Despre fericirea stearpă a utopiei

Orice utopie este un tratat despre fericirea generată de puterea mântuitoare a ideii. Orice utopie este un tratat despre calea cea dreaptă ce îndepărtează pe omul imperfect de tentaţiile sale. Orice utopie este un tratat despre înscrierea armonioasă şi definitivă a individului în cadrele perfecte ale colectivităţii aliniate impecabil, fără urmă de asimetrii.

Orice fanatic al utopiei este, invariabil, un fanatic al fericirii. Fanatismul său nu poate admite nici singurătatea nici boala nici moartea şi nici nefericirea. Fanatismul său este dedicat, cu generozitate sângeroasă, unui singur ţel: pogorârea fericirii peste cei care nu o pot înţelege sau accepta încă. Generalizarea fericirii este scopul care îi ordonează existenţa. Devotamentul faţă de fericire este unica religie admisă de raţiunea ce a alungat misticismul.

Dar în acest tablou al fericirii care stă să vină omul, concret, neliniştit, dezordonat, visător, este întotdeauna absent. Pentru el nu există loc în peisajul trasat de mâna intelectualilor: doar omenirea poate fi acceptată, niciodată oamenii care trăiesc dincolo de regulile deduse de cei care au avut revelaţia ordinii ultime. Doar omenirea poate fi venerată, dar niciodată oamenii. Creatorii de utopii lucrează cu numere, cu colective şi cu abstracţiuni -imaginea dezordonată a vieţii ce curge, adeseori tulbure, îi contrariază şi îi dezgustă. Perfecţiunea nu poate locui în aceste spaţii ce nu sunt guvernate de raţiunea lor triumfătare.

Şi poate că de aceea în miezul oricărei utopii se ascunde această implacabilă ostilitate faţă de fericirea modestă, stângace şi umilă ce creşte din gesturile mărunte şi din comuniunea discretă a solidarităţii. Perfecţiunea utopiei este stearpă şi nu poate rodi niciodată. Energia ei implacabilă arde şi distruge ceea ce se naşte din exerciţiul delicat al dragostei,artei, credinţei sau prieteniei. Suflul fericirii utopice pustieşte şi devastează, asemeni unei lave ce cotropeşte vegetaţia cu materia ei arzândă. Calea ei este una marcată de nivelarea înspăimântătoare a golului.

Orice utopie pune la temelia viitorului ei aseptic acest amestec de condiţionare pavloviană şi de suveranitate a adevărului unic. Păcatul, ca şi tradiţia, nu mai pot fi admise aici. Tihna, răgazul, visarea, nostalgia sunt suspecte în acest vast laborator închinat vindecării umanităţii. Reţeta fericirii sterpe a utopiei este nivelarea entuziastă: un şir de postări identice pe facebook, un şir de like-uri pe twitter, un şit de fotografii cristaline pe instagram, un şir de filme amuzante pe tik-tok.

Şi ce mai rămâne din cei care nu pot adera la această religie a fericirii-surogat, la această mistică raţională a viitorului desenat în culori impecabile? Doar o amintire ce se şterge odată cu ei, o amintire eliminată din vastele fişiere ale erei digitale :ştergerea chipului lor înseamnă doar o atingere de taste.

Fericirea stearpă a utopiei este fericirea administrată de stat, cu grijă profilactică. Omul devine pasta din care se modelează umanitatea curăţată de dezordine şi de imperfecţiune. Visul totalitar este ambalat în hainele glamour ale prezentului etern. Nefericirea şi visarea vor fi înlocuite de zâmbetul ubicuu al unui poster de metrou: etern,indestructibil, impersonal şi interşanjabil.

Un comentariu

  1. FLORIAN D. MIREA says:

    Nu perfectiunea ii preocupa pe ei. Vor o lume de sclavi si de roboti.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *