și scoatem de la OSIM și de la alte asemenea osimătúri internaționale dosarele de brevete și de patent absolut. Dup-aia trecem la fapte, pregătind tot așa, în secret, dovada și aplicația acestor invenții. De pildă:
Pasul 1. Primul pas ar fi acela experimental, constând în utilizarea bazinelor închise (căci o sală/hală poate fi mai ușor înconjurată cu schele și habar să n-aibă nimeni ce fac acolo antrenorii cu bieții lor sportivi). În care aceștia din urmă, sportivi profesioniști ori amatori însă chinuiți de râvnă, deci cu mari ambiții și determinare, dând în scris că vor ține tainică toată treaba și că-și asumă absolut orice fel de posibile și inimaginabile riscuri, să se pună la treabă. Realizând absolut toate probele de atletism, canotaj și natație, ba chiar și cele de gimnastică, box, lupte sau arte marțiale, în toate acele medii acvatice (apă chioară), lichide (coloide cu diverse vâscozități), semilichide și mixte (adică apșoară cu chestii de la gelatină și nămol până la clei topit, bitum grețos, azbest călduț, mămăligă molcuță sau beton mustos). La nevoie, adică în cazul în care ideea va prinde tare și în straturi umane relativ populare, în zone mai puțin dezvoltate infrastructural, cel puțin amatorii, veleitarii și elementele aparținând „sportului de masă” putând foarte bine să încerce metodele de alergat, înotat și navigat în piscina sau ștrănduțul local, ba chiar de ce nu și-n fosele septice pe care multe primării le-au amenajat pe la marginile satelor comunale (de mai pică-n ele tot câte-un câine distrat, mâță plouată, cal neglijent).
Pasul 2. Utilizarea râurilor și lacurilor. Unde, adică, în primul rând se închid (cică pentru reparații sau amenajări hidro) bucăți bune din Dunăre, din Argeș, din Buzău, din Olt. (Nu, nicidecun din Mureș ori Someșuri, că ne văd și pârăsc ungurii; nicidecum pe Prut, că ne spionează găgăuzi riverani sau nagorno-karabahcii cărora li s-a zis „vă ordon treceți Nistrul!”) Și așa mai discret experimentăm, preț de vreun an de zile, în toate anotimpurile și sub toate condițiile de învâscare și melanjare artificială a apei dulci cu materii groase (cât mai nepoluante posibil), cât mai diferite forme de probe sportive. Adică de cele menționate deja, de toate stilurile și genurile, traducându-le/adaptându-le la mediile umede/lichide sau vâscoase, însă de fluiditate și culanță tot mai reduse procentual, tot mai amărâte, tot mai minime, tot mai îngrozitor și detestabil de dure.
Pasul (ori chiar Setul) 3. Săritorii, alergătorii, schiorii și patinatorii să-și facă treaba legați la ochi. Atleții s-alerge cu tălpile goale nu doar pe zgură, ciment sau iarbă, ci chiar și pe cărbuni încinși ori nuci nesparte. Șahiștii să nu mai tacă neclintit și să mute, adormitor și plictisitor de privit, doar în nesănătoasa poziție a șederii toată ziua și noaptea cu dosu-n scaun. S-o facă și-n condiții de stres. Stând în picioare sau cu capu-n jos, în genunchi, ba chiar și pe burtă, într-un bazin cu apă rece sau fierbințică, sub ploaie sau în mijlocul unor autostrăzi demente. Sportul nu tre să fie o treabă comodă, domnilor și doamnelor! Ori de e, nu-i sport! (Doar agrement fițos.)
Pasul 4… numai că ăsta ar fi cu referire nu la primii 3 pași experimentali, desfășurați mai sus, ci un set cu totul aparte al modernizării (mă rog, postmodernizării și reinventării) sporturilor. Deci nu „pasul 4” ci chiar un fel de alt Pas sau Set unic și inconturnabil, nenecesitând mare bătaie de cap și multe preparative, ci chiar foarte puține. Căci el ar consta (de altminteri anticipasem exemplificativ asta) în reproducerea exact a acelorași jocuri sportive cunoscute, însă în condiții de oameni împiedicați. La modul propriu. Adică: să se joace fotbal (adică orice/toate formele de joc cu mingea, ba chiar și cu pucul de lemn sau fluturașul din pene), să se joace-atletism (+ toate combinațiile de tip diatlon, triatlon, quatralton, pentatlon, octatlon, decatlon etc.), natație, gimnastică, ciclism (etc.etc.) cu sportivii purtând brățări, manșoane, zgărzi și/sau jambiere de plumb de diverse chintalități. Ori paltoane sau pufoaice cusute cu fir de fier incasant și cu glugi grele ca piatra și iuți cel mult ca săgeata arcului frânt. Sulițașii, discobolii și ciocănarii să-și azvârle instrumentele specifice mult mai umflate-n volum și masă. Despre spadasini și floretiști (chiar nu e de-nțeles de ce musai tre să se-mbrace ca niște doctori submarini sau infirmiere subacvale)…: ia să dueleze și să fandeze dumnealor cu armuri și zale suprapuse, + coifuri din oțel/fontă/fier, în categorii de 20, 40, 60-80 de kilograme-costum integral per capita.
Pasul 5 (însemnând aici opusul pasului/setului anterior, la fel de radical, poate și mai radical și inconturnabil, definitiv/ultim, desăvârșit). Dat fiind că deja ținem negreșit și ne efortăm tehnologic atât de tare pentru ca sportivii de performanță să fie cât mai ușurei, purtând textile sau bocanci tot mai rezistenți și totodată sub-/hipo-ponderali, atunci de ce să nu accesăm chiar imponderabilitatea? Mai pe șleau: de să nu renunțăm la toate acestea? De ce să nu dăm dracului orice costumație? De ce să nu se alerge desculț? De ce să nu se presteze tot sportul în puța goală?
Mai ales că, nu-i așa, toată lumea bună se laudă cu vechii greci, cu cultura lor extrafină. Cu amfiteatrele, odeoanele, băile publice și impudice, Academia, Lyceul și Gymnaziul lor. Cu dramele lui Eschilus, Sofocles & Euripides. Cu nudurile lui Phidias și Praxiteles și cu-atât de mutilata bunăciune a lui Venus din Millo. Cu fondatorii Olimpiadelor, ai sporturilor de masă masivă și de elită electiv-subțirică. Ba chiar și cu latinii, cei cu incomparabilele și inimitabilele lor megastadioane – amfiteatre nu atât teatrale sau vodevilistice cât mai ales sportive. Deci să revenim fainfrumos la sportivitatea stadioanelor și amfiteatrelor originare, la admirabila și inocenta, divina (!) „nuditate sportivă”. Rezumându-se absolut tot ce astăzi înseamnă costum textil al participantelor și participanților la galeșele panglicuțe colorate pentru legat părul capilar la femei și prepuțul penian la bărbați. Atât și absolut nimic altceva! Exact cum se observă clar în nenumăratele documente fără perdea vizuală ale antichității. (Vezi mai ales blidele, paterele, craterele, potirele și ulcioarele ceramicii negre și roz elinești, în fața, în dosul, în lateralul și de jurîmprejurul cărora bălesc toți homosexualii, ba chiar și tu, care nu ești, da-ncepi să te simți prost de emoția pe care-o resimți involuntar și nu-nțelegi de ce. Asta mai ales la etajul acela al lui British Museum pe care ți-l deschid doar la cerere, dacă te rogi frumos și te juri că ești om serios, nu cineștie ce activist sau habotnic, nici obsedat sexual, nici că faci poze sau le publici dacă se-ntoarce custodele două secunde cu spatele și deja le-ai tras șmecherește.)
Astăzi, nuditatea anatomică absolută nu mai e secretă nici măcar pentru pruncușorii de grădi. Așadar lăsați măi oameni buni să aprecieze și să omagieze toată lumea splendoarea fizică a atleților și atletelor! Iar în cazul loviturilor nepermise (pumni, picioare, mingi sau alte scule de jucat, țintite și nimerite sub centura masculă sau peste preadelicații sânișori feminini), nu să-și dea cu părerea subiectivă și uneori chioară numai arbitrii, ci să vadă clar și să penalizeze prin huiduieli absolut toată lumea, până și mulți dintre nevăzătorii care spontan se integrează-n orice haloimes.
Nu vă dați seama? (Ok, nu prea… Atunci imaginați-vă!) Susținându-și cu palmele țâțișoarele, damele vor alerga în ralenti, deci mult mai artistic. Încurcați printre copsișoare, poate chiar pe la genunchi, mulți bărbați dotați vor evolua și ei mai puțin repede. În mod excepțional, vreunul ajungând la finiș ultimul, însă cu mădularul la braț, poate dat peste umăr ori făcut fular, va cunoaște triumful celor mai fantastice urlete, scandări, ovații și ovulații publice. Oricum ai lua-o, preț de minute-n șir tot spectacolul, supraîncârcat de artificii vocale, va fi baban rău.
Evident, atât în cazul depășirii de gabarit prin exces vestimentar-costumal, cât și-n cazul totalei desnudări adamico-/naturisto-sportive, numărul golurilor obținute în probele cu porți, bâte și mingi ar putea deveni ceva mai mic. Dar să fim serioși: chiar n-ar fi cazul să se renunțe la plictisitoarele cifre de zeci și zeci (bine că nu sute) de goluri în cazul iutelui volei, handbal și baschet, unde terenul e relativ miculuț iar fiecare atac ofensiv se soldează rar fără gol? Scurt pe 2: să binevenim minutajul alungit și să abandonăm scorurile de dragul cifrelor, a secundajului, a vitezomaniei. Căci ele vor fi compensate dinplin de către contemplarea oculară și juisarea fizicalist-mentală câștigate de-acum ca nicăieri/niciodată.
Încheiere abruptă (ca de orice finiș)
Desigur, se știe, lume proastă e cam peste tot. Precis o să-mi pună la cale (pe de-o parte inocenta ignoranță omenească, pe de-alta galerii și hoarde și găști de asmuțiți de varii interese și inși cu autoritate) potop și țunami de bârfe, chicoteli, hohoteli, gloanțe cu vopsea fleșcăitoare, petarde și rafale de praf de pușcă. Lătrăii din massmedia și armata influensărilor onlain vor demara manipulând și manivelând pătimaș roțile dezinfomărilor și calomniilor menite să păstreze statuscvoul specific dușmanilor înnoirii. Mi-or zice-n fel și chip, inclusiv Patriotul Futurologic… de parcă m-aș supăra ori demisiona eu însumi. Dincontră, adevărat fiind, cinstea și onoarea vor fi de parte-mi. Asta, dacă nu cumva niște deștepți obscuri (alias derbedei sadea) doar o să se râdă pe moment, o să tacă din gură, pentru ca de fapt să fure fainfrumos și eventual să vândă altora ideea. Ori s-aștepte să crap eu și dup-aia s-o lanseze și fructifice pe caz de gheșeft propriu și personal. Ceea ce nu m-ar mira deloc, zău. N-ar fi nici prima nici ultima oară.
[*] https://www.lapunkt.ro/2023/06/sa-revolutionam-sportul-mondial/
superb !