MUSICA PURITAS DOMINICA (Nero… )

Imperator Romae, beneficiază recent de o evaluare corectă la un muzeu al maximei seriozități (British Museum din Londra), cu atât mai necesară cu cât suntem sclavii unui mit inițiat încă de (in)amicii imperatorului și augmentat de creștini evident în favoarea lor, deși – subliniam și exemplificam într-o altă duminică – Sfântul Împărat Constantin cel Mare își ucisese și soția  și fiul. Marea operă însă prin Claudio Monteverdi aduce pe scenă un tânăr Nero (oricum moare la 30 de ani) nicidecum dominat de patimă criminală ci de iubire suavă; duetul final al operei LʹIncoronazione di Poppea  rămâne, după secole, inegalabil;  să-l audiem în două excelente variante interpretative. Interesul pentru același Nero, îl întâlnim și în secolul XIX la Arrigo Boito din generația celor sătui de mituri și bisericeală  (l-am exemplificat într-o duminică, vezi Mefistofele). Din Nerone  (neterminată și foarte rar interpretată) aria Canto d ʹamore, actul I Via Appia. Ajungem la genialul (fie și doar prin Cavaleria…) Pietro Mascagni a cărui operă Nerone are cel puțin câteva arii și coruri sublime; dar, eroare supremă: Pietro îi dedică opera lui Benito Mussolini, uitând că marii creatori nu au dreptul la opțiuni politice spre deosebire de gloată și găști care azi aplaudă, iar mâine huiduiesc firesc același personaj. Deci  Mascagni a intrat în dizgrație; la fel opera (evident după „căderea dictatorului”), indiferent de valoarea muzicală, probându-se  că și critica muzicală este precum cea literară. Să audiem totuși splendida arie di Egloge și un interludiu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *