Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi,

Incapacitatea Omului de a pătrunde Evanghelia este una contemplată evanghelic. Apostolul Pavel, în Epistola Întâia către Corinteni spune așa:

Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos,

Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi,

Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?

De ce Omul (lato sensu) nu a depășit stadiul de prunci în Hristos cum spune Apostolul Pavel când este vorba despre înțelegerea, însușirea și asimilarea Creștinismului este o chestiune complexă, o problemă rusească vorba gânditorilor, ce ține atât de Creștinism/Evenghelie dar și de natura noastră intrinsecă  – umană sau rațională? (Nu îmi este clar).

Anturajul ideatic al acestei întrebări (reale sau aparente, Dumnezeu știe) arată însă o distincție utilă și în alte planuri, distincție ce poate fi declinată, strămutată și asupra altor domenii ce pot fi tocmite cu mintea.

Sfântul Pavel distinge între oameni duhovnicești și oameni trupești.

Sensurile sunt pline de încărcătură creștină (omul duhovnicesc are o fire dumnezeiască, în timp ce omul trupesc are o fire omenească), dar pe aspectul în discuție ceea ce prezintă relevanță este distincția dintre văzut și nevăzut, în condițiile în care omul trupesc se ocupă în exclusivitate de cele văzute, de cele direct palpabile, de cele imediat observabile, în timp ce omul duhovnicesc se întemeiază cu preponderență pe cele nu direct observabile, pe cele nevăzute cu ochii trupului ci vizibile cu ochii minții și ai sufletului (acolo unde există această capacitate).

Apostolul Pavel trasează astfel limitele discuției umane/dialogului uman, pune lacăte începutului și sfârșitului evoluției ființiale a Omului, în condițiile în care este clar că i) Evoluția, călătoria este inerentă ființei noastre umane, ii) evoluție, călătorie ce se întâmplă însă între cele două limite anterior descrise  – partea văzută este punctul de început, în timp ce partea nevăzută este locul unde trebuie să ajungem.

Călătoria de la văzut la nevăzut definește firea noastră efectivă și adevărată.

Nu întemeierea în văzut ne definește ci vocația noastră inerentă de a ajunge la nevăzut. Iar această călătorie poate fi multilaterală adică atât de natură creștină, de ajungere la Dumnezeu (nu ca Dumnezeu cum i-a zis Diavolul Evei) dar și menită să ne întemeieze ca ființe raționale, ce deprind luminile și umbrele din nevăzut cu întâietate.

Dacă ar trebui să diluăm zbaterile și dezbaterile ce au avut loc illo tempore pe aceste meleaguri (lato sensu) am ajunge la concluzia ca modul în care lumea s-a raportat la diferența dintre văzut și nevăzut este definitoriu, este constanta miilor de ani petrecuți de oameni pe Pământ. Ideile lui Platon, Ratiunea lui Kant, Crestinismul, Fiinta lui Heidegger, Democratia, Drepturile și Libertățile, Dreptatea, Adevărul, Economia de piață fac parte din ceea ce mai sus numeam partea nevăzută a lumii.

În mod paradoxal majoritatea societăților lucrează cu partea nevăzută – de la Rusia (da, Rusia) și până la SUA – pentru a construi partea văzută, direct palpabilă; modul în care este înțeleasă și aplicată lumea nevăzută determină și configurația lumii văzute. Implementezi un Principiu, o valoare, aplici o Idee, faci efectiv un Drept și o Libertate, te porți Creștinește, etc.

Puține sunt națiunile însă care lucrează cu partea văzută pentru a construi partea nevăzută. România se află în rândul acestor societăți ce încearcă să determine partea nevăzută din partea văzută. Noi ne determinăm Principiile și Valorile plecând de la ceea ce ne este la îndemână în mod direct și imediat. Noi nu putem conceptualiza înainte de vreme, nu putem abstractiza pe baza memoriei colective, a timpului ce a lăsat urme în mod organizat. De aceea ajungem să avem Principii Incomplete, Idei modificate foarte des, Sisteme (vedeti Educația) ce se modifică mai des decât vremea, etc.

Nouă nu ne-a plăcut partea Nevăzută a lumii, de aceea avem probleme și cu Creștinismul pe care-l înțelegem și aplicăm cu jumătăți de măsură. Democrația la noi este o chestiune de praxis, Economia de piață există atât cât să nu spunem că nu există și tot așa. Nu am avut răgazul nevăzutului. În schimb am avut îngăduința (generozitatea aș putea spune) a văzutului.

Noica, intepretandu-l pe Platon distinge între Concept și Idee, în sensul că primul (Conceptul) discută despre ceea ce este comun în mai multe situații/aspecte, în timp ce a doua (Ideea) are în vedere esența situației/aspectului. Noi traim vremuri in care se ajunge la Concept si/sau Idee exclusiv pe baza văzutului;nevăzutul nu este compatibil cu felul nostru contemporan de existență.

„Întelepciunea” ce o vedem în jurul nostru este în fapt doar Povestea ce și-a ignorat începuturile nevăzute, Bancul românesc în starea cea mai pură, în condițiile în care „Nomenclatura” cu pricina habar nu are de realitatea nevăzută, eventual generatoare de Povesti. Caci aceasta-i diferenta dintre Banc si Poveste – Bancul vine din neant, de nicăieri dar totdeauna în legătură cu văzutul, în timp ce Povestea poate fi localizată într-o anumita zonă a nevăzutului, totdeauna începutul Poveștii are legătură cu nevăzutul.

Rămânând întemeiați în văzut refuzăm atât călătoria menită ființei noastre după cum am arătat mai sus, dar și posibilitatea de a contempla, mirosi partea nevăzută a lumii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *