Piața are formă de trapez, de aici îi vine și numele. Pe latura cea mai mică se află biblioteca principală a orașului, un imobil masiv cu șase etaje, să aibă vreo sută de ani de când găzduiește cărți valoroase, de fapt toate cărțile, nu există vreo carte publicată în țară să nu fi ajuns acolo. Cu asta se mândrește directorul bibliotecii, Manole, un personaj cât se poate de sobru, mereu îmbrăcat impecabil, cu cămăși albe cu guler înalt și butoni la manșete, unii sunt de părere că e cam demodat, alții îl respectă pentru stilul lui tradițional, înrădăcinat în timpuri mult mai bune. Manole pare un reprezentant al vremurilor de aur, vremurile de acum fiind unele tulburi, în care gusturile și părerile locuitorilor sunt considerate valabile, nu se acceptă criticile, doar opiniile îndulcite sunt îngăduite, nu contează cât de departe sunt de adevăr.
Oricine are dreptul să își spună părerea fără să fie obligat să fie extrem de bine documentat sau să aibă o profesie în domeniul despre care vorbește, nu există legi clare, e doar un comportament răspândit, important e să nu lezezi pe cineva. Manole are un fiu, pe David, de optsprezece ani, un influencer cu suficient succes încât să-i apară figura pe a treia pagină a unor publicații în vogă din oraș. Piața noastră seamănă cu piața San Marco din Veneția, se lăuda Manole cu trapezul în care ocupă cel mai bun loc pe latura dinspre sud, locul privilegiat unde se află biblioteca, de acolo de unde în fiecare dimineață cu cafeaua în mână, de la o fereastră deschisă la etajul a treilea, domină locul. De sus vede și parcul din mijlocul pieței, străbătut de cinci alei, două aflate în cruce iar trei puse în diagonale ce indică posibile ieșiri dacă apare vreo urgență. Și urgențe sunt slavă domnului în orașul nostru.
Puteți accesa aici, un fragment din roman, în lectura autoarei.