Traducere din limba engleză de Mihaela Ghiță
Colecția „Anansi. World Fiction”, Editura Pandora M
Roman câștigător al Booker Prize 2020
British Book Awards: cea mai bună carte a anului
Finalist al National Book Award
„O poveste sfâșietoare despre identitate, adicție și abandon.” (Time)
„Un tur de forță literar.” (Washington Independent Review of Books)
Shuggie Bain este povestea de neuitat a tânărului Hugh „Shuggie” Bain, un băiat singuratic și inocent care-și trăiește copilăria în anii ’80, într-o locuință socială din Glasgow. Politica lui Margaret Thatcher a lăsat bărbații fără slujbe, iar orașul e pe cale să fie copleșit de traficul de droguri. Un roman sfâșietor despre adicție, sexualitate și iubire, Shuggie Baineste reprezentarea epică a vieții unei familii din clasa muncitoare, cum rareori a fost portretizată în literatură. Amintind de romanele lui Alan Hollinghurst, Frank McCourt sau Hanya Yanagihara, cartea lui Douglas Stuart este debutul uimitor al unui romancier care are de spus o poveste plină de forță.
„Uimitor de bun. Unul dintre cele mai emoționante romane din ultima vreme.” (Los Angeles Times)
„Creionându-i atât de pronunțat pe Agnes și pe Hugh, Stuart arată limpede că nici mama, nici fiul nu pot fi văzuți pur și simplu ca niște victime. În schimb, amândoi apar în plină forță: sunt, cât se poate de clar, prezenți.” (Colm Tóibín)
„Stuart e un prozator care-și iubește personajele și le face să devină memorabile și emoționante chiar în cel mai degradant moment al vieții lor.” (Sandra Newman)
Douglas Stuart (n. 1976) s-a născut la Glasgow, iar în prezent are cetățenie scoțiană și americană și trăiește la New York. A publicat povestiri în The New Yorker, iar Shuggie Bain, romanul său de debut, a câștigat Booker Prize în anul 2020. Cel de-al doilea roman al său, în pregătire în seria Anansi. Contemporan, Young Mungo, a fost publicat în 2022.
FRAGMENT:
Era o zi searbădă. De dimineață mintea îl părăsise, lăsându-i trupul să rătăcească fără țintă acolo, jos. Trupul golit își vedea apatic de activitățile obișnuite, palid și cu privirea pierdută în bătaia benzilor de neoane, timp în care sufletul îi plutea pe deasupra raioanelor și nu se gândea decât la ziua de mâine. Ziua de mâine era un lucru pe care îl aștepta cu nerăbdare.
Shuggie era metodic când trebuia să se pregătească să-și înceapă tura. Toate cratițele cu sosuri și paste erau deșertate în tăvi curate. Marginile erau șterse de orice urmă de stropi care s-ar fi putut arde repede, și astfel să destrame iluzia de prospețime. Jamboanele feliate erau decorate artistic cu crenguțe de pătrunjel artificiale, iar măslinele erau rotite, așa încât sucul vâscos se prelingea ca un mucus peste pielițele verzi.
În dimineața aceea, Ann McGee avusese neobrăzarea să-și ia liber pe motiv de boală, lăsându-i lui sarcina ingrată de a se ocupa și de raionul de delicatese, și de rotisorul ei de unul singur. Nu fusese zi care să fi început bine cu șase duzini de pui cruzi și azi, mai abitir ca oricând, treaba asta îi știrbea din dulceața reveriilor.
A înfipt, pe rând, câte o frigare industrială prin fiecare pasăre rece, moartă, și le-a înșirat pe toate cu grijă. Ședeau acolo, cu aripile ciuntite încrucișate pe piepturile alea mici și grăsune, ca tot atâția bebeluși decapitați. Altădată s-ar fi mândrit cu precizia lui. În realitate, să înfigă metalul prin carnea rozalie, noduroasă, era partea ușoară; greu era să reziste pornirii de a proceda la fel și cu clienții. Se aplecau concentrați asupra vitrinei încinse și cercetau fiecare carcasă în cel mai mic amănunt. Nu alegeau decât pasărea cea mai reușită, făcând abstracție de faptul că creșterea în baterii însemna că sunt toate identice. Shuggie ședea acolo, mușcându-și interiorul obrazului, și le răbda șovăiala cu un zâmbet forțat. Și în momentul acela pantomima începea cu adevărat.
— Pune-mi tri piepți, cinci pulpe și numa’ o aripă azi, băiete.
Se ruga la cel de sus să-i dea putere. De ce nu mai voia nimeni un singur pui, întreg? Având grijă să nu atingă păsările cu mâinile înmănușate, sălta carcasa folosindu-se de un clește lung și pe urmă tranșa bucățile cu atenție (așa încât pielea să rămână intactă), cu ajutorul unor foarfece de bucătărie. Se simțea ca un tâmpit cum stătea acolo proțăpit, învăluit în lumina rotisorului. Îi transpira țeasta sub fileul pentru păr și nu avea destulă forță în mâini cât să frângă cu iscusință spinarea puiului cu lamele tocite. Stătea ușor gheboșat, așa încât, prin antrenarea mușchilor spatelui, să sporească forța pe care o aplica din încheieturi, și în tot timpul ăsta surâdea.
Dacă avea cu adevărat ghinion, cleștele ricoșa, iar puiul cădea cu o bufnitură înfundată, alunecând pe dușumeaua jegoasă. Atunci trebuia să se prefacă spăsit că reia întreaga operațiune, dar adevărul era că nu irosea niciodată pasărea murdară. Când femeile se întorceau cu spatele, era pusă la loc în rând cu suratele ei sub lămpile galbene incandescente.
Nu era vorbă că n-ar fi fost adeptul igienei, însă aceste mici victorii personale îl împiedicau să dezlănțuie un tărăboi. Majoritatea gospodinelor critice, cu mutre de bărbați, care își făceau cumpărăturile aici o meritau. Felul în care se uitau de sus la el îl făcea să simtă că-i ia foc ceafa. În zilele cu adevărat proaste, împăturea tot soiul de secreții trupești în taramasalată. Vindea o cantitate șocantă din rahatul ăla mic-burghez.
Lucra la Kilfeathers de mai bine de un an. Nu fusese niciodată în plan să stea atât. Doar că trebuia să mănânce și să-și plătească întreținerea în fiecare săptămână, iar supermarketul era singurul loc unde fuseseră dispuși să-l angajeze. Domnul Kilfeather era un ticălos zgârcit; îi plăcea să angajeze la magazin pe oricine nu trebuia plătit cu salariul întreg pe care i l-ar fi achitat unui adult, iar Shuggie a constatat că poate să lucreze ture scurte care se pretau cu școlarizarea lui răzleață. În visele lui, planul fusese întotdeauna să nu facă prea mulți purici acolo. De când se știa, îi plăcuse la nebunie să pieptene și să se joace cu părul; era singurul lucru care făcea timpul să zboare cu adevărat. Când a împlinit șaisprezece ani și-a promis că o să se înscrie la școala de coafor care era situată pe malul sudic al râului Clyde. Își strânsese toate sursele de inspirație, schițe pe care le copiase din catalogul Littlewoods și pagini rupte din revistele duminicale. Pe urmă se dusese la Cardonald ca să se intereseze de cursurile de la seral. În stația de autobuz din fața colegiului a coborât în același timp cu șase puști de optsprezece ani. Erau îmbrăcați cu haine nou-nouțe, ultimul răcnet, și discutau cu o siguranță efervescentă, menită să le mascheze emoțiile. Înainta de două ori mai încet decât ei. I-a urmărit cu privirea în timp ce au intrat pe ușa principală, pe urmă a traversat înapoi strada ca să se suie în autobuzul ce mergea în sens opus.
Shuggie și-a pierdut cea mai mare parte a pauzei studiind atent conservele deteriorate din coșurile cu produse la reducere. A găsit trei conserve mici de somon scoțian care aproape că n-aveau nimic; etichetele erau șterse și pătate, însă conservele ca atare erau intacte. Cu ce i-a mai rămas din salariu a achitat micul coș de cumpărături și a vârât conservele de pește în rucsac, pe care l-a încuiat apoi la loc în dulăpiorul lui din vestiar. A urcat scările care duceau spre cantina personalului și a căutat să-și ia o mină indiferentă când a trecut prin dreptul mesei la care ședeau studenții care lucrau în schimburi lejere peste vară și-și petreceau pauzele arborând un aer autosuficient, înconjurați de dosare groase cu notițe pentru recapitulare. Și-a fixat privirea undeva la jumătatea distanței și s-a așezat într-un colț, nu imediat lângă, dar îndeajuns de aproape de fetele de la casă.
