Model pentru azi: Inchiziția

Isteria anti plagiat nici nu ar fi atât de supărătoare dacă  nu ar reflecta impostură în măsura în care denunțătorii, un fel de turnători la comandă, nu știu ce e redactarea unei teze dară-mi-te coordonarea ei. Pe de altă parte te și întrebi la ce le trebuie unora titlul de doctor? Adevărul fiind undeva median, să lăsăm politicul să decidă căci vorba poetului „Partidul e în toate…”. Mult mai spectaculoasă însă este noua vânătoare de vrăjitoare … defuncte. Atâta doar că fenomenul se arată a fi azi unul deficitar, incomplet. O personalitate, bună sau malefică, deposedată de ceea ce a primit în timpul vieții – titluri, decorații, să zicem – , după vreo șapte, opt decenii, rămâne pe lumea cealaltă cu cele obținute; așa zice istoria. Deci judecarea post mortem este în fapt neîmplinită. Iată de ce se impune modelul  inchizitorial, dacă dorim să facem o damnatio memoriae completă, cumplită probabil după unii… 

Nu poate nega nimeni competența juridică a marilor inchizitori, motiv pentru care voi exemplifica tocmai temeinicia unuia dintre procesele reprezentative, ca posibil model pentru doritorii de victime fie și trecute în lumea celor (presupus) drepți. 

Pietro dʹAbano, sau Petrus din Abano, latinizat Petrus Aponensis (1253-1316), după studiul medicinei și filosofiei la Paris, s-a stabilit la Padova în zona natală, remarcându-se ca filosof, astrolog și profesor de medicină. Mai ales ca astrolog, dar și ca medic (Tratat despre veninuri), a intrat în conflict cu Inchiziția, fiind acuzat de vrăjitorie, erezie și ateism. Până prin 1280 nu a avut probleme deosebite fiind contemporan cu Papa Honoriu al IV-lea, absolvent luminat tot de la Paris. Dominicanii, insistenți, i-au intentat un proces în care însă a fost achitat la intervenția Papei Bonifaciu al VIII-lea, în 1300. Dar cum binele  nu e etern, după moartea lui Bonifaciu, următorul proces a decurs conform implacabilelor cutume inchizitoriale. Evident Pietro a pierdut procesul dar… post mortem. După câțiva ani de detenție în condiții specifice, inculpatul a decedat; procesul însă era pe la jumătate, iar conform principiilor procedurale ale Inchiziției, acesta se încheia fie cu achitare, fie cu predarea pârâtului către brațul secular, adică executarea. Procesul s-a  finalizat la vreo doi ani, poate chiar trei după decesul lui Pietro dar în spiritul temeiniciei, cadavrul a fost exhumat și ars pe rug conform sentinței definitive. Generalul augustinienilor, Thomas din Strasbourg, subliniază că „am asistat la arderea pe rug a osemintelor cunoscutului filosof, medic și astrolog”. Dar pentru multe și instructive amănunte a se consulta temeinic Dana Percec, Dan Negrescu, QUINTA MEDIEVALĂ, volumele I și II, Editura Universității de Vest, Timișoara,  2021. 

Prin urmare, cei care vor să condamne definitiv, trebuie să se apuce și de exhumări, groparii fiind în general bine remunerați. Pe de altă parte, atâta timp cât privim constant înapoi cu mânie, înseamnă că prezentul e tulbure, iar viitorul e vid.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *