Suleika Jaouad: Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată (1)

Totul a început cu o mâncărime. Nu mâncărimea metaforică de a călători sau vreo criză a vârstei de mijloc, ci o mâncărime la propriu, de natură zică. O mâncărime ca o gheară înnebunitoare pe care o simți pe piele și te ține treaz toată noaptea, care a apărut în ultimul an de facultate, la început în vârful picioarelor și apoi tot mai sus, pe gambe și coapse. Am încercat să rezist și să nu mă scarpin, însă mâncărimea era stăruitoare, răspândindu-se pe suprafața pielii ca o mie de mușcături invizibile de țânțari. Fără să-mi dau seama, mâna a început să-mi rătăcească în jos pe picioare, unghiile greblând blugii în căutarea unei alinări, înainte de a scormoni pe sub tiv pentru a se afunda direct în carne. M-am scărpinat pe când lucram cu jumătate de normă la un laborator foto din campus. M-am scărpinat pe sub biroul uriaș de lemn de la bibliotecă. M-am scărpinat în timp ce dansam cu prietenii pe podelele alunecoase de la bere dintr-un bar aflat în subsolul unui hotel. M-am scărpinat când dormeam. Nu după mult timp, o puzderie de tăieturi supurante, cruste groase și cicatrici proaspete îmi desfigurau picioarele de parcă ar fost lovite cu spini de trandafiri. Semnele însângerate ale unei lupte din ce în ce mai mari care se dădea înăuntrul meu. — S-ar putea să  fie un parazit pe care l-ai luat pe când studiai în străinătate, mi-a spus un specialist chinez în tratamente naturiste înainte de a mă trimite afară cu niște suplimente ce miroseau pestilențial și cu niște ceaiuri amare. O asistentă de la cabinetul medical al facultății credea că ar putea o eczemă și mi-a recomandat un unguent. Un medic generalist a presupus că problema mea era legată de stres și mi-a dat niște mostre dintr-un medicament pentru combaterea anxietății. Însă nimeni nu părea să știe ceva sigur, așa că am încercat să nu dau prea multă importanță. Am sperat că va trece de la sine. În fiecare dimineață, întredeschideam ușa camerei de cămin, cercetam atent holul, după care fugeam înfășurată în prosop spre baia comună, înainte să-mi poată vedea cineva picioarele. Îmi spălam pielea cu o cârpă udă, privind cum dârele roșiatice se încolăceau la vale pe scurgerea dușului. Mă ungeam cu un strat gros din alifii făcute la farmacie, cu loțiune tonică de hamamelis și mă țineam de nas în timp ce beam amestecul de ceaiuri amare. Când s-a făcut prea cald ca să port blugi în  fiecare zi, mi-am cumpărat un set de colanți negri opaci. Mi-am luat așternuturi închise la culoare ca să ascund urmele ruginii. Iar atunci când făceam sex, țineam lumina stinsă. Odată cu mâncărimea a apărut și somnolența. Ațipeam câte două, apoi patru, apoi șase ore. Oricât aș fi dormit, corpul meu nu părea să se odihnească. Am început să moțăi pe când repetam cu orchestra și în timpul interviurilor de angajare, înainte de un termen-limită și la cină, dar mă trezeam și mai secătuită de puteri. — Niciodată în viața mea nu m-am simțit atât de obosită, le-am mărturisit într-o zi prietenilor mei, în drum spre cursuri. — Nici eu, nici eu, m-au consolat ei.

SULEIKA JAOUAD este scriitoare și jurnalistă. S-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Alte articole ale ei au fost publicate în The New York Times MagazineThe AtlanticThe GuardianVogueParis ReviewLos Angeles TimesGlamour și pe site-ul NPR. Este, de asemenea, un speaker de mare succes. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrând aproape 5 milioane de vizualizări. A creat platforma Isolation Journals, cu peste o sută de mii de membri, menită să încurajeze creativitatea și sentimentul de comunitate în vremuri de pandemie. A fost consilierul lui Barack Obama în probleme referitoare la cancer și a primit mai multe distincții pentru efortul ei de a-i susține pe cei care se luptă cu această boală. | www.suleikajaouad.com

La numai douăzeci și doi de ani, Suleika Jaouad are în față un viitor strălucit. Visurile îi sunt însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Urmează ședințe îndelungate de chimioterapie și o operație foarte riscantă: transplant de măduvă. În ciuda suferinței fizice și psihice extreme, Suleika Jaouad găsește puterea de a ține un jurnal, în care consemnează amănunțit încercările la care o supune boala. Când, după patru ani, primește în sfârșit vestea că nu mai suferă de cancer, descoperă că vindecarea sufletească de abia acum începe. Dorința de a se reintegra în lumea celor sănătoși o îndeamnă să pornească într-o lungă călătorie cu mașina, împreună cu terierul ei. Pe drum, îi întâlnește pe câțiva dintre noii prieteni cu care corespondase despre boală și nu numai. În comuniunea cu ei își găsește speranța și puterea de a începe o nouă viață.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *