Vremea ploilor în Grosvenor Place

(pornind de la Meghilat Ester, povestea Esterei din Vechiul Testament)

 

„și fata i-a plăcut și a aflat har în ochii lui”

 

Dansatoarea burlesque, o meserie uitată sau mai puțin prețuită în vremurile noastre. La Londra în ecoul vântului și al ploii care cade aproape fără oprire, acest model de necumințenie combinată cu oarecare sfială, iubită de privitori, mai are o șansă de supraviețuire. La Londra, mai ales în zona Soho sau Leicester, e polul cantabil al farmecului, strălucirii și „nebuniei”rafinate. 

Estera fusese o fetiță zurlie și pentru familia ei a fost o piatră de încercare educarea ei. Profesoara de balet îi zicea „noua Eva” pentru anumite gesturi cu care își fascina audiența din familie. Mai ales pe „Granny” care își aducea aminte cu plăcere de tinerețea ei. Ploaia e preferata Esterei iar orașul i-o oferă cu generozitate.

În micul apartament friguros din Tower Hamlets, districtul Bow East, Estera așteaptă să se facă seară. Are un drum important de făcut și ora 20:00 este ora potrivită. Marea problemă a multora care locuiesc aici e sănătatea precară, discriminările de tot felul, lipsa unei specializări și dificultatea găsirii unui serviciu. Estera își privește în oglindă chipul frumos cu piele metisă, își aranjează cu cochetărie un șal și se scotocește de chei prin buzunarul pardesiului. Sună la vecina de palier, Yaaba o înlocuiește pentru puțin timp când e nevoie. Și Estera are nevoie. Ajutorul din partea familiei ei e vital ca să-și poată achita chiria și să-și cumpere de mâncare. Transportul, pe bicicletă. Ceea ce la Londra poate fi o corvoadă. Sau cu metroul. Estera își păstrează tonul optimist și nu bagă în seamă chiar toate neajunsurile. Nu ar rezolva nimic. 

În seara asta am nevoie de o jumătate de oră în plus, vin cât pot de repede. Vecina a dat din cap, e în regulă. Dacă e ceva, mă suni, a zis Estera cu o voce grăbită. Yaaba venise din Ghana și abia după zece ani putea spune că și-a găsit un rost în marele oraș britanic. Yaaba înțelegea însă cum e să ai nevoie de ceva, toată viața învățase la „școala” lipsurilor și a amărăciunii, abia acum la aproape cincizeci de ani își găsise un echilibru. Și-au luat rămas bun pe fugă. Te sun dacă apare ceva, vocea Esterei se pițigăiase. Du-te, i-a zis Yaaba, apoi a închis fără zgomot ușa de la apartamentul Esterei.

Era în metrou când a sunat-o cu o voce agitată prietena ei Ruby. Fata aia rotunjoară și simpatică era extrem de serioasă și avea o voce poruncitoare. O ocazie ca asta nu mai pupi. Estera și-a cerut scuze, nu putea vorbi prea tare. O să ajungă imediat. Acoperă-mă pentru câteva minute, te rog. Ruby era nervoasă. Ele erau gheișele zilelor noastre, nu se puteau comporta oricum. Punctualitatea e lege. Estera s-a abținut să zică ceva. Citise seara trecută în ziarul gratuit care se împarte la metrou, un citat din Biblie, din Ecclesiastul. „Vreme e să taci și vreme să grăiești.” La megafon s-a auzit un anunț, va fi o întârizere de zece minute datorată unor lucrări neprevăzute pe linie. Un sinucigaș cu siguranță, s-a gândit Estera. Se întâmplă parcă tot mai des în ultima vreme, lumea a luat-o razna. 

În metrou era cald și bine. Estera cuibărită într-un scaun privea amestecul de oameni, îi plăcea să-i observe și să ghicească la ce se gândesc, de unde vin, ce situație materială au. Mai trecea timpul și nu se simțea singură. E norocoasă că o are pe Yaaba, fără ea, nu știa ce ar fi făcut cu mogâldeața. Avea multe stații de mers. O să coboare la stația Oxford Circus. A schimbat și la Mile End venind dinspre Bromley-by-Bow. 

Ruby o aștepta în fața clădirii unde era sala de spectacol. Peste o rochie cu pene își trăsese un parpalac. Fuma nervoasă. Nu vrei să știi ce i-am promis lui Jonathan pentru ca să ierte întârzierea ta și să te primească în audiență. Mai ai doar cinci minute la dispoziție ca să-l impresionezi. Estera s-a bosumflat, a bătut tot drumul doar pentru cinci minute. Nu știu cine are nevoie de cine, s-a răstit Ruby la ea. 

A început să plouă torențial, Estera a zâmbit. O să-i explice lui Jonathan că din cauza ploii a întârziat. Estera simțea că ploaia venise ca un dar exact când a avut nevoie, „e felul lui Dumnezeu de a ocroti făpturile”, citise asta tot în ziarul din metrou. Îl păstrase împăturit în geantă. Dacă ar pleca? Sigur Ruby nu ar ierta-o. 

Jonathan o aștepta. Cu un ton plictisit a poftit-o să ia loc pe scaunul din fața biroului. Un scaun mai scund pus înadins pentru ca omul să se simtă mic și la mâna lui. Marele producător Jonathan. S-a lăudat vreo trei minute cu meritele lui, cu spectacolele de „burlesque” și cu fetele lui. Estera îl privea așteptând să-i vină și ei rândul pentru cele două minute în care să se prezinte. Un minut și jumătate. Un minut. Producătorul nu se oprea din vorbit. Estera a strâns ușor poșeta în care ținea ziarul împăturit. Simțea că nu venise vremea ca ea să vorbească. Pentru noul spectacol „Extravaganza” avea nevoie de dansatoare noi. Cele cinci minute se terminaseră. Jonathan a rugat-o să se ridice în picioare și să facă o piruetă. Estera a făcut-o în stil de balerină. Puah! a zis el. Aici nu e pentru tine, bird! Bevvy? Estera a dat din cap, nu vrea. Al naibii interviu. Abia aștepta să se cuibărească iar în căldura metroului și să se lase în voia stațiilor, multe, multe, multe până acasă. 

Jonathan i-a zis să vină a doua zi, începeau repetițiile și o să facă o probă pe scenă, cu costum. În holul de la intare Ruby o aștepta. Se uita cruciș la ea. Cum era posibil ca Jonathan să o cheme chiar de a doua zi? În capul lui Estera era haos. Cu cine o s-o lase pe micuța Abigail? Nu-i poate cere lui Yaaba să stea pe post de bonă pentru că nu are cu ce s-o plătească. Poate dacă salariul de la show o să fie bun… Cine știe. Estera și-a luat rămas bun de la Ruby și i-a zis că de mâine să-i zică Pearl. Ăsta e numele de scenă pe care i l-a dat Jonathan. Nu-i a bună, Estera, a zis Ruby și a dispărut pe scări.

Acasă, primul lucru pe care l-a făcut Estera după plecarea lui Yaaba, a fost să mănânce o supă de ciuperci. O cumpărase de la Pret A Manger din Grosvenor Place, Belgravia. Făcuse un ocol destul de mare dar meritase. Fusese o dată acolo cu tatăl ei și el ceruse o supă de ciuperci. Caldă, aburind în paharul din carton reciclabil. Altceva el nu a vrut. Nu era în apele lui. Burnița îi udase până la piele. Erau ei doi la Pret A  Manger, față în față la masă, fiecare cu supa lui aburind. O după amiază magică.

El a murit cam la un an după aceea. De Estera s-a ocupat în continuare mama și un văr îndepărtat. Au vrut s-o facă balerină, avea talent, dar ea dorea altceva, doar că nu știa exact ce. Timpii lor nu se suprapuneau. Când a apărut Abigail relațiile cu familia s-au răcit. Totuși mama a hotărât un ajutor financiar temporar, până mai crește fetița sau până își găsește Estera o slujbă ca lumea.

Abigail dormea, obrajii ei mici și pufoși se umflau încet de la respirația caldă. Estera a reglat lumina de la lampa-rățuscă și a ieșit din cameră. A terminat supa de ciuperci și a simțit cum o cuprinde o stare de melancolie, de visare. S-a cuibărit în fotoliu, a scos ziarul împăturit din geantă și a recitit articolul despre Dumnezeu. Nu înțelegea totul, dar cuvintele erau calde, plăcute. A împăturit iar foaia și a scos ziarul nou, luat de la ieșirea din metrou. Lampadarul cu lumină gălbuie, liniștea din casă, aburul cald al supei ce încă persista în nări și ziarul îi aduceau liniște și un „nu știu ce”. 

Se apropia miezul nopții și somnul nu o cuprindea. Răsfoia ziarul. Încăperile întunericului era un interviu despre spectacolele de burlesque. Ce poate fi așa rău? s-a gândit Estera. E un articol dintr-un ziar gratuit, se încuraja ea. Pe măsură ce-l citea simțea cum i se strânge șira spinării. Fosta dansatoare vorbea foarte des despre „groping”, pipăielile nesuferite. Cele mai triste i s-au părut Esterei micro-agresiunile de care pomenea fosta dansatoare. Alea care taie sufletul cu lama, care te lasă fără suflet fără ca tu să bănuiești ce ți se-ntâmplă. O meserie care era practicată fără reguli clare. Fata se mai plângea de lipsă de siguranță și de protecție. Estera a lăsat ziarul jos pentru o clipă. Lipsa de siguranță e și temerea ei ascunsă, nevoie de ocrotire la fel. Biata dansatoare, tonul ei era plin de resentimente, de ură chiar vizavi de industria asta. A doua zi ea o să-i calce pe urme sub numele de Pearl. I se strângea inima. Oare ce ar fi sfătuit-o tatăl ei? Dacă ar fi putut să-l întrebe…Mama i-a spus clar, să-și găsească o slujbă, nu mai contează ce. Estera, lumea asta nu-i pentru cei sensibili. Ce gând! Noroc că există Abigail. Estera s-a dus în camera fetiței, a deschis ușa, îi era frică că nu o mai găsește. 

Cu un an în urmă o cunoscuse pe Ruby într-un pub. Într-o seară ploioasă de decembrie, când majoriatea oamenilor alergau după cumpărături de Crăciun, orașul era frumos decorat și mirosea a gingerbread. Pub-ul era aproape gol. Ruby avea machiajul scurs și bea bere. Estera se așezase lângă ea și a cerut tot bere. Au încropit o conversație, ce mai seară, se mira Ruby. Ar fi trebuit să fie cea mai fericită, dansa în Soho, chestii victoriene. Tot drumul din Soho îl făcuse cu metroul. Mind the gap, zicea Ruby și capul ei se apleca ușor. Încă o gură de bere. Alt pahar. Dacă ar fi fost sora ei poate că Estera ar fi protestat. O meserie ca oricare alta, i-a zis Ruby. Atunci de ce plângi? Producătorul e un porc. Estera i-a povestit despre micuța Abigail. Tejgheaua lucea de la câte coate se frecaseră pe acolo, fiecare cu poveștile lor. Ruby băuse mult și nu-și mai amintea unde locuiește exact. Estera a căutat în portofel și apoi a rugat barmanul să le cheme un taxi. A dus-o la ea acasă în districtul Bow. Yaaba le-a deschis și a ajutat-o pe Estera s-o culce pe Ruby în patul ei. Noaptea aia Estera nu a dormit. Ruby, în halul în care era, avea un job. Ea avea o vecină foarte cumsecade și o mamă suficient de generoasă. Însă oricare din aceste chestii se puteau schimba brusc și apoi urma abisul. 

Jonathan urla la dansatoare. Unde naiba e Pearl!? Erau a douăzecea reprezentație de succes și Pearl nu venise încă. Costumul era agățat în cabina ei. Ca un corp neînsuflețit. Pe masă o așteptau trusele de machiaj și borcanul cu pensule, lângă un ziar împăturit. Jonathan a dat ușa de perete, a smuls costumul și l-a aruncat pe jos. A naibii bird se ținuse de cuvânt. Îl amenința acum. O să-i rupă picioarele dacă o prinde că se duce la presă. Voia drepturi pentru colegele ei, salarii plătite la timp, siguranță. Cine se credea? Ioana d’Arc? Cine le plătea berile și țoalele? Jonathan era convins că bețivul ăla de Victor a sfătuit-o. Fusese asistentul lui dar îl dăduse afară pentru că nu știa să mintă și într-o mare industrie e esențial să „calibrezi” adevărul pentru un succes financiar garantat. 

Jonathan avea nevoie de Pearl, sala o s-o ceară, publicul o adora. A sunat-o. Nu i-a răspuns. I-a lăsat un mesaj în care a scris că e „de acord cu toate cererile” doar să vină. Spectacolul a început fără ea. 

În metrou aerul se încinsese ca într-un cuptor. Estera șifona paginile ziarului. Avusese o discuție aprinsă cu mama ei. O amenințase că i-o ia pe Abigail dacă nu-și schimbă cariera asta rușinoasă. Degeaba îi explicase că vrea să facă ceva bun pentru fete, colegele ei, că în curând o să lucreze în condiții sigure și nu o să mai fie umilite. Era o dansatoare de burlesque nu o prostituată. A coborât la stația Hyde Park Corner și s-a dus pe jos până la Pret A manger în Grosvenor Place. A comandat o supă de ciuperci și s-a așezat la aceeași masă la care stătuse cu tatăl ei. A citit mesajul de la Jonathan. Nu se temea de el. Mai ia o gură de supă și o ia spre sală. O să prindă exact momentul culminant al spectacolului.

*

E vară. În Hyde Park se țin discursuri ca deobicei. Teme la mare căutare: discriminările. Nimic la locul lui în lumea asta, și totuși totul la locul lui. Estera zâmbea și se gândea la ce discurs ar dori să meargă. Victor împingea scaunul cu rotile în care era Estera. Peste picioare, deși era cald afară, Victor pusese o pătură subțire. Abigail țopăia pe lângă ei. Jonathan era după gratii pentru tentativă de omor după ce o lăsase pe Estera invalidă. Noua conducere a sălii de spectacol făcuse un regulament strict pentru protecția angajaților. Ruby poate să danseze liniștită. Estera i-a promis că o să vină la fiecare premieră. 

 

 

2 Comentarii

  1. M-am simțit acolo și am trăit trăirile lor. M-a
    cam răvășit ceea ce inseamna ca e buna . Are dar si har . Eu citesc putin dar Alina te fura! Parca mai vreau!

  2. Sîrbu Pop Ana says:

    Excelentă proză !
    Felicitări !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *