Sabina Fati – Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi (5)

Hevy e de lângă Qamishli și acum stă pentru o vreme la Erbil. Îmi povestește despre cum părinţii au dat-o la școală doar cât să înveţe să scrie și să citească, pentru că doar fraţii ei meritau să fie educaţi. Cum au măritat-o pe la 14 ani cu un bărbat gras cu mustaţă, care a violat-o din prima noapte, cum a transformat-o soacra ei în servitoarea întregii familii și cum a bătut-o bărbatul cel gras când a început să opună rezistenţă. Cum într-o zi a fugit până acasă, la părinţii ei, dar n-au vrut s-o primească pentru că le-ar fi fost rușine să aibă o fată divorţată.

La doi ani de la căsătorie, a născut o fetiţă, ceea ce i-a făcut viaţa și mai grea, fiindcă „toţi își doresc băieţi și consideră că nașterea unei fete e cu ghinion“. A doua zi după ce a născut a fost bătută, a făcut o hemoragie, a leșinat și au lăsat-o să zacă în propriul sânge, în vreme ce copila urla de foame, fără ca nimeni s-o bage în seamă. Când și-a venit în fire, s-a târât până la nou-născut, dar laptele îi secase. Era iarnă, camera era neîncălzită, ea avea febră. Nu știe cât a zăcut, copila a încercat să sugă, dar nu avea ce, iar mama nu se putea ridica. Își aduce aminte doar cum ţinea fetiţa lipită de ea, ca să nu i se întâmple ceva. După o vreme, a venit soţul ei și, când a văzut-o pe jos, a început să urle la ea, dar, în același timp, s-a speriat când a observat că nu se mișcă. A chemat un vecin cu mașina și au dus-o la spital, a stat acolo două săptămâni, fetiţa s-a prăpădit, dar ea a scăpat. În spital, a aflat despre femeile kurde care luptă cu Statul Islamic, cu turcii, cu trupele lui Assad, cu toţi inamicii kurzilor. Era în 2013. S-a hotărât pe loc să meargă la luptă, dar nu din patriotism, fiindcă nu se gândise până atunci la lucruri de acest fel, ci doar fiindcă nu avea unde să se întoarcă și nu avea nimic de pierdut. Copilul îi murise și nu mai avea nici un sens pe lumea asta. Așa că toate organizaţiile occidentale care acuză formaţiunile militare ale kurzilor că primesc copii în rândurile lor nu știu că acești copii, aceste copile sunt de fapt salvate atunci când li se dă arma în mână, când află că pe lume există și o altfel de viaţă în afara unor bărbaţi tiranici. „Mă deranjează tot ce-mi amintește de viaţa mea de dinainte“, îmi spune Hevy, „pentru că trăiam fără să știu că am aceleași drepturi ca orice bărbat, fără să știu că pot să mă revolt, că femeile sunt la fel de puternice și de deștepte ca ei“: „La început am fost doar o fugară, dar am înţeles repede că batalioanele de femei au un rol mult mai important și că lupta noastră nu este doar împotriva inamicilor, ci și pentru schimbarea vieţii kurdelor“.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *