Problema modalității acoperirii golurilor legislative, tăcerii legiuitorului, pasivității acestuia a suscitat multe discuții în literatura de specialitate, în doctrina juridică. De la analogia legii la analogia dreptului trecând prin de eos quod plerumque fit multe gânduri și idei au fost exprimate.
Art. 1 alin. 2) C. civ. dezleagă această problemă stabilind că în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, apoi dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există astfel de dispoziții se aplică principiile generale ale dreptului.
După cum se poate observa, interpretarea legii în vederea deslușirii sensului acesteia, voinței reale a legiuitorului nu începe cu Principiile generale ale dreptului ci sfârșește cu acestea, în sensul că Principiile sunt ultimul resort de dezlegare a problemei, ultima soluție aflată la îndemâna celui ce aplică legea, ivindu-se doar în situația în care discuția a devenit serioasă, despre viață și moarte.
Iar pentru a ne asigura că discuția juridică a devenit esențială, categoric de importantă trebuie mai întâi să trecem prin obiceiuri și uzanțe, adică prin ceea ce se numește în mod normal, bunul simț juridic și modalitatea în care acesta s-a conturat in decursul timpului la nivelul cel mai puțin oficializat din perspectiva puterii publice, iar dacă bunul simț juridic, exprimat sub forma uzanțelor și obiceiurilor nu contribuie la lămurirea dialogului juridic în curs, apelăm la modalitatea în care situațiile asemănătoare celor în discuție au fost considerate de către puterea publică.
Știm sigur că dezbaterea juridică a căpătat consistența despre care vorbeam, în sensul că a ajuns pe marginea prăpastiei doar daca am epuizat atât bunul simț juridic dar și legea aplicabilă situațiilor asemănătoare și cu toate acestea soluționarea dezbaterii nu se întrevede, situație în care putem (suntem obligați de altfel) să apelăm la Principiile generale ale Dreptului.
Gândurile juridice nu încep cu Principiile ci eventual se termină cu acestea, în condițiile în care este posibil ca nu toate dialogurile juridice să își găsească soluția într-un Principiu general al Dreptului. Acesta din urmă oferă și alte mecanisme de soluționare a diferendului ideatic, până să se ajungă la Principii.
În ciuda poziției topografice în textul diverselor acte normative, principiile termină o discuție și nu o încep aceasta și pentru că Principiile nu sunt asemenea Conceptelor, în sensul că nu sunt despre situațiile cele mai des întâlnite în lucruri ci despre esența acestora. Principiile sunt o chestiune calitativ-ideatică și nu cantitativ-deductibilă.
Dar viața noastră de toate zilele urmează același drum? Laicitatea noastră cotidiană ține la fel Principiile pe post de ultim resort sau și-le pune în frunte, le folosește ca deschizător de drumuri?
Ceea ce-i sigur este că momentul în care apelăm la Principii pentru a ne descurca drumurile cotidiene ne împarte în trei categorii: 1) Principialii, adică cei ce folosim Principiile pe post de berbec, de spărgător de gheață, 2) Cotidienii, adică cei ce nu folosim Principiile în niciun fel, lăsând bunul simț să dezlege lucrurile, dupa putință și 3) Răbdătorii, adică cei ce folosim Principiile doar atunci când ne-am blocat cu adevărat, când angrenajul și instrumentele de zi cu zi nu ne ajută în niciun fel să deblocăm situația.
Aplicarea cu întâietate a Principiilor face ca situația să devină rigidă, să se pună deoparte orice detaliu specific laicității noastre cotidiene, conflictând și ceea ce este neconflictat încă chiar prin invocarea Principiului. Apelarea la Principii înainte de vreme dă naștere dihoniei înainte ca aceasta să fi fost eventual stârnită de altceva/altcineva. Principiile mai curând blochează decât eliberează, mai degrabă inhibă decât deslușesc, când sunt folosite pe post de imn național.
Există un partid politic la acest moment pe scena noastră politică ce începe orice discuție cu Principiul pe post de Imn național (cântat eventual și în limba franceză), creând astfel premisele unui conflict perpetuu. Ei sunt oamenii principiilor și dacă acestea nu se aplică încă de la început viața nu are sens; conflictuali până în măduva oaselor. Punând Principiile în capul listei, pe post de antreu sfârșitul este evident în sensul că acestea (Principiile) nu ajung să fie aplicate iar viața nu ajunge să fie consumată.
Neaplicarea în niciun fel a Principiilor nu este neapărat varianta cea mai toxică din perspectiva laicității sau a moralității. Sub condiția ca instrumentele folosite în avans de Principii să fi fost pline de conținut și în acord cu un anumit grad de moralitate. Caracterul vătămător sau mai puțin vătămător al neaplicării Principiilor (nu vorbim despre lipsa Principiilor ci despre neaplicarea efectivă a acestora în orice situație) depinde foarte mult de modalitatea în care s-a conturat bunul simț comun, de felul de a fi al societății.
Aceasta întrucât într-o societate pur tranzacțională ca a noastră, în care bunul simț comun încă este dominat de ideea de luptă de supraviețuire individuală și de egoismul aferent, soluționarea laicității cotidiane strict în temeiul bunul simț comun, conturat în felul mai sus menționat, produce consecințe nu dintre cele mai favorabile pe termen mediu și lung.
Și pe acest palier de raportare la Principii există două partide politice ce mai curând se bazează, folosesc drept reper bunul simț comun, forma în vigoare zilele acestea în societatea noastră, evitând pe cât posibil să folosească Principiile în completarea acestuia (a bunului simț). Neaplicarea Principiilor în niciun fel, face ca respectivele partide politice (unul proslăvit în mod curent de purtătorii de pulovere roșii, altul cultivat de iubitorii de libertate din România) să fie extrem de volatil, de înghețat în contemporaneitate.
Calea din urmă, aceea ce are drept criteriu aplicarea Principiilor doar după ce situația s-a încâlzit suficient de mult, iar tot ceea ce s-a făcut până atunci nu a contribuit la scăderea presiunii, este cursul firesc al vieții. Principiile soluționează un conflict ivit în mod independent de acestea, contribuind la stingerea conflictului (lato sensu), fiind astfel instrumentul ce eliberează, ce deblochează situațiile. După cum spuneam mai sus, Principiile sunt despre partea esențială a discuției deduse disputei și nu despre ceea ce este mai des întâlnit în respectiva situație.
Aici însă nu avem niciun partid politic, întrucât din cele 3 mari, unul începe cu Principiile și blochează orice discuție, iar celelalte două nu apelează niciodată la Principii pentru că le consideră toxice.
