Cuvânt înainte
La aniversarea a 200 de ani de la începutul revoluției Elene, celebrată cu fast în 2021, nu exista încă nici o cercetare de tip monografic dedicată desfășurării mișcării de eliberare a grecilor pe teritoriul Principatelor Române. În spațiul elen, această stare de fapt ar trebui mai degrabă pusă pe seama inaccesibilității foarte numeroaselor surse primare redactate în compozita limbă română de la începutul veacului al XIX‑lea. În schimb, în țara noastră lipsa de interes pentru temă ar putea fi explicată prin antipatia față de eteriști, vinovați în fața istoriei de asasinarea lui Tudor Vladimirescu, figură cu statut de erou național pentru noi, românii. Această implicare emoțională a majorității istoricilor noștri a determinat, mai ales în epocile de exaltare a figurii lui Tudor, condamnarea fără discernământ a tuturor acțiunilor revoluționarilor eleni, asupra cărora doar prea puțini cercetători români au căutat să arunce o lumină cât de cât obiectivă. Pe de altă parte, printr‑o părtinire vădită păcătuiesc și multe dintre lucrările istoricilor greci, care recurg la o adevărată echilibristică pentru a justifica uciderea lui Tudor, privită drept pedeapsa binemeritată, perfect legală, a unui trădător dovedit.
Pentru români, ca și pentru eleni, acest preambul al Revoluției Grecești desfășurat pe teritoriul Moldovei și al Țării Românești marchează o ruptură istorică de o importanță fundamentală, care a deschis, în ceea ce ne privește, calea domniilor pământene și mai apoi, în decurs de numai o generație, a înscrierii Principatelor pe orbita europeană și a nașterii României ca stat modern. Cu atât mai neproductivă este abordarea părtinitoare și superficială a istoriografiei românești cu privier la Eterie cu cât, la drept vorbind, insurecția lui Tudor Vladimirescu, privită, în mod convențional – și pe bună dreptate –, ca moment auroral al modernității noastre, nu este până la urmă decât un episod, o ramificație a mișcării de eliberare a grecilor, așa cum vom vedea în paginile de față, urmărind îndeaproape logica evenimentelor.
În monografia de față am încercat să completez acest gol în cunoașterea trecutului nostrum balcanic comun, ieșind din șabloanele istoriografiei puse în slujba unor cauze naționale. Am căutat să abordez complicatele evoluții din epocă din perspectiva fiecăreia dintre părțile implicate, explicând interesele divergente ale acestora și, în consecință, conflictele dintre ele, fără a emite judecăți de valoare și fără a împărți personajele istoriei în bune și rele. Pentru aceasta, am adunat, am examinat și am confruntat sursele scrise emanând de la reprezentanții tuturor părților implicate în evenimente, inclusiv din imperiile otoman, rus și habsburgic, în limbile în care au fost redactate acestea (română, greacă, turcă, rusă, germană, franceză etc.). Unele – destule – dintre aceste izvoare nu au fost până acum nici cunoscute, nici exploatate de istoriografia noastră și, respectiv, de cea elenă. În plus, am întreprins cercetări în muzee, mănăstiri, colecții particulare, deopotrivă din România și Grecia, căutând nu doar documente, ci și obiecte personale aparținând participanților la evenimente. Și, în fine, am refăcut pas cu pas itinerariile străbătute deopotrivă de Tudor cu pandurii săi, de Alexandru Ipsilanti cu mavroforii, dar și de alte grupuri de revoluționari greci, cercetând și fotografiind mai bine de 80 de locuri prin care au trecut aceștia și căutând să identific peste tot în teren urme ale celor petrecute acum două veacuri.
