MUSICA PURITAS DOMINICA (fuga… )

 sau evadarea,  în muzică,  spre deosebire de cea propriu-zisă care poate fi și rușinoasă și sănătoasă dar și penală, este o tehnică barocă prin excelență contrapunctuală generatoare de grandoare cu un anumit specific rezultat din intenția absolut clară a compozitorului. Îmbinarea dintre talent și tehnică e evidentă în perioada barocă, apărând  chiar „manuale” dintre care neîndoielnic celebre rămân Clavecinul bine temperat și Arta fugii, ambele redactate de Bach. Aceste lucrări sunt considerate pe bună dreptate științifice prin rigoarea gen(i)ului, algoritmice. De reținut că în Evul Mediu fuga era considerată lucrarea care avea un caracter canonic strict. În română termenul e de origine italiană, din latinescul fuga  – fugă, evitare. Începem inevitabil cu cea mai cunoscută compoziție: Toccata și fuga în re minor a lui Bach, apoi tot Bach într-o interpretare inedită, în Spania, la Segovia cu  chitariștii de la Sinfonyti. În continuare aceeași fugă la harpă, efectul fiind seninătatea și calmul. Nu poate lipsi Mozart cu fuga orchestrală și cu cea pentru două piane, ceea ce însă e deja altceva, Amadeus neputând fi „canonic”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *