Sosirea la Istanbul dinspre mare a rămas unul dintre marii fiori trăiți de călătorii moderni către vechiul Bizanț. Dar era mult mai impresionant în secolul al VIII-lea, mai ales pentru cei care nu mai văzuseră niciodată edificii comparabile cu cele de aici. Pentru Irina, care a ajuns prima oară în Regina Cetăților la începutul lui noiembrie 769, când era extrem de tânără, trebuie să fi fost un eveniment tulburător. Venind peste mare de la palatul Hieria, de pe malul asiatic de vizavi, Irina a văzut mai întâi profilul cetății Bizanț, acropola care se avântă spre Bosfor acolo unde se întâlnește cu Marea Marmara, iar la nord Cornul de Aur, portul cu ape adânci. Venind dinspre mare, nu avea cum să rateze cele mai frapante monumente ale orașului: impunătoarea cupolă a catedralei Hagia Sofia, Sfânta Înțelepciune, vizibilă la orizont de la mare distanță; columnele cu statui în vârf, care străpungeau bolta de deasupra cetății, marcând monumentele ridicate de Constantin cel Mare, întemeietorul orașului, și de mulți dintre urmașii lui. Irina putea să fi remarcat statuia ecvestră a lui Iustinian de pe columna lui din piața Augusteion sau Columna Goților de pe acropolă. În acele vremuri, când nu erau fotografii ori cărți poștale, nu avea de unde să-și facă o idee despre grandoarea și proporțiile cetății. Și privind tot de pe mare, nu avea cum să nu remarce solidele ziduri maritime care se întindeau cale de cinci kilometri de-a lungul țărmului.
Anunțul oficial al sosirii Irinei este prezentat în stil laconic de Scurta istorie a patriarhului Nichifor: „În cel de-al 8-lea indiction, Constantin a adus din Elada o soție pentru fiul său, Leon, și anume pe Irina, iar în luna lui decembrie a încoronat-o augousta și, după ce a unit-o cu fiul lui, au sărbătorit nunta.” Teofan comentează mai detaliat: „La 1 noiembrie din cel de-al 8-lea indiction, Irina și-a făcut apariția venind de la Atena. A sosit în cetatea imperială de la Hieria, escortată de multe dromones și chelandia împodobite cu pânze de mătase și a fost întâmpinată de bărbați de seamă din oraș și de soțiile lor, care i-au deschis calea. În ziua de 3 din aceeași lună a lui noiembrie, Patriarhul s-a dus la biserica din Pharos de la palat și a încheiat solemn logodna dintre împăratul Leon și Irina. La 17 decembrie, Irina a fost încoronată împărăteasă în Sala Augousteus. Apoi a pornit spre capela Sf. Ștefan din Daphne și a primit cununa matrimonială împreună cu Leon, fiul lui Constantin.”
Așadar, Irina se îmbarcase în Grecia centrală la sfârșitul lui octombrie 769 și trecuse prin Dardanele în Marea Marmara, poposind în palatul Hieria, de pe țărmul asiatic. Ținând seama că vremea era impredictibilă, la fel și programarea navigației, s-a oprit la o reședință imperială unde să se poată odihni înainte de a intra în Regina Cetăților. După câteva zile, la 1 noiembrie, după ce probabil se răspândise știrea sosirii ei, a traversat Bosforul escortată de o mulțime de alte vase și arborând pânze de mătase. Toată protipendada orașului, bărbați și femei, a ieșit să o întâmpine cu prilejul acestei prime recepții la Bizanț, desfășurată probabil în portul Boukoleon.
Acostarea la Boukoleon a fost, cu siguranță, însoțită de o explozie de culori și de urale, în prezența celor mai distinși cetățeni, dar și a unui puhoi de localnici care încercau cu toții să o vadă măcar o clipă pe prințesa cea nouă, care urma să le devină împărăteasă. Probabil a fost prezent și un element muzical, asigurat de membrii facțiunilor din circ sau pur și simplu de alți binevoitori veniți să cânte și să danseze în onoarea ei. Irina a coborât de pe vas, fiind întâmpinată ceremonios de comitetul desemnat. Pentru a urca panta abruptă spre Marele Palat, este posibil să fi fost purtată în lectică, urmată de reprezentanți ai notabilităților, poate însoțiți de o escortă militară de scholarioi și de un crainic oficial. Cetățenii de mai mică importanță s-au ținut după cortegiu pe străzile mărginite de mulțimi de oameni, înghesuindu-se fiecare să vadă dacă era cu adevărat atât de frumoasă pe cât se zvonise. Din imaginile medievale mai târzii care înfățișează doamne purtate în lectică, este limpede că nu existau perdele care să le ferească de privirile curioșilor. Ceremoniile oficiale bizantine îi obligau pe participanți să se înfățișeze poporului.
Desigur, Irina nu plecase singură din Grecia în călătorie: era cu siguranță acompaniată de propriii servitori și de alte persoane, probabil și de o doamnă din familia ei, care mai târziu avea să încheie o căsătorie cât se poate de avantajoasă. Luase cu ea și trusoul propriu – haine, bijuterii, lenjerie, mobilă și așa mai departe, chiar dacă era sortită să poarte veșmintele oficiale, imperiale în cea mai mare parte a vieții. Toată suita și bagajele ei trebuie să fi fost purtate urcând dealul spre centrul orașului, socotit cel mai mare și mai strălucit din lume. În vreme ce era condusă printre vilele și casele de pe pantele acelui cartier select, a avut prilejul să vadă o parte din zonele cele mai privilegiate, ocupate de membri ai familiei conducătoare și de rudele lor mai îndepărtate, alături de cetățeni cu vechime din orașul lui Constantin. Aceștia aveau toată îndreptățirea să se cheme „bizantini”, trăgându-se din locuitori ai așezării antice Bizanț. De acolo, priveliștea asupra Mării Marmara rivaliza cu spectacolul oferit de oraș: structura masivă a Hipodromului, imensul circ roman de lângă complexul Marelui Palat, iar la nord băile publice numite Zeuxippos. Din vârful dealului, a putut admira din nou Hagia Sofia, cea mai mare biserică nu numai din oraș, ci din întreaga lume creștină de la acea vreme. De acolo mai era puțin până la Poarta de Bronz (Chalke) a Marelui Palat, de fapt intrarea principală, decorată cu mozaicuri imperiale și cu sculpturi antice. Palatul, aflat în spatele unor ziduri care împrejmuiau o mare suprafață din oraș, era bine păzit și apărat împotriva oricărui asalt. În mijlocul ovațiilor și strigătelor de bun-venit, Irina a fost preluată aici de escorta oficială imperială care o aștepta. Această scurtă călătorie din port la palatul din Constantinopol a reprezentat cea dintâi apariție a ei publică, deși neoficială, și i-a permis să-și facă o impresie despre orașul unde urma să-și petreacă următorii treizeci de ani din viață, ca împărăteasă a Bizanțului.
