Linda Hogan
Hartă
Aceasta este lumea
atât de vastă și însingurată
nemărginită, cu munți
care poartă nume de bărbați
care au adus foametea
de pe alte meleaguri,
și frica
de pădurile dese și întunecate
cu copaci înlănțuiți
știind că focul visa să-i înghită
care vorbeau o limbă veche,
iar vântul care îi înconjura
era limba vorbită de sterpea lupilor
Nici măcar gheața nu era tăcută
Își plângea destrămarea
topindu-se.
Au numit-o
gheață, lup, pădure,
de parcă cuvintele ar transforma-o
în ceva ce s-ar putea ține în mâinile înmănuşate
ceva care s-ar putea deschide, arătându-ți o cale
și urmând-o.
Aceasta este harta unei lumi uitate
Aceasta este lumea fără margini
unde copacii pădurilor au fost tăiați
Acestea sunt hotarele pe care lupul nu le putea trece
Iată ce știu din știință:
că un grăunte de praf sălăşluieşte în centrul
fiecărui fulg de zăpadă,
că gheața și pământul pot coexista,
că lupii trăiesc în interiorul unui cerc
de la începuturi.
Iată ce știu din sânge:
prima limbă nu este a noastră.
Există un nume pentru fiecare lucru
iar sub noi cealaltă ordine se mişcă deja
Arde.
Visează.
Se trezește.
Linda Hogan (n. 16 iulie, 1947), poetă și prozatoare americană, născută în Denver, Colorado, câștigătoare a premiului Lannan Literary Award for Poetry, finalistă, în 1991 al premiului Pulizer pentru literatură. De asemenea, Hogan este câștigătoarea premiului pentru întreaga activitate literară oferit de Native Writers’ Circle of the Americas, în 1998. În 2016 i-a fost acordat premiul PEN- Thoreau Prize. Hogan este absolventă a Universității Colorado- Colorado Spring, urmat de un master în creație literară la Universitatea Colorado- Boulder. În prezent este scriitor în rezidență la Chickasaw Nation, al triesprezecelea trib indigen american din regiunea nord-est Mississippi.
Linda Hogan
Map
This is the world
so vast and lonely
without end, with mountains
named for men
who brought hunger
from other lands,
and fear
of the thick, dark forest of trees
that held each other up,
knowing fire dreamed of swallowing them
and spoke an older tongue,
and the tongue of the nation of wolves
was the wind around them.
Even ice was not silent.
It cried its broken self
back to warmth.
But they called it
ice, wolf, forest of sticks,
as if words would make it something
they could hold in gloved hands,
open, plot a way
and follow.
This is the map of the forsaken world.
This is the world without end
where forests have been cut away from their trees.
These are the lines wolf could not pass over.
This is what I know from science:
that a grain of dust dwells at the center
of every flake of snow,
that ice can have its way with land,
that wolves live inside a circle
of their own beginning.
This is what I know from blood:
the first language is not our own.
There are names each thing has for itself,
and beneath us the other order already moves.
It is burning.
It is dreaming.
It is waking up.
