În vremurile complicate pe care le traversăm, privind lucrurile prin prisma crizelor de tot felul, derulate succesiv sau simultan, avem din când în când și motive de bucurie. Multe dintre manifestările obișnuite odinioară, cum ar fi bunăoară critica sau cronica de concert, dacă restrângem observația doar la domeniul muzicii, sunt astăzi în suferință, dacă nu cumva dispărute definitiv, nu pentru că ar lipsi „subiectul” sau „obiectul” de analizat, ci mai degrabă pentru că nu mai există persoane competente capabile să le scrie.
Criteriile subiective de genul „îmi place” sau dimpotrivă „nu-mi place”, atunci când critica se manifestă sporadic, dar lipsită de argumente, contribuie și ele la starea precară a criticii reale de concert. Altfel, vorba unui distins confrate din domeniu, se scrie mai degrabă „despre lumini și candelabre, despre toaletele doamnelor din lojă sau despre papioanele orchestranților, despre reacția publicului ș.a.m.d.” (articol semnat sub pseudonimul Johann Amadeus Beethoven).
În acest context sumbru, dar realist, cartea 150 (+1) de DUMINICI PURIFICATE MUZICAL de Dan Negrescu aduce o rază de speranță în care excelența, dovedită în mânuirea condeiului și competența, interferează cu pasiunea pentru muzică, care ar fi cu siguranță insuficientă în lipsa erudiției, analiza comparativă și concluziile la care ajunge autorul fiind un efect direct al acesteia. Afirmația mea are o bază solidă, obiectivă, atunci când rememorez începuturile relației noastre profesionale.
L-am cunoscut pe Domnul Profesor Dan Negrescu în calitate de conducător de doctorat, în contextul participării mele ca referent într-o comisie doctorală transdisciplinară (Filologie & Muzică). Domnia sa dădea șansa mai multor absolvenți ai Facultății de Muzică să acceadă la titlul de Doctor în Filologie prin abordarea unor subiecte cu conținut muzical. Opinez, spre exemplu, că titlul tezei Carmina Burana: un text medieval latin în expresie muzicală modernă este sugestiv în acest sens.
Pe parcurs, am înțeles la ce nivel tratează autorul fenomenul muzical, raportându-se la cunoașterea profundă a acestuia, înțelegând prin aceasta că simpla cunoaștere, fie și profundă, este insuficientă atunci când nu este însoțită de încărcătură afectivă, bun simț, bun gust și echilibru.
Pornind de la aceasta, autorul Dan Negrescu face în paginile cărții sale o adevărată incursiune transepocală și transgenuistică, aducând prin texte succinte, dar extrem de sugestive, fine observații însoțite de fiecare dată de excepționale sugestii de videoaudiție, accesate prin link-uri spre canalul Youtube, care conduc invariabil în lumea rarefiată a prestației de vârf, fie că ne referim la instituții, ansambluri vocal-instrumentale, soliști vocali și instrumentiști ori dirijori. Consider ideea de a reuni întreaga muncă derulată doar în cadrul acestui proiect, pe parcursul a 150 + 1 (una) duminici într-un prim volum (noi sperăm să urmeze și altele!), benefică pentru cititor, care are excepționala șansă de a lectura despre muzică, personaje și interpreți, ascultând simultan sau succesiv muzica respectivă în formule interpretative de elită.
Preocuparea permanentă pentru detalii a autorului transpare de fiecare dată. Citez dintr-un material despre rolul Mefisto din capodopera lui Faust a lui Gounod, în care maestrul cuvântului Dan Negrescu afirmă pe bună dreptate: „Să începem cu frumusețea…Diavolului, mai ales că deja pioșii medievali, având unele probleme compoziționale, se consolau cu explicația Diabolus in musica; așa și capodopera lui Gounod are un singur cusur: ar trebui să se numească Mefisto și nu Faust (problema o rezolvă însă Boito…)”. Într-un alt articol autorul opinează: „Erotismul cel mai pur și subtil se vădește prin vocea Dalilei, mai cu seamă în inegalabila arie declarativă încheiată firesc premeditat cu Samson, je t’aime…; efectul e cel urmărit, cu atât mai mult cu cât se pare că destinatarul își are puterea și implicit inteligența în lungimea pletelor și nu în cutia craniană”.
Cu referire la motetul Exsultate, iubilate de Mozart, afirmă pe bună dreptate: „Un cunoscător al muzicii mozartiene, preot protestant elvețian din secolul trecut, după o viață dedicată lămuririi izvorului din care veneau sunetele compozițiilor lui Wolfgang, constata la finalul a vreo patru – șase sute de pagini (depinde de ediție) că inevitabil trebuie să acceptăm o singură explicație plauzibilă: Mozart comunica cu îngerii; prin ei, aș adăuga eu (completează autorul) cu Domnul, de vreme ce era și Ama-deus”.
Într-una dintre „duminicile purificate muzical” exclusiv instrumentale autorul are în vedere mai multe lucrări din creația lui Johann Sebastian Bach, unindu-le sub titulatura preludiumania. Concret, autorul propune Präludium in C Dur (Preludiu în Do major), în abordări instrumentale diverse, de la clavecin la pian și culminând cu un aranjament pentru chitară clasică-solo, precum și abordări instrumentale originale ale aceluiași preludiu (la marimbă) sau asocierea violoncel-pian, pe suportul aceluiași preludiu bachian a cunoscutului antifon Ave Maria al lui Gounod, concluzionând: „marea muzică e totală, OMNIACALĂ aș spune, omnis desemnând TOTUL”, idee la care ader cu toată convingerea.
Nu de puține ori, Dan Negrescu surprinde în paginile acestui prim volum Duminici purificate muzical variante interpretative de vârf pentru o arie sau secvență instrumentală. Reunește, pe de altă parte, într-o analiză rafinată perspective muzicologice și scriituri diverse transepocale și transnaționale privind unele manifestări patologice (vezi secvența 128), cum ar fi „nebunia” atribuită personajului central Lucia, din opera donizettiană Lucia di Lammermoor, a Ofeliei din opera Hamlet a lui Ambroise Thomas, dar și a personajelor cheie Don Giovanni și Macbeth din operele omonime ale lui Mozart și Verdi (aș adăuga aici și „nebunia-pereche” a Annei Bolena din opera omonimă a aceluiași Donizetti).
Constatăm de fapt o constantă a abordării din perspectiva autorului: identificarea unor trăsături fundamentale, privite ca numitor comun al fiecăreia dintre secvențele muzicale duminicale spre a fi audiovizionate în cadrul aceleiași ediții și reunirea acestora sub titluri precum: Mon coeur s’ouvre à ta voix (cu o Dalila în persoana Elinei Garanča, mezzosoprană letonă, stabilită la Viena; am avut plăcerea să colaborez cu ea).
Alte titluri sugestive, alese aproape aleatoriu de mine, doar pentru a sugera stilul de muncă al autorului: Preludiumania, Scena judecății, La Vendetta, Der Hölle Rache kocht in meinem Herzen, duete, finaluri glorioase, povești lămuritoare, O, Isis und Osiris, Exsultate, iubilate, Laudate Dominum, Te Deum și enumerarea ar putea continua.
Concluzionând, opinez că textul rafinat face casă bună cu muzica de calitate. Ca atare, nu-mi rămâne decât să le rezerv audio-cititorilor plăcerea de a descoperi esteticul recomandat prin cuvânt și sunet de Dan Negrescu în volumul 150 (+1) de DUMINICI PURIFICATE MUZICAL.
