MUSICA PURITAS DOMINICA (capriciu…)

sau în original capriccio (it.) definește o compoziție  muzicală aparte prin libertatea de exprimare a compozitorului netributar în acest caz vreunor canoane structurale sau stilistice. Compozitorul zburdă, se zbenguie ad libita, adică după bunul plac, capricios, împlinindu-și pornirile compoziționale momentane; saltă neîngrădit precum caprea (capra sălbatică), sau capreola (gazela), sau capreolus (căpriorul sălbatic), (toți tributari  lui capra, terminologic) de unde și denumirea stării capricioase și a compozițiilor eferente. Dacă în cazul muritorilor și muritoarelor de rând, starea capricioasă poate deveni insuportabilă pentru circumstanțiali, capriciile marilor compozitori, fie pentru instrument, fie și orchestră, sunt sclipiri de geniu. Apărut în secolul XVI în spațiul venețian, capriccio a atins apogeul în secolele XVIII, XIX. Începem cu celebrul Capriccio no. 24 al lui Paganini în interpretarea plăcut „capriciosului” David Garrett. Apoi minunatul Capriccio Italiano al lui Ceaikovsky, cu Filarmonica Rusă din Moscova. În continuare Capriccio Espagnol al lui Rimsky Korsakov cu berlinezii; dar și baletul Alhambra. În final revenim la simplitatea deloc capricioasă a chitarei clasice cu Capriccio Arabe interpretat de excepționala Tatyana Ryzhkova. E firesc în aceste condiții să devenim capricioși.

08

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *