MUSICA PURITAS DOMINICA (contemporaneitatea… )

nu este întotdeauna benefică unui artist, oricât de talentat, mai ales când e apropiat ca etate de unii deja afirmați. E cazul lui Saverio Mercadante (Giuseppe Saverio Raffaele Mercadante, 1795 Altamura – 1870 Napoli) rămas în conștiința muzicală  prin concertele pentru flaut și orchestră. Asta în ciuda faptului că a compus un număr de opere absolut remarcabile (Emma Dʹ Antiochia, Elisa e Claudio, Virginia, Zaira, Maria Stuarda regina di Scozia) după cum vom auzi. Atâta doar că în vogă erau Rossini, Bellini și Donizetti, de neconcurat pe scenele vremii. De invidie nu se poate vorbi căci Rossini îl îndemna  sincer încântat pe Saverio să compună opere care însă intrau în uitare după câteva reprezentații. Nu și concertele pentru flaut. Vom audia fragmentar dintr-un concert în minor, apoi din altul în major. Îl vom onora însă pe Saverio Mercadante ascultând și fragmente din operele Francesca da Rimini și Orazi e Curiazi considerate „uitate” dar încântând auditoriul de azi, ce-i drept doar la festivaluri și înregistrări elitiste. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *