Alandala

Nu voi mai ţine în palme nicio minune

Din voce mi se va usca toată seva, de vânt.

Soarele se va zbârci şi va apune

Undeva, după un val de pământ.

 

Zeiţelor zadarnic numele striga-le voi

Surde vor fi şi n-au să-mi vorbească:

Cea a frumuseţii, a liniştii, a frunzelor noi.

Vor avea toate limbi de cenuşă şi iască.

 

O iarbă crudă va răsări, întristată,

Şi o tăcere grea o să coboare din ziduri,

Iar lumina se va lăsa îngreunată

Pe chipul meu săpat cu linii şi riduri.

 

La pas, cu fiecare clipă răpusă

Am să aprind candele şi făclii.

Nicio minune n-o să se mai lase supusă:

Nici buze, nici plete, nici păpădii…                             

 

                                                      (Din vol. Piersica romană, 2020)

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *