MUSICA PURITAS DOMINICA (muzica de film …)

se încadrează, de la caz la caz, adică de la film la film, în cea simfonică, existând situații mirifice în care o producție cinematografică nu poate fi imaginată fără coloana sonoră; mai mult chiar, sunetele supraviețuiesc mult peste imagini. Neîndoielnic e cazul compozițiilor lui Ennio Morricone. Creatorul Atotputernic  a fost generos din toate punctele de viețuire (1928-20220) cu absolventul de la Accademia Nazionale di Santa Cecilia astfel încât sute de producții cinematografice îi sunt tributare muzical. Amintesc întâi de westernurile „spaghetti” în regia lui Sergio Leone, comentate uneori ironic la vremea lor dar admirate necondiționat din punct de vedere muzical; să ascultăm tema principală (Pentru câțiva dolari în plus) într-o interpretare clasică cu totul, cu un cor perfect (Ars Cantus), apoi chiar coloana filmului în original, în imagine fiind Gian Maria Volonte El Indio,(atenție la orgă). În continuare din capodopera totală, omniacă dacă îmi e permis, Misiunea, ascultăm Oboiul lui Gabriel cu desăvârșitul Chaim Goldschmidt, apoi sub bagheta lui Ennio, iar mai apoi fragmentul din film. În final compoziția Chi Mai, transcendentă de-a dreptul, independentă dar  „utilizată” în Le Profesionnel  cu Jean Paul Belmondo, nu întâmplător însoțindu-l pe actor în ultima sa călătorie pariziană către locul de veci. Dintre zecile de clipuri realizate în timp să urmărim… unul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *