Băieții de la Cargus

Există o editură care se încăpățânează să-mi trimită colete prin Cargus sau alte firme de curierat. Cred că dintre toate pachetele expediate am reușit să primesc, de-a lungul anilor, unul singur. Scenariul se repetă cu variațiuni nesemnificative.

Dimineața la 8, pe telefonul mobil sosește un mesaj cu ton triumfător: „Azi se va livra expediția” –  și urmează un număr cu 9 cifre care nu spune nimic. „Detalii la” și un număr de mobil pe care, după o luptă cu mine însămi în care a triumfat mila față de aproapele meu de la Cargus, n-o să-l dezvălui. Sun imediat pe mobil, dacă tot am fost trezită, dar înainte de 9 nu-mi răspunde nimeni. Sun după 9 și pot avea șansa (dar e ca la loto) să mi se răspundă. Povestea cu „detalii” nu se confirmă însă, fiindcă domnul de la Cargus nu-mi poate spune singurul lucru care m-ar interesa, adică ora, fie și aproximativă, la care sosește. Ca să compensez, îi dau eu detalii: „Vă rog să nu veniți între 12 și 16.00, am cursuri on-line.” „Ok”, răspunde, fără alte precizări, în afară de: „Prefer să-mi dați mesaj, pe viitor”. Anulez orice alte planuri și atât dimineața, cât și după ora 16.00, păzesc ușa. Deșertăciune și vânare de vânt, cum bine spune Ecleziastul.

A doua zi, un anunț la fel de triumfător că, din moment ce ieri „nu s-a putut face livrarea” (ah, ce-mi plac exprimările astea impersonale!), „astăzi…” copy-paste. Sun, dar omul nu răspunde (doar mi-a zis că preferă mesajele). E o zi rece și cu ploaie, așa că e chiar bine să stau acasă. Pe de altă parte, probabil că exact același gând l-a avut și angajatul firmei. Așa că ziua trece liniștit, fără să mă deranjeze vreo sonerie. A treia zi, mesaj victorios de la Cargus: „Astăzi vi se va livra…” De data asta trebuie să plec la aeroport, la ora 13.00. Așa că sun, dar nici un răspuns. Trimit mesaj, gândindu-mă, cu melancolie, că nici măcar cu familia nu corespondez atât de intens. Scriu „De trei zile-ncoace…” (actualitatea baladelor) și că sunt de găsit până la 12.45. Omul răspunde numai la prima parte: „Am fost ieri pe Șipot, dar probabil nu mi s-a răspuns”. De data asta nu e numai deliciul formulei impersonale, ci și semnul probabilității, care el, nu poate fi pus la îndoială. O fi fost, mă gândesc, o fi fost să se plimbe către Cișmigiu, că de sunat, sigur n-a sunat, nici la interfon, nici la telefon.

Mă pregătesc să plec la aeroport. Sunt sigură că mâine, la ora 7 (ora Europei de Vest), voi primi un mesaj: „Ieri, la ora 14, s-a încercat expediția  cu numărul (9 cifre pe care le-am învățat de-acum pe dinafară), dar nu ați fost acasă.”

PS Da, știu: în centru se găsesc mai greu locuri de parcare. Mai cinstit ar fi deci un anunț (neapărat impersonal) de tipul: „Astăzi se va livra expediția numărul (9 cifre) numai dacă destinatarul ține liber un loc de parcare. Între orele 9 și 19.00.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *