MUSICA PURITAS DOMINICA (supremul tragism..)

este atins neîndoielnic în finalul marilor opere; remarcăm câteva „fețe”, imagini ale tragismului  după cum urmează, de la caz la caz : personajele masculine, tenori de regulă, sunt executate, în acest sens Mario din Tosca  e reprezentativ, după cum Manrico din Trubadurul are aceeași soartă cu mențiunea că executantul e bariton, ca în cazul precedent unde tot baritonul e cel „rău”. Pentru primul caz victima e Francesco Meli deplâns cu disperare de Netrebko, la Scala; apoi José Cura executat de Hvorostovsky la Covent Garden. Doamnele sunt efectiv înjunghiate de parteneri impulsivi, hormonali,  deși  nu s-ar putea spune că sunt victime total inocente ale pumnalului, dar asta nu scuză crima.  Carmen e un exemplu convingător în acest sens, mai ales interpretată de la perfetta Elina Garança la Met. Cam în aceeași direcție Nedda victima vieții de circ, dând un spectacol în spectacol, foarte realist; Kaufmann e necruțător cu Maria Agresta, la Salzburg. În fine, a treia posibilitate „oferită” tot doamnelor este sinuciderea; e poate cea mai tragică. Întâi Cio-Cio-San într-un gest al supremei demnități specifice locului. Apoi Lakmé a lui Delibes, tot într-un gest suprem. Iar în final revin la temperamentala Floria Tosca în divina interpretare a… divei Angela Gheorghiu (mărturisea că temperamental e rolul care i se potrivește perfect)  într-un film prezentat odinioară la Veneția, dincolo de concurs, fiind un superlativ fără precedent, deci fără termen de comparație. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *