Jacques Ellul (1912-1994) a fost una dintre personalităţile cele mai provocatoare ale vieţii culturale franceze din a doua jumătate a secolului XX. Ellul a refuzat cu obstinaţie „specializarea”, a fost simultan teolog, filosof, sociolog, istoric al instituţiilor, profesor de istorie a dreptului, realizând o operă de o mare originalitate, adeseori contestatară, concretizată în peste şaizeci de cărţi.
Cel care va parcurge de la un capăt la altul acest eseu va avea neîndoielnic impresia că a găsit descrieri asemănătoare, repetiţii, dublete şi că uneori e purtat oarecum înapoi. Temele fundamentale sunt într-adevăr reluate de mai multe ori, căci am încercat să am în vedere un ansamblu complex. Din acest motiv am privit acelaşi fenomen când ca pe o imagine reprezentată, când ca pe o realitate obiectivă, ca dat şi ca trăit, ca semnificant şi ca semnificat, ca premisă şi ca finalizare, ca funcţie şi ca structură, ca ideologie şi ca instituţie; dar era vorba de aceeaşi realitate, privită în toate faţetele sale, aşadar repetată şi reînnoită. Era vorba de aceeaşi piesă, plasată în funcţie de necesităţile momentului, într-o altă parte a puzzle-ului. Este ceea ce poate face lectura acestui eseu, la fel de delicată ca şi scrierea lui. (Jacques Ellul)
