Vizitele …

pot fi de cele mai felurite feluri, de la caragialești cu mici mitocani în devenire, la oficiale, oficioase și cert impresionante până la tulburătoare când au ca actanți persoane de sex feminin; acestea din urmă maschează cel mai bine scopul vizitei, dacă există vreunul, mai ales că de regulă rezultatele nu sunt vizibile nici momentan, nici în perspectivă. 

Roma antică ne oferă câteva exemple și în această direcție adeverind însă că nu o dată în spatele unui bărbat puternic se află o femeie, dacă nu neapărat mai puternică, cert mai inteligentă; asta neînsemnând că nu poate cădea victimă forței brute. Alegem doar trei exemple.

Dincolo de toate mizeriile care i-au fost atribuite – nu știm cât de veridice  – împăratul Antoninus Heliogabalus, conștient de capacitățile Symiamirei, genitoarea sa, „a fost atât de supus mamei sale, încât fără voia ei nu făcea nimic în imperiu” (citatele secvente sunt din Historia Augusta, Istoria Augustă, anonimă și cel puțin suspectă dar mai bună nu avem în acest sens…). Totuși, pare să fi fost deschis la minte de vreme ce a introdus la Roma cultul lui Heliogabalus în care dorea să cuprindă „religiile iudeilor și samaritenilor, ca și cultul creștin, pentru ca în cultul lui Heliogabalus să fie concentrate misterele tuturor religiilor”; pare-se tot la inițiativa mămicii; până la urmă, specificul ecumenism roman. Mai mult, se remarcă însă  cu ocazia vizitei în senat „mama sa, care de îndată ce a venit, invitată pe scaun lângă consuli, a luat parte la semnături, adică a fost martoră la redactarea hotărârilor senatului, el fiind singurul dintre împărați, sub domnia căruia o femeie a intrat în senat, în locul unui bărbat, cu titlul de clarissima.”. Mai mult chiar, probându-și puterea, mama „a și făcut pe muntele Quirinal un senătuț, adică un mic senat al femeilor în locul unde înainte se ținea adunarea femeilor”. Tare trebuie să-i fi iritat pe adversari puternica vizitatoare de vreme ce a fost ucisă odată cu fiul ale cărui excese nu trebuie crezute neapărat. El a  fost executat într-o latrină, iar în privința ei s-a decis ca niciodată o femeie să nu fie aleasă în senat. 

Nici nu era nevoie; putea domina și învinsă fiind politic și militar. Exemplul clasic e Zenobia, admirată de învingătorul ei, împăratul Aurelianus care „fiindcă era criticat de unii, a trimis o scrisoare senatului și poporului roman, pentru a se apăra” de cele ce-i erau imputate: „aud, senatori,  că mi se obiectează faptul că, triumfând asupra Zenobiei, n-aș fi îndeplinit o îndatorire bărbătească. Dar chiar cei care mă critică, n-ar înceta să mă laude, dacă ar ști cine e această femeie, cât e de înțeleaptă în sfaturi, cât de hotărâtă în ordine, câtă fermitate manifestă față de soldați, cât de binevoitoare se poartă când situația o cere, cât de severă când e nevoie de asprime”. Și laudele imperiale continuă. Relația cu armata mergea până acolo încât „bea uneori împreună cu generalii, deși altfel era sobră”. Mai mult chiar „se spune că în mod obișnuit mergea cale de trei sau patru mii de pași în marș, alături de pedestrași”, ceea ce s-o recunoaștem era mai mult decât o vizită. A fost atât de admirată încât „fiind lăsată în viață de Aurelianus, se zice că a trăit, împreună cu copiii săi, după obiceiul matroanelor romane, pe pământul care i s-a oferit”. Mai mult decât în primul caz arătat, aici inteligența e superioară sentimentului matern dominat de dorința de putere. 

Și, nu pot să nu o amintesc pe o altă vizitatoare a militarilor, imperială în intenție, cu nume parcă predestinat, Victoria care –  după ce soldații i-au eliminat pe fiul și nepotul său –  „gata să comită cu îndrăzneală fapte curajoase”, a regizat o nouă ocupare a tronului; cu ajutorul acelorași militari; nu întâmplător ea „s-a distins prin titlul, pe care și-l luase, de mamă a taberelor militare”. Dar, cum toate sunt trecătoare, spune Historia, „nici ea n-a trăit mult, căci a fost omorâtă…”.

Astfel stând lucrurile, din vechime deja, indiferent de substratul (presupus) vizitelor întreprinse de femeile (foarte) puternice, respectând totuși cutuma prânzului cazon, parcă e preferabilă regia unei vizite înduioșătoare la grădiniță sau/și la o școală cu clasele I-VIII, indiferent de limba de predare. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *