MUSICA PURITAS DOMINICA (pizzicáto…)

ca tehnică de obținere a sunetelor muzicale prin ciupirea corzilor instrumentelor cu… coarde (vioară, violoncel, contrabas) apare recunoscut într-un tratat din 1607, cu referire la viola da gamba.  În 1638 Monteverdi recomandă ciupirea corzilor, cu două degete, iar ulterior Leopold Mozart scrie despre ciupirea cu indexul de la mâna dreaptă. Termenul e participiul verbului italian pizzicare, a ciupi, trimițând la o rădăcină reconstituită *pits- din latina populară, sugerând tot ciupitul. O tehnică interpretativă care a făcut carieră  în muzica simfonică dar și în jazz. Începem cu poate cea mai cunoscută piesă „ciupită”, Pizzicáto-Polka de Johann și Joseph Strauss, evident la Viena. Apoi din Simple Symphony a lui Benjamin Britten, cu remarcabili interpreți norvegieni. Continuăm cu un  cunoscut fragment din Sylvia lui Delibes, însă și în formă „pizzicată” cu poantele celor de pe scena regală londoneză. În fine, la celebrul Newport Jazz Festival. Ar fi de adăugat că, după o confesiune pe care mi-a făcut-o odinioară Constantin Noica, ar exista și în „marea” cultură scrisă „stilul ciupitativ”: se ciupește de ici de acolo și apare „capodopera”; dar asta ține deja de penibil.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *