MUSICA PURITAS DOMINICA (hosanna…)

se numără printre puținele cuvinte din ebraică „acceptate” în vocabularul creștin, bizar după unii, firesc mai curând după alții… Să nu uităm că Eusebius Hieronymus, Sfântul Ieronim adică, era suspectat de trădare de ai săi pentru că învăța ebraică (pe ascuns); greu de spus cum s-ar fi născut  altfel Vulgata. Trecut prin  greacă, termenul exprimând speranță, respect pentru Atotputernic, fericire chiar, ajunge în latină de unde îi inspiră mai apoi pe marii compozitori generând mai cu seamă sentimentul grandorii pe care îl dă încrederea în EL. De unde și Hosanna in excelsis Deo care încheie marile compoziții. Începem modest cu un gregorian; apoi Bach la Notre Dame de Paris sub bagheta lui John Nelson. Același Bach însă la Universitatea din Varșovia, sub bagheta unei doamne pline de trăirea mesajului către Divinitate. Trecem la Amadeus care în Marea Mesă leagă în final Benedictus de Hosanna adeverind și cu această ocazie că într-adevăr a fost „Cel iubit de Dumnezeu” și că mesajul către EL nu trebuie să fie inutil de lung; o interpretare „hosannică” la un concert pentru nobeliarzi, în viziunea lui Sir John Eliot Gardiner. În Requiem aceeași structură plină de glorie și speranță. În fine tot Mozart cu o altă Hosanna finală. După toate acestea e evident că a înălța osanale sau hosanna unui muritor, oricât de conducător ar fi, reprezintă o blasfemie ordinară.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *