MUSICA PURITAS DOMINICA (Te Deum… )

înainte de a fi o specie muzicală liturgică de mare răsunet, reprezintă primele două cuvinte (conform cutumei catolice regăsite în nominalizarea actelor scrise papale) din imnul Te Deum laudamus al Părintelui Niceta din Remesiana, Sfânt (danubian, conform istoricilor Bisericii române) din primele secole creștine,  rămas printre titanii patristicii de limbă latină, fie și doar prin această scriere definitorie pentru viitorul tradiției. Să reținem încrederea lui Niceta adresată Atotputernicului: In Te Domine speravi non confundar in aeternum, (În Tine, Doamne, am avut nădejdea să nu mă rușinez în veci). Grandoarea mesajului  versurilor lui Niceta au simțit-o marii compozitori; Charpentier e copleșitor și prin spațiul versaillez, cu un dirijor care nu necesită prezentare. Tot acolo, în capela regală măreață însă prin muzică în primul rând, Lully nu e mai prejos, fericirea interpreților luminându-le fețele. Să ascultăm însă și varianta pentru orgă, a cărei grandoare e inexprimabilă în cuvinte, fiind într-adevăr întru  slăvirea Creatorului Atotputernic (după unii și pentru… rege, sponsorul compozitorului dar asta nu mai contează). Nu putea să nu compună un Te Deum genialul Iubit de Dumnezeu, Amadeus; o interpretare japoneză de data aceasta, impecabilă. Cu riscul de a mă, adică a-l repeta, revin și cu Anton Bruckner, într-o interpretare care bate pandemia cu Sfânta Cecilia la Academia ce-i poartă numele. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *