Fondurile fără forme…,

la care ne vom referi, ar putea crea confuzie ca sintagmă în actuala obsedantă luptă pentru fonduri europene, spre exemplu, sau fonduri ilicite, sau nerambursabile și multe altele; este motivul pentru care le voi numi fundamente fără forme (la suprafață). Evident, nu putem porni decât de la maiorescianul studiu În contra direcției de astăzi în cultura română, publicat în 1868 în Convorbiri literare, mai apoi în clasicele Critice. Inversarea pe care o putem observa astăzi, adică ajungerea la fondurile, fundamentele fără formă, atestă faptul că junimistul de frunte avusese dreptate în ciuda criticilor care i-au fost aduse. Maiorescu nu era împotriva progresului și nu îl nega, ci împotriva accelerării lui prin mediocritate în  primul rând. Mai mult chiar, atrăgea atenția că va veni timpul când și noi, românii vom  avea forme… fondate. Nu doar în cultură. Proba supremă e că nu am pierit ca națiune, adică în timp și cu timpul am beneficiat de „civilizarea adevărată”. Căci altminteri „se nimicește națiunea, dar niciodată adevărul”. 

Iată însă că lucrurile se schimbă și nu din bine în superlativ. Recent (nu dau loc și nume, e în Țară, în Patrie…) s-a sărbătorit cu fast aniversarea a 90 de ani de la înființarea unei fabrici de zahăr de către un refugiat armean din Turcia. Gestul nostalgic al conaționalilor ar fi cumva… dacă fabrica nu ar fi fost desființată la propriu și la figurat acum  vreo 20 de ani. Deci mai curând ar fi un parastas al defunctei unități de producție de vreme ce și la acest tip de comemorări se mâncă, se bea și se veselește lumea. Ce altceva să fie când fundamentul  există dar forma e demult defunctă, decât un fond fără formă? Ca sugestie: s-ar putea organiza asemenea parastase și la aniversarea fabricii de ulei din oraș și a celorlalte celebre fabrici desființate inclusiv formal de peste două decenii. 

Ce altceva să fie decât fond fără formă, un castel medieval în centrul urbei, așteptând de 16 ani să fie renovat, ajuns ruină națională de vreme ce adăpostea Muzeul național de istorie a zonei? Fondul istoric nu poate fi șters (sau poate totuși?) dar forma, din câte se mai vede, da. Ca atare sărbătorirea lui cu cele de rigoare este tot un soi de parastas. Ce poate fi altceva decât o culme a fundamentului fără formă, a fondului spiritual deformat, adică fără formă, decât ca din motive politicianiste îmbrăcate în pretext național să distrugi fațada neo renascentistă a unei clădiri  culturale emblematice trântindu-i una în stil neobrâncovenesc??? Parcă totuși ar trebui puse toate la locul lor! Și, ca lucrurile să fie statornice în brâncoveneala lor, să renovezi fațada care nu avea nici un cusur tehnic ca execuție interbelică desigur. Aici chiar că trebuie să fie vorba de … fonduri. 

Ce  altceva să fie decât fond fără formă, fundamentare cu adevărat, să vorbești ca popor cea mai latină limbă a lumii în Țara în care abia se mai studiază latina în timp ce tinerii noștri se încăpățânează cu noblețea legionarului roman să revină parcă în Dacia Felix  cu rezultate superlative la concursuri internaționale de latină???  Se adeverește contradictoriu observația lui  Titus Livius al nostru, Maiorescu adică: „dacă străinii știu astăzi și recunosc că noi suntem de viță latină, meritul nu este al nostru”.  În aceeași (dez)ordine de idei cum putem cataloga isteria mediatică contra scholam când discipolii români câștigă concursuri după concursuri internaționale la cele mai felurite discipline? E cu certitudine lipsa și de fundament a mediei complexate.

În concluzie, fără a face apologia parastasului, oricum bine reprezentat la noi, căci vorba popii dintr-un roman al lui Marin Preda, în timp ce înfuleca „numai cine nu s-a născut nu moare”, nici a întoarcerii la formele fără fond, ar fi bine totuși să nu neglijăm fundamentele care, oricum pier mai greu decât formele. Să nu uităm că forma ni l-a dat pe formosus, adică frumos.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *