În ceea ce avea să devină un tipar bine-cunoscut pentru alți lideri autoritari, prim-ministrul maghiar și-a folosit mandatul democratic pentru a eroda democrația; și a profitat de prerogativele sale legale pentru a șubrezi statul de drept. În 2011, în Parlament a fost aprobată o nouă Constituție, care acorda majorității parlamentare puterea de a numi judecători la Curtea Constituțională. Curtea a fost treptat populată cu judecători favorabili lui Orbán și deposedată de o parte din prerogativele ei de control jurisdicțional. Funcționari loiali Fidesz au fost puși la conducerea presei de stat, iar prietenii și partenerii de afaceri ai lui Orbán au început să cumpere restul presei.
Prieteni de-ai mei care lucrează în presa din Ungaria mi-au spus la scurt timp după aceea povești de groază despre promovarea cu nerușinare a unor neadevăruri și a propagandei proguvernamentale. Unii dintre ei au luat calea exilului. Attila Mong, unul dintre cei mai respectați reporteri din țară, a protestat împotriva noii legi a presei din 2010 cu un minut de tăcere în emisiunea lui de la radioul public. A fost concediat și, în cele din urmă, a părăsit țara.
Dar alți foști liberali au căzut la pace cu regimul și au învățat să profite de pe urma lui. În cursul unei vizite la Budapesta, la scurt timp după ce Orbán a revenit la putere, în 2010, am luat cina cu György Schöpflin, pe care l-am cunoscut în timpul Războiului Rece, când trăia în exil la Londra. Cadru universitar la London School of Economics, Schöpflin fusese o prezență constantă în studiourile BBC World Service și un adversar ferm al regimului comunist din Ungaria. Dar acum era membru al Parlamentului European din partea Fidesz, justificând fără probleme, într-un restaurant scump din Budapesta, politicile lui Orbán ca pe o apărare necesară a națiunii ungare.
Tactica pe care Orbán era pregătit să o folosească pentru a-și apăra viziunea despre Ungaria și propria poziție politică devenea tot mai radicală cu cât rămânea mai mult la putere și cu cât devenea mai sigur pe sine. În perioada care a urmat crizei refugiaților, Orbán a decis să îl demonizeze pe George Soros, fostul său binefăcător. Denunțarea unui pretins „Plan Soros” de inundare a Ungariei cu musulmani a devenit o parte esențială a campaniei sale pentru a fi reales în 2017 – în care Soros apărea rânjind pe afișele electorale din toată Ungaria. Nu exista niciun astfel de plan. În schimb, este adevărat că, atunci când criza refugiaților din Europa a atins un punct critic, Soros a scris un articol de opinie în care argumenta că UE trebuie să își redefinească politica de azil și să primească cel puțin un milion de refugiați pe an, pe care să-i distribuie în toate statele membre ale blocului. El însuși era un susținător generos al instituțiilor filantropice pentru refugiați. În timpul alegerilor din 2017, Soros, care nu candida, a fost transformat în imaginea unui complot internațional tenebros despre care se pretindea că plănuia să inunde Ungaria cu musulmani.
Natura întunecată a campaniei anti-Soros a devenit și mai limpede un an mai târziu, când Orbán a susținut un discurs pentru a marca aniversarea revoluțiilor din 1848 din Europa. Orbán a făcut aluzie la Soros și a folosit imagini antisemite clasice, declarând că Ungaria se confrunta cu „niște adversari care sunt diferiți de noi”: „Nu li se vede fața, căci și-o ascund privirilor… Nu sunt naționali, ci internaționali. Nu cred în muncă, ci fac speculații cu bani. Nu au patrie, dar cred că toată lumea le aparține”. (…)
