O oră și o secundă

(dintr-o colecție de povestiri pornind de la Vechiul Testament)

 

Trenul prinsese viteză. Bărbatul își găsise locul în vagon după o lungă căutare. I se părea ciudat că numerele încep de la 1, merg până la 12, apoi continuă în sens invers de la 85.

Pe bancheta din fața lui stătea o femeie nespus de frumoasă. Ca o regină, și-a zis el, își ține spatele și gâtul drept. Lângă ea, o altă femeie, de un cu totul alt fel. Călătorul a încercat să-și oprească gândul, avea obiceiul să nu ia lucrurile așa cum sunt și să caute comparații și repere din lecturile sale. Își petrecea viața într-o poveste continuă, la fel ca în 1001 de nopți. Femeile de vizavi sunt doar niște femei, nu Don Quijote și Sancho Panza, sau Șeherezada și prințul a cărui singurătate era umplută doar de poveștile ei. 

Peisajul încetinise puțin, pesemne că se apropiau de o stație. Când copacii începeau să se alinieze leneși, atunci el știa că va urma o oprire. Poate că de data asta o să aibă timp să coboare să-și ia o cafea. Cea din vagonul restaurant era apă chioară. Iar o călătorie fără o cafea bună era de neconceput. 

Cele două femei întorceau capul în același timp ca și cum cineva le făcea atente la același lucru. Acum priveau pe geam. Călătorul le studia chipurile, o făcea cu discreție, ca un detectiv din Anglia, poate chiar  Sherlock Holmes. 

Dacă trenul o să mențină un ritm bun, până seara va ajunge la destinație. Să prindă acolo apusul de soare, merită să viseze la asta. Îmbarcarea reginei din Saba, pictată de Claude Lorrain. Îl năpădiseră amintirile. Stătuse minute-n șir la National Gallery la Londra în fața tabloului gândindu-se la locul de unde pleca regina. Oare unde-o fi fost acel port? Și tot alaiul ei de doamne care o însoțea cu darurile prețioase. Să fi fost atât de renumită înțelepciunea regelui Solomon? Să o fi determinat pe regină să plece cu darurile gata pregătite? O certitudine, nu doar o presupunere. Sipete de aur cu nestemate. Dacă regele nu o s-o primească? Dacă nu are nevoie de venirea acestei femei singure? Regele are aurul în minte și în suflet. Regina îl poartă-n cufere. De ce să i-l ofere? Cu ce scop? Ah, pictore Claude, se gândea călătorul, cum ai pus lumina aceea neasemuită în peisajul imaginar? Tema, e lumina! și-a zis călătorul. Așa că până seara trebuie să mai am răbdare și să mă bucur de tot ce e îmbăiat în valurile ei. Profilul femeii frumoase din fața mea e foarte asemănător cu cel născocit de pictorul Claude. 

Comorile ademenesc inima slabă. Inima slabă nu se mai teme de Dumnezeu. Solomon a cerut lui Dumnezeu înțelepciune și agerime și le-a primit cu vârf și îndesat. Iar ea, regina din Saba a venit să i le ademenească cu daruri scumpe. Poate că bănuia viitoarele lui rătăciri.

Călătorul a scos o carte groasă din rucsac și s-a pus pe citit. Femeile priveau în continuare pe geam cum orizontul se unduia ca un bici de foc care șfichiuia neîncetat. „Dar și regele Solomon a făcut daruri reginei din Saba, tot ceea ce a dorit și ceea ce a cerut, afară de ceea ce îi dăruise din dărnicia lui de rege.” Întâlnirea celor doi se spune – din surse neoficiale- că a durat o oră și o secundă. Din înțelepciunea lui Solomon: „Dar cei necredincioși își atrag moartea cu mâinile și cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă…” 

Călătorul a închis ochii, se gândea la regina din Saba. Probabil că în serile ei de singurătate tânjea să afle care e rostul și rânduirea vieții. Care sunt lucrurile ce nu vor pieri. Și nu de la oricine ci de la cel mai înțelept dintre înțelepți. În singurătate își căuta adevărul, în singurătate făcea cunoștință cu abisul din ea. Simțea cumva că nu-și este suficientă, ceva îi scapă. Viața are un rost, nu e doar un fum și o neîntoarcere din moarte. Cerul rămâne la fel de albastru și după ce oamenii pier rând pe rând, misterul este în existența lui eternă și în acea secundă în plus. Cuvintele sunt înșelătoare de multe ori, și regina respingea gândurile ei răzlețe. Avea nevoie de un înțelept ca să i le adune și să pună o pecete peste ele. La curte existau uneltitori și pețitori cu limbi otrăvite care o ademeneau fără încetare. Să se distreze cât mai e timp, verile trec la fel de repede ca și iernile și din toate toamnele nu rămân decât pulberi de frunze iar primăverile au vocația să fie un nemeritat final. Cum adică final? se necăjea regina. Colina primăverii e tocmai dealul pe de care vezi marea cum udă țărmurile, primăvara în port mă ademenește să plec să cunosc alte zări. Pentru că regele meu…și aici regina se oprea, din ochii ei se scurgeau lacrimi mari ca perlele aduse din adâncuri. Regele din Saba. Nu mai știe nimeni nimic de el. Ca un Odiseu, și aici călătorul și-a oprit gândul. Înăuntrul Corabiei era o altă corabie gata de plecare. 

Călătorul a deschis ochii, femeia frumoasă din fața lui îl privea. Brusc l-a cuprins o stare de neliniște, parcă îi luase ceva ce era doar al lui. 

  • Ați dori un baton de ciocolată? a zis din senin femeia. Mai avem destul de mult până la destinație. Au anunțat, dar dumnevoastră dormeați. Nu are zahăr. Trebuie să fiți un om tare credincios…
  • Eu? De ce spuneți asta? Nu, mulțumesc, nu îmi place prea tare ciocolata.
  • Nu e o carte oarecare aceea pe care o țineați pe genunchi. A căzut în timpul somnului. Mi-am permis să o prind înainte să atingă podeaua trenului. Recunosc că mi-am furișat privirea unde ați lăsat semn. Regina din Saba?
  • Cred că mai avem o oră până la destinație. Prietena dumneavoastră a adormit, un somn adânc se pare.
  • Nu e prietena mea, e o femeie pe care o ajut, o să-i adopt copilul, nu-l poate crește.
  • Îmi cer iertare pentru insolență dar o femeie atât de frumoasă ca dumneavoastră nu vrea să facă copii?
  • Singură? a râs ea. Bărbatul meu a plecat. Sunt singură ca regina din carte.
  • Un altul?
  • Nu cred că înțelegeți iubirea. Iertare. Pentru mulți e acea oră dedicată lui Eros, pentru mine e doar o secundă în care mă contopesc cu tot universul. Și nu produce o senzație de gol, de suferință.
  • Aș lua totuși un pic de ciocolată.
  • Uitați, i-a întins ea un baton. Când îl terminați o să vreți altul, și apoi altul, pofta asta egoistă e ca un butoi fără fund. Oricât băgați în el, veți dori și mai mult. Și veți suferi pentru că uneori nu o să aveți la dispoziție niciun baton de ciocolată.
  • Mă gândeam la regina din Saba. La câte daruri i-a oferit înțeleptului Solomon pentru bunătatea lui de a o primi. Dacă le-ar fi păstrat doar pentru ea nu i-ar fi adus liniște ci doar o senzație de sațietate. Așa le-a înmulțit, iar întâlnirea a fost între ea, înțeleptul rege Solomon și Dumnezeu. Dumnezeu a stat doar o secundă. Cum să se pună la drum, ea femeie singură cu un alai de servitoare și doi trei paji în lumea aceea a regilor, a bărbaților? Ce curaj, ce nebunie pentru câteva fraze înțelepte! 

Femeia privea cu teamă la vecina care dormea  nemișcată ca un sac. Lumina după amiezii pica pe cele două ca în picturile lui Veermer dezvelindu-le sufletele.

  • Familia ei o disprețuiește. Copilul ăsta din flori pe care ea îl poartă în pântece e cauza discordiei. Bietul de el, a oftat ea. Mi-e teamă că o să se răzgândească atunci când o să-i vadă chipul mititel. Oare regina din Saba avea copii? Oare era pace în țara ei? Oare cine o susținea? Cine o ura? Poate că nu venise la Solomon doar ca să audă fraze înțelepte și să facă schimb de daruri. Vremurile erau dure. Și acum sunt la fel, uitați-vă doar la situația din Siria sau Afganistan. Regina din Saba avea nevoie ca de apă de cuvântul lui Solomon, ca să-și poată salva viața. A ei și a poporului ei. 
  • De ce caută regina înțelepciunea la un bărbat? E un gol în sufletul ei? Îl caută oare pe Dumnezeu? Povestea ei m-a răscolit. Așa cum pe dumneavoastră vă răscolește acest copil nenăscut.

Trenul i-a zdruncinat ca și cum ar fi trecut peste un dâmb. Viteza făcea roțile să răsune ritmic, glasul lor energic risipea liniștea. Natura devenea atentă la carul de fier care îi traversa firea. 

  • În vremuri vechi se călătorea altfel, a zis bărbatul. Există în jurnalul pictorului francez Delacroix o pagină în care acesta e uimit de cele nouă ore petrecute în trăsură de la Paris la Bruxelles. Doar nouă ore! I se părea un triumf al lumii lui. 
  • Regina noastră cred că a călătorit vreo doi ani.
  • Asta nu scrie nicăieri. A noastră? a zâmbit călătorul.
  • Cred că mintea ei era străbătută de îndoială. Așa e când ai prea mult timp la dispoziție. 
  • Deci îndoiala nu apare dacă nu ai timp….S-a făcut foarte cald în tren. Mi s-a uscat gâtul.
  • Avea în preajma ei supuși mai îndrăzneți care încercau să o convingă să facă cale-ntoarsă și să cheltuiască averile doar pentru plăcerile ei și ale curtenilor. Să cumperi înțelepciune cu nestemate e o nerozie. Sau poate credea că o să afle cum să-și aducă înapoi bărbatul, pe regele din Saba. 
  • Într-o noapte, a zis călătorul, pe când se afla pe puntea vasului care o purta spre Solomon, regina a văzut o flacără roșie pe cer. Ca o găleată cu foc aruncată de o cometă după o planetă infidelă. Cădem de pe pământ în Ceruri, se gândea regina din Saba. Se spune că atunci când cade o stea moare un om, despre asta o să-i cer părerea înțeleptului Solomon. Înțelepciunea lui e poartă spre lumile nevăzute, el cunoaște și alte legi. Apoi o cuprinse iar îndoiala. Dacă toată viața e doar aici? Ar face bine să se distreze pe cinste cu banii pe care îi are, să lase și poporului ei câte ceva, să se îngrijească să aibă un mormânt fastuos la care să se închine oamenii pentru multe mii de ani. În loc să plătească cu o avere câteva fraze cu miez. Flacăra se mișca lent pe cer. Pe regină a cuprins-o frica. Dacă era steaua ei căzătoare? Dacă se apropiase clipa morții ei și va sfârși într-un mormânt de ape la care nimeni nu se va închina vreodată? Vântul nu mai sufla în pânze, Solomon era departe, ea nu avea unde să caute alinare. Flacăra se apropia de orizont. Zorii zilei or s-o găsească pe regina din Saba în brațele adâncurilor înfășurată în alge negre. Mai avea o singură speranță. Să se roage. Nu știa prea bine cum. A șoptit câteva vorbe blânde, s-a gândit ea că blândețea e plăcută lui Dumnezeu. Flacăra cobora tot mai mult, trasând în mare căi roșiatice. Când o să atingă linia orizontului am să fiu moartă, s-a cutremurat regina.

Femeia frumoasă și-a dus mâinile la gură. Trenul scâșnea.

  • Când flacăra s-a stins în mare, s-a făcut dimineață, a zis călătorul.
  • Și regina?
  • Slujnicele începuseră forfota pregătirilor, țărmul se arăta generos la o distanță nu foarte mare. Regina avea un aer somnoros. Se rușina că Solomon o s-o vadă așa ca pe o muritoare de rând, cu  cearcăne de nesomn, cu părul ciufulit. Eforturile slujnicelor se arătaseră în zadar. Regina cu un aer pierdut a călcat pe țărm. Înțeleptul a întâmpinat-o. Nu avea alai, doar un singur slujitor. Solomon purta o cămasă lungă albă și sandale. Regina abia își mai ținea ochii deschiși.
  • Am fost și eu o dată într-o excursie organizată în insulele Canare, a zis femeia. Zborul a fost lung, am ajuns acolo obosită, reprezentantul agenției de turism m-a condus la hotel, mi-a zis programul meselor. Aveam mereu impresia că sunt cu o secundă în urma tuturor întâmplărilor, că nu pot simți ceea ce trebuie simțit. Că am venit degeaba adică.
  • Cred că așa se simțea și regina. Atâta drum doar ca să întâlnească un bărbat în haine modeste care o invitase fără mare fast în casa lui de pe malul mării. Acolo urma să aibă loc întâlnirea. Înțelept fiind și cunoscând firea femeilor, Solomon a lăsat-o pe regina din Saba să se odihnească puțin, să se îmbrace frumos, să se machieze, i-a oferit timp. Și o cameră cu oglinzi mari.
  • Da…
  • Darurile pe care Solomon i le-a făcut nu sunt descrise chiar în amănunțime. Dar iubirea dintre cei doi, dacă a fost vorba despre o iubire, asta i-a legat de eternitate. Partenera dumneavoastră de drum nu s-a trezit…
  • Nu cred că se va trezi curând. Poate doar la destinație.
  • Cum adică!? 
  • Ne-am înțeles să nu ne vorbim tot drumul, e mai bine așa. Îmi e teamă că se va răzgândi.
  • Și ați pus teama rege peste mintea dumneavoastră.

Trenul a încetinit. Apăruseră dâre de întuneric care pregăteau apusul. Călătorul a căscat apoi s-a scuturat, nu era încă timpul pentru somnul de noapte. Femeia a privit-o cu  neliniște pe cea de lângă ea, nu dădea semne că s-ar mai trezi până la destinație. Trenul va mai merge o vreme căutând să țeasă prin aer imense pături. Vor fi de folos. Frigul va fi năprazic, așa se anunțase la meteo.

  • Mai avem timp? a întrebat frumoasa.
  • Doar pentru o rugăciune scurtă, a zis călătorul. Din inimă să fie. Apusul nu ni-l mai poate nimeni amâna.
  • Îmi pare rău de copilul ăsta, nu cred să apuce să vadă vreun răsărit.
  • El e deja acolo, stați liniștită. O să-l vedeți.
  • Cum a fost batonul de ciocolată? Mai vreți?
  • Nu refuz tocmai acum. După ce vom coborî din tren nu o să mai primim așa ceva. 
  • Oare ce-o fi vorbit regina din Saba cu înțeleptul Solomon? Oare o fi vrut să-i sărute mâna? Nu e de ici de colo să săruți mâna unui înțelept.
  • Da-ți-mi mâna vă rog. E rece…Nu ne e nouă dat să știm ce au vorbit cei doi. Poate o să aflăm la destinație.
  • Cred că e o gară ca toate gările. Sau credeți că e mai elegantă?
  • O gară, un port. Fiecare împărăție are așa ceva. Chiar și cea a Cerului.
  • V-ați adus aminte cea mai scurtă rugăciune pe care o mai putem spune? Oare cine o să ne aștepte? Sau o să bântuim prin negurile astea până dăm de cineva?
  • Nu vă fie frică. Lăsați-mă să vă țin de umeri.
  • Nu mi-am imaginat niciodată cum e să mai ai doar o secundă.

Trenul a scos un sunet prelung ca un vaiet, aburul s-a risipit. Scheletul masiv din fier s-a oprit brusc. Efemeridele nopții începuseră călătoria tainică în căutarea lui Dumnezeu, țesând eternitatea din clipe trecătoare. Călătorul încremenise cu femeia în brațe, pleoapele ei semănau cu aripile unui fluture istovit. 

Din gara elegantă, trenurile se porneau unul câte unul după alți călători. Cei doi au coborât din tren și au luat-o agale pe un drum pietruit. Un tânăr cu chipiu apărut din clădirea gării a strigat după ei, cei doi au tresărit, călătorul a strâns mâna femeii de parcă cineva voia să i-o ia. Când a zărit chipul ei obosit după călătorie, tânărul cel frumos a făcut o plecăciune și le-a făcut semn să-și continuie drumul. A privit îndelung siluetele cum se strecurau prin cețuri, ținându-se de mână, zvelte, elegante, semănând cu un rege și o regină de odinioară. În urma lor venea o femeie, abia trezită din somn, năucă, privind uimită locul unde ajunsese și care se străduia să-și întețească pașii. Cei trei s-au regăsit și s-au pierdut în zarea ce se limpezea.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *